A practica

Pentru tine ce înseamnă a practica / practică? Și mai mult, dacă stai puțin să analizezi viața ta de zi cu zi tu practici ceva?

Zile astea întreba cineva pe un grup de cursanți de tango ce e practica? Și care e diferența între ea și milonga (care e petrecerea unde se dansează doar ă nu înveți, nu repeți, te distrezi)

Când am văzut întrebarea cumva m-a dus gândul la tot felul de postări pe care le mai văd prin social media în care oamenii caută, în principiu, niște soluții magice la probleme sistemice – kg, oboseală, somn, burnout ca să numesc doar câteva dintre ele. De multe ori printre comentariile la postările acestea apar recomandări serioase și pertinente, care sunt sustenabile pe termen lung și care de multe ori nu presupun prea multe resurse externe, dar presupun implicarea directă, consistentă, conștientă și intenționată. Presupun repetiție, testare și ajustare, repetare, repetare, repetare sau cam ce înseamnă pentru mine Practica!

Oare când pierdem obiceiul ăsta? Dacă e să ne uităm la cum învață diverse abilități copiii putem să constatăm că ei practică/exersează ceva până le iese. Și de multe ori și după până îmbunătățesc și performează.

Putem să luăm ca exemplu mersul: pană să ajungă să facă 2 pași un copil are tot felul de etape de exersare. Și nu cedează când nu îi iese (din prima!). se frustrează, așa e, dar continuă să practice. Și apoi reușește să se ridice, face 1-2-3 pași și tot nu se oprește. Nu se crede „gata învățat” ci continuă să exerseze nou abilitate până ajunge să îi iasă așa bine că nici nu se mai gândește la ea. La fel e și cu dusul ligurii la gură. Fiecare dintre noi am dat și pe lângă de nenumărate ori înainte să reușim să mâncăm în timp ce ne uităm la un serial (insert face palm)

Am de multe ori senzația că noi adulții ne așteptăm să ne iasă din prima și să nu fie nevoie să exersăm/practicăm prea mult. Ne simțim lejer ofensați la gândul, ideea, propunerea de practică. Mai ales dacă e vorba de lucruri pe care noi le considerăm „simple” sau că ar trebui să ne iasă din prima. Mă pot gândi la mâncat sănătos, sport/mișcare, rutină de somn, scris, citit, vorbit în public, dans, croșetat și multe altele.

Și totuși dacă mergem să facem școala de șoferi de exemplu ne cam dăm seama că ne trebuie practică. Că iau permisul după examen dar nu conduc relaxat și senin. Că starea asta vine după ce am ore de condus, adică fix de practică!

În engleză se zice „practice makes perfect” – practica duce la perfecțiune! Și atunci oare ce putem face șă practicăm maimult și mai des ce vrem să ne iasă mai bine? Măcar o dată pe săptămână dacă nu zilnic. Și probabil că s-ar simți diferența mai degrabă mai devreme tocmai pentru că facem ceva ca să exersăm!

Răspunsul la întrebarea din grupul de tango: practica e pentru practicat ce învâțăm la curs, pentru feedback, pentru testat, pentru întrebat, pentru repetat!

*acest text e scris cu intenția de a practica scrisul 🙂

De ce sa traiesti cu frustrari?

E oarecum o intrebare retorica ce se naste din ceea ce observ in jurul meu parca tot mai frecvent in ultima vreme.

Inteleg ca „viata e grea” e un motto tare apreciat de multa lume. Ca il adoptam si il imbratisam si ne lasam ghidata viata dupa el. Si din motivul acesta incepem sa simtim tot mai multe frustrari.

Diverse, simple sau complexe. Cu totii le avem. Ideal ar fi sa reusim sa le gestionam cat mai sanatos. Sa ne folosim de ele pentru a evolua. Pentru a face ceva astfel incat sa folosim frustrarea pentru a face viata noastra mai buna si mai frumoasa.

Dar se pare ca devine din ce in ce mai greu. Vad in jur o multime de oameni care incep sa le arunce in stanga si in dreapta. Cum se intampla ceva ce nu le place, cum primesc un refuz, cum au o zi mai proasta cum frustrarea iese la suprafata.

Si reactioneaza folosind de cele mai multe ori generalizari: „ce oameni de … pe aici”, „noi nu avem…”, „ceilalti sunt mai buni, aici vezi doar nepasatori…”. Si daca stai sa te uiti putin mai atent la ce le-a declansat reactia se fede frustrarea si „neputinta” personala.

Recunosc ca uneori imi e greu sa inteleg de ce ai alege sa traiesti asa. Da, se poate intampla sa nu iti dai seama ca asa stau lucrurile. Sau sa iti fie teama de schimbari. Sau si mai si, sa refuzi sa lucrezi cu tine – sa pui osul la treaba cum zicea bunicul…

Uneori poate incerci. Citesti sau urmaresti diverse materiale in speranta ca vei reusi. Sau poate apelezi la prieteni. Si uneori astea nu functioneaza. Pentru ca imi e greu sa fiu obiectiva cu propria persoana. La fel si prietenilor 😉

Dar mai e o solutie la indemana – sa mergi la psiholog. Asta poate sa te ajute sa vezi ce e cu toate frustrarile astea. De unde vin. De ce le ti pe langa tine. La ce te ajuta sa ii intoxici pe altii cu ele.

Si mai ales, poate descoperi ca viata ta merita traita fara toate astea… ca poate sa fie si mai pozitiva. Si mai senina fara atatia nori de frustrare…

Ah, si daca nu stii daca esti sau nu acolo uita-te putin la ce spui. Ce cuvinte folosesti. Cat de frecvent „te iei de altii” si cat de „acru” esti in remarci. Daca chiar vrei, semnele sunt acolo… si le poti recunoaste…

P.S: poate si postul asta e scris dintr-o frustrare… Sau poate e doar o constatare facuta cu ochiul psihoterapeutului…

[din arhiva veche]

Daca nu ai chef sa mergi la terapie sa cauti o alta lentila cu care sa te uiti la lume, poate te ajuta cateva minute de relaxare ghidata:

Ce ne face creierul sănătos?

Profesia mea este legată de sănătatea mentală. Acum multă lume ar putea să zică că asta înseamnă mai degrabă gânduri, emoții, trăiri, stări, comportamente, atitudini, pattern-uri etc.

Dar unde au „casa” toate astea? În creier. Și oare cât de multă ne preocupă sănătatea creierului nostru, a organului care găzduiește cele de mai sus?

Dincolo de cum gândim, cum reacționăm, cum simțim, cum ne comportăm iată o listă a elementelor care influențează cel mai mult sănătatea creierului nostru:

  • Hidratarea
  • Somnul
  • Alimentația
  • Echilibrul vitaminelor și mineralelor în sistem
  • Ecranele
  • Mișcarea/sportul

Ce e interesant e că toate acestea influențează nu doar sănătatea creierului ca organ ci și sănătatea noastră psiho-emoțională. Hai să le luăm pe rând.

Hidratarea: dacă în corp avem undeva spre 60% apă, când e vorba de creier procentul urcă spre 80%. Dintre toate organele noastre creierul este cel mai sensibil la deshidratare.

În aceste condiții pentru a avea grijă de el este recomandat să ne hidratăm corespunzător pe tot parcursul zilei dar este esențial să ne începem ziua cu 1-2 pahare de apă. Așa că primul lucru de făcut dimineața este să bem apă la temperatura camerei (unii preferă chiar apa călduță și/sau lămâie ceea ce este la fel de minunat pentru creier și corp!). Astfel creierul se rehidratează după pierderile de peste noapte iar noi o să ne simțim treji și pregătiți de o nouă zi. Studiile arată că ne trezește mai mult o cană de apă dimineața decât o cafea sau un ceai verde.

Asta nu înseamnă ca trebuie să renunțăm la ele, ci doar să le consumăm după ce am băut niște apă.

Dacă e să ne uităm tot la ce zic studiile, e preferabil să amânăm cafeaua până la 90 de minute după momentul în care ne-am trezit deoarece la trezire nivelul cortizolului este natural mare în sânge (ne trezim tocmai pentru că apare această creștere) și undeva la 60-90 de minute după ce ne-am trezit cafeaua, care și ea ridică nivelul cortizolului, are efecte mai benefice pentru întreg organismul nostru.

E important și să ne reamintim că cafeaua deshidratează, deci dacă alegi să o bei, bea și niște apă lângă.

Zicea o neuroloagă într-o carte citită anul trecut că studiile au arătat că persoanele care consumă 8+ pahare de apă pe zi au performanțe cognitive mai mari decât cei care consumă 6 sau mai puține pahare de apă pe zi. Ce îmi spune mie asta? Bea minim 8 pahare pe zi, adaptează cantitatea la stilul de viață, condițiile de mediu (frigul deshidratează și el, nu doar căldura), câtă mișcare / sport faci. Și mai bea un pahar de apă înainte de un examen, o întâlnire importantă, o ședință la care vrei să performezi!

Apa este importantă pentru toate procesele din corpul nostru și mai importantă pentru creier. Iar un creier sănătos ne duce mai aproape de o viață sănătoasă psihic.

Ca și notă personală, o să îi rămân toată viața recunoscătoare colegei mele de facultate de la care am învățat să am apă pe masă indiferent ce altceva mai beau (cafea, ceai, suc etc)! Mulțumesc Dora!

Probabil o să revin cu completări pe tema somnului dar până una alta, am scris aici.

* Încep cu acest articol o serie despre sănătatea creierului nostru și factori de stil de viață care ne impactează calitatea vieții și sănătatea psiho-emoțională.

2022 reading challenge:

  1. Untamed – Glennon Doyle
  2. Sufletul banilor – Lynne Twist
  3. Canionul tiranozaurului – Douglas Preston
  4. Barbatul cu voce frumoasa – Lilian Rubin
  5. E doar in capul tau – Suzanne O’Sullivan
  6. Nomada – Ayaan Hirsi Ali
  7. Povesti vindecatoare – Clarissa Pinkola Estes
  8. Cei uitati – David Baldacci
  9. Greenlights – Marthew McConaughey
  10. Jocurile foamei – Suzanne Collins
  11. Living with your body and other things you hate – Emily Sandoz / Troy DuFrene
  12. Alegerea – Dr. Edith Eva Eger
  13. Pretty girls – Karin Slaughter
  14. Darul – Dr. Edith Eva Eger
  15. Orasul pierdut – Clive Cussler
  16. Ca sa nu te pierzi in cartier – Patrick Modiano
  17. Atomic Habits – James Clear
  18. A good girl guide to murder – Holly Jackson
  19. Postasul suna intodeauna de doua ori – James Cain
  20. Atlas of Hearts – Brene Brown
  21. Shangri-La crucea de sub Antartica – Julio Murillo
  22. Behave The biology of humans at our best and worst – Robert Sapolsky BookClub1
  23. Mitul libertatii si calea meditatiei – Chogyam Trungpa
  24. Vulturul cu doua capete – James Twining
  25. Cu ultima suflare – Paul Kalanithi
  26. Pe taramul fantomelor infometate – Gabor Mate BookClub2
  27. Documentul Matlock – Robert Ludman
  28. Puterile ascunse ale ficatului – Dr. Gabriel Perlemuter
  29. Acolo unde canta racii – Delia Owens
  30. Raul absolut – Alex Kava
  31. Presumed Innocent – Scott Turow
  32. Dovada lumii de dincolo – Eben Alexander
  33. Hrana pentru creier – Lisa Mosconi
  34. Enzima miracol – Hiromi Shinya
  35. Taci si inghite – Tim Spector
  36. Printre tonuri cenusi – Ruta Sepetys
  37. Miraj – Somaiya Daud
  38. Pure, white and deadly – John Yudkin
  39. Mythos. Miturile Greciei repovestite – Stephen Fry
  40. The babysitter – Phoebe Morgan
  41. Jurnalul lui 66 Noaptea in care am ars – Alexandra Furnea
  42. A cool head – Ian Rankin
  43. Crima de la conacul Remy – Holly Jackson
  44. Ultimul mesaj – Laura Dave
  45. Glutenul cum ne intoxica graul cultivat in prezent – Julien Venesson
  46. Revenire – Blake Crouch
  47. Materia intunecata – Blake Crouch

Ce nu am putut citi:

  1. Relicvele altarului – Phil Rickman 121/646
  2. Iernile sufletului – Katherine May 88/218
  3. Femeia la 1000• C – Hallgrimur Helgason 351/538
  4. Hotul de carti – Markus Zusak 128/571
  5. Masura omului – Marco Malvaldi 59/276
  6. Gorki park – Martin Cruz Smith 212/440
  7. Socul – Robin Cook 44/348
  8. Inconjurati de idioti – Thomas Erikson 96/267

Audiobooks:

  1. Born a crime – Trevor Noah

*este primul meu audiobook – in continuare nu ma declar fan de ele si am dificultati in a urmari firul narativ in formatul acesta. Imi plac podcast-urile dar cartile le prefer pe hartie.

Terapie:

  • Am adunat si 13 carti de specialitate anul acesta. Ma declar multumita cu aceasta cifra la care se adauga si cele din lista generala care ma ajuta mult in practica din cabinet.

Per total am citit ceva mai putin ca in 2021, am avut vreo 6-8 saptamani in care nu am putut citi mai nimic (nu stiu daca adun 10 de pagini pe saptamana in perioada aia) si inca am o multime de carti incepute care nu stiu daca o sa ajunga finalizate sau pe lista de Nu…

*Las cu bold ce mi s-a parut cel mai interesant si as recomanda

Până unde mergem cu compromisul în cuplu

Relaţia perfectă nu există, iar multe cupluri longevive spun că secretul rezistenţei lor include pe lângă dragoste, ţeluri, valori comune, şi  înţelepciunea compromisului. Până unde merge el şi care sunt limitele dincolo de care nu mai funcţionează.

  1. Ce înseamnă de fapt compromisul şi care sunt bazele lui psihologice?

Cred ca putem gasi diverse definitii ale compromisului, dar gandindu-ne la relatia de cuplu, pentru mine, compromisul este „mijlocul drumului” la care se ajunge prin negociere si intelegere reciproca intre cei doi parteneri. Este modalitatea prin care cuplul se armonizeaza. La inceput (fie ca vorbim de inceputul relatiei sau de o situatie aparuta la un moment dat) fiecare vine cu propriile ganduri, cu propriile dorinte si vrea ceva. Prin discutii, prin negociere, prin ascultare reciproca cei doi parteneri pot ajunge la compromis: pot sa gaseasca acel spatiu de mijloc in care fiecare isi vede nevoile si dorintele indeplinite – poate nu in totalitate, dar intr-o masura satisfacatoare – si, in acelasi timp, ii permite si celuilalt sa aiba parte de acelasi lucru.

  • Poate fi el o formă de negociere?

E adevarat ca uneori se pot da si valente mai negative compromisului – „trebuie sa las ceva de la mine” sau „celalalt imi cere sa renunt la ceva ce vreau”. Putem sa privim si din perspectiva asta, dar oare ajuta relatia? Oare o relatie de cuplu, cu partenerul pe care il iubesc, presupune doar implinirea dorintelor mele fara sa iau in calcul si binele celuilalt? Deoarece perspectiva aceasta nu mi se pare benefica pentru o relatie sanatoasa si armonioasa imi place sa privesc compromisul ca si o negociere si nu ca si o impunere intre parteneri.

  •  Se poate învăţa compromisul în familia de origini?

Cu siguranta familia de origini (sau locul in care copilul este crescut) este primul spatiu de invatare a compromisului. Modul in care imi vad parintii gestionand situatiile de zi cu zi, dar si cele speciale, cum fac ei astfel incat sa ajunga la intelegere si la compromis este una dentre cele mai valoroase si de impact resurse de invatare a modalitatilor de constructie si gestionare a relatiilor si a compromisului. De mici invatam nu doar de la parinti, ci si de la bunici sau alte rude, ori adulti – educatoare, prieteni de familie, etc – cu care intram in contact si interactionam.

  •  Poate avea compromisul resorturi ascunse precum dorinţa de control sau manipularea?

Cu siguranta ca manipularea si controlul se pot ascunde in spatele impunerii compromisurilor – dar nu stiu daca il mai putem numi compromis sau e, de fapt, impunere. Dar revin la ce spuneam legat de o relatie de cuplu functionala – aici cred ca aceste manifestari nu isi au locul sau rostul. Atunci cand construim relatia pe principii de intelegere reciproca, de iubire, de grija si atentie, de parteneriat si negociere, de ce mi-as dori sa il controlez sau sa il manipulez pe celalalt?

Daca relatia este construita pe alte principii, daca unul din parteneri este „mai sus” decat celalat atunci e posibil ca impunerea sa fie cea care guverneaza dinamica de cuplu.

  •  Cum putem caracteriza persoanele care impun diverse compromisuri ce au ca scop exclusiv binele şi comfortul lor personal?

Un astfel de comportament poate sa aiba in spate mai multe resorturi: de la nevoia de control – vreau sa ma asigur ca partenerul (a) face doar ceea ce vreau eu; la nesiguranta in relatie sau lipsa de incredere in sine – doar asa pot pastra aceasta relatie, doar asa na pot asigura ca partenerul (a) nu ma va parasi. Egoismul sau centrarea exclusiv pe propria persoana poate sa fie un alt motiv pentru astfel de comportamente – doar eu contez si nimeni si nimic altceva nu e important pentru mine.

  •  Si cum ne putem apara de asa ceva?

Vorbind de relatia de cuplu nu stiu daca „aparat” este cuvantul potrivit. Cred ca daca stim ce ne dorim, cine suntem, ce meritam, cum vrem sa fim tratati apararea nu are sens si relatia poate fi construita pe principii sanatoase si echilibrate.

  •  Când discutăm de înţelepciunea compromisului şi când de submisivitate cu tendinţa de a accepta practic orice compromis?

Discutam de compromis si negociere atunci cand ne cunoastem, atunci cand avem incredere in noi, in capacitatile noastre, in cine suntem, ce avem de oferit, cu ce intram in relatie si mai ales cand suntem deschisi spre dialog si intelegere cu partenerul.

Vorbim despre submisivitate in primul rand cand nu avem incredere in noi, cand nu ne cunoastem pe noi si mai ales cand relatia in care suntem nu este echilibrata si bazata pe comunicare intre parteneri.

  •  Ce se poate ascunde in spatele unei astfel de submisivitati?

Asa cum spuneam si mai sus, lipsa de incredere in propria persoana este unul din motive. La fel, daca nu ma cunosc, daca nu stiu cine sunt, ce sunt, ce am de oferit, ce imi doresc, etc  – probabil imi va fi mai dificil sa negociez si sa ajung la compromis cu pertenerul si mult mai usor sa accept conditii care nu stiu daca sunt sau nu ceea ce imi doresc.

  •  Ce le determină pe unele femei să accepte în cuplu compromisul violenţei verbale şi/sau fizice?

Nu stiu daca putem sa spunem ca violenata verbala, psihologica si/sau fizica sunt un compromis facut cat mai mult acceptarea unei impuneri. Astfel de situatii sunt complicate si dificile. Relatia dintre parteneri este de cele mai multe complicata si presarata cu foarte multe resorturi psihologice ascunse.

Momentul in care relatia o ia pe un astfel de fagas este de investigat. Acolo fiecare dintre parteneri poate sa stea si sa vada care au fost motivele pentru care au actionat intr-un fel sau in altul: „ de ce imi lovesc partenera”, „de ce ii permit sa se comporte astfel cu mine” etc. Psihoterapia cu siguranta poate ajuta pentru a gasi raspunsurile acestea.

  1.  Cum identificăm acea barieră dincolo de care orice compromis nu mai funcţionează?

Cred ca e important ca fiecare dintre noi sa ne cunoastem cat mai bine. Asta inseamna sa ne cunoastem si nevoile, si dorintele, si limitele. Stiind toate acestea ne e ceva mai usor sa ne dam seama care e punctul dincolo de care compromisul nu mai e compromis ci se transforma in impunere. Cu cat ne cunoastem mai bine cu atat mai usor ne e sa ne dam seama cat putem sa lasam de la noi atunci cand facem un compromis, ce este cu adevarat important, ce ne multumeste si mai ales din ce punct nu mai e confortabil pentru noi sa „cedam”.  

  1.  Cum gestionăm un compromis care ne face rău (cu care ne este greu să trăim), dar este important pentru partener/ă?

Gestionarea ar fi bine sa se realizeze prin negociere. E important pentru binele amandurora sa se gaseasca calea de mijloc. Pana la urma asta inseamna compromis: las eu ceva de la mine, lasi si tu ceva de la tine astfel incat sa putem ajunge la o intelegere si la o situatie care este comfortabila pentru amandoi. Daca voi accepta ceva ce nu imi face placere si pentru care nu am gasit intelegere la partener este posibil ca pe termen lung efectele sa fie in defavoarea mea, dar mai ales ale relatiei.

  1.  Care sunt efectele compromisurilor neasumate cu adevărat? (pe termen scurt dar mai ales lung)

Un compromis neasumat poate avea o multime de efecte secundare. Unele pot fi vizibile imediat, altele isi fac efectul pe termen lung. Pe termen scurt pot sa apara „inlocuiri”: daca accept ceva ce de fapt nu imi doresc voi reactiona astfel incat sa „pedepsesc” pe alta cale. Fie ma voi pedepsi pe mine, fie pe partener: pot aparea efecte psihosomatice de genul: o raceala, o alergie; sau poate mananc mai mult sau mai putin decat am nevoie, ori ma arunc in shopping (femeile au in general aceasta tendinta care poate destabiliza bugetul cuplului) sau poate in jocuri de noroc (apare mult mai des la barbati un astfel de comportament) ori poate incep sa petrec mai mult tim in afara cuplului – cu prietenii sau la birou – alegand astfel sa ma distantez de cel/cea care isi doreste acest compromis cu care eu nu sunt de accord.

Pe termen lung pot aparea boli psihosomatice mult mai serioase: anxietati generalizate, depresie, boli cardiovasculare – in general va fi afectata acea parte a corpului care este mai sensibila. De asemenea, cuplul poate fi destabilizat prin racirea relatiei si distantarea partenerilor. Uneori, partenerul care a acceptat aceasta situatie isi poate chiar gasi alinare langa altcineva care nu ii cere aceleasi copromisuri si care pare ca este mult mai intelegator si mult mai atent la nevoile celuilalt.

*scris pt revista Psychologies, editia septembrie 2013. 

Foloseste meditatia ghidata de aici pentru a te reconecta cu partenerul/partenera de cuplu:

In ziua in care m-am iubit cu adevarat

”In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am Inteles ca in toate imprejurarile, ma aflam la locul potrivit, in momentul potrivit.
Si atunci, am putut sa ma linistesc.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Stima de sine.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala, nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Autenticitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla, contribuie la dezvoltarea mea personala.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Maturitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Respect.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Amor propriu.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Simplitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat.
Astazi, am descoperit … Modestia.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata. Astazi traiesc clipa fiecarei zile.
Si aceasta se numeste … Plenitudine.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.
si toate acestea inseamna … Sa stii sa traiesti cu adevarat.”

Charlie Chaplin

Conversatii delicate in cuplu – copii

Iti amintesti primul moment in care vi s-au intalnit privirile? Dar prima conversatie sau prima intalnire? Primul sarut sau prima vacanta petrecuta impreuna?

Cumva toate astea par a fi repere foarte importante intr-o relatie. Si in functie de cum au decurs ele luam decizii legate de cum vom merge mai departe ca si cuplu: daca suntem compatibili sau nu, daca „avem o sansa” si vom reusi sa ramanem un cuplu pentru mult timp etc

Apoi intervine „vreau sa avem un copil” – stiti discutia asta? Ma intreb cand ati avut-o cu partenerul/partenera voastra? La inceputul relatiei – atunci cand „negociati” cum veti functiona ca si cuplu? Sau la momentul „cand s-a intamplat”? Sau poate atunci cand unul dintre voi isi dorea atat de mult incat nu a mai putut sa pastreze tacerea…

Ma intreb ce ne face sa consideram aceasta discutie, si altele de acest gen, ne-relevanta la inceputul unei relatii. O discutie „pentru mai tarziu, cand suntem deja un cuplu stabil”. Oare nu este tocmai genul de discutie care ne poate defini directia ca si cuplu? Sau ne poate face sa pornim pe cai diferite?

Oare nu „stim” fiecare dintre noi cum simtim legat de acest subiect si cam ce ne dorim sau in ce conditii putem sa schimbam ceva in modul in care ne-am imaginat viata noastra? Si, nu e cumva important sa ii spun si celuilalt cam ce gandesc si simt in legatura cu acest subiect?

Ma gandesc la situatiile in care unul dintre parteneri isi doreste copii si celalalt nu (nu in acel moment sau deloc). Si toata incarcatura emotionala a unei astfel de situati si discutiile purtate atunci cand cei doi sunt deja casatoriti si au o istorie emotionala in spate. Si cum ar fi fost daca toate astea ar fi fost discutate si negociate la inceputul relatiei.

In situatia aceasta cred ca emotiile vor fi cele care vor controla discutia si va fi destul de dificil sa ne reintoarcem la ratiune. Mai ales daca oricare dintre parteneri incepe sa se simta presat de celalalt.

Si in astfel de conditii cat de usor se ajunge in momente critice in care relatia se rupe. Pentru ca emotiile vor fi intodeauna mai puternice decat ratiunea atunci cand sunt alimentate de presiune si pasiune. Si mai ales daca nu te-ai gandit nici un moment ca e posibil ca celalalt sa aiba o parere diferita fata de a ta. Sa vrea ceva diferit. Sau intr-un alt moment si nu exact atunci cand vrei si tu.

Bineinteles ca un cuplu se poate intoarce la ratiune si la negociere chiar daca „pozitiile” celor doi parteneri sunt diferite. Doar ca cere efort si rabdare. Si mult calm si intelegere.

Dar din pacate sunt multe cupluri care ajung sa se separe datorita unor discutii de genul acesta care nu au fost purtate la inceputul relatiei, pentru ca au fost considerate „prea grele pentru acel moment” sau considerate ca nefiresti deoarece „e normal ce gandesc eu si cu siguranta si partenerul/a gandesc la fel”. Sau pentru ca am gandit: „indiferent ce vrea o sa il/o fac eu sa se razgandeasca si sa vada lucrurile ca mine”. Si de multe ori se dovedeste a fi o perspectiva nesanatoasa. Pentru ca ar trebui sa intram intr-un cuplu cu cel pe care il avem in fata nu cu cel pe care o sa il creem dupa ce il modificam conform cu viziunea noastra. Mai mult, cred ca ar fi preferabil sa intram intr-un cuplu lamurind mai degraba „temele importante” ca si aceasta si nu neaparat preferinta pentru acelasi fel de mancare sau pentru acelasi gen de filme.

Si faptul ca nu il pot „schimba” pe celalalt nu ma face mai putin puternic/a. Si nu inseamna ca nu sunt iubit/a, inteles, apreciat/a in relaltie. Ci tocmai pentru ca e un subiect atat de important, un fapt atat de valoros si care schimba cu totul viata unui om dar si a cuplului e posibil ca partenerul/a sa nu doreasca sa faca aceste schimbari. Sa nu doreasca sa isi schimbe parerea sau viziunea asupra vietii. Fara ca asta sa imi spuna mie ca „nu pot” ci mai degraba ca „nu suntem compatibili” la acest capitol.

*scris in martie 2014 pt divort.ro

De actualitate e aceasta meditatie care te poate ajuta sa te (re)conectezi cu partenerul/partenera:

Cum gestionăm nesiguranța?

Trăim o perioadă tare tulbure. E plină de nesiguranță și incertitudine. E o stare care cu siguranță nu ne face bine pe termen mediu și lung și ar fi de preferat să facem tot ce ține de noi pentru a diminua efectele negative.

Perioada asta și ceea ce trăim, fiind stresantă și venind și cu o serie de frici la pachet, poate să se manifeste în diferite moduri:

  • La unii dintre noi crește anxietatea, suntem mai temători sau panicoși. Poate chiar facem tot felul de scenarii în minte noastră despre ce se poate sau nu se poate întâmpla în perioada asta
  • Altora poate ni se accentuează tristețea sau melancolia. Și suntem „Blue” mai tot timpul. Sau plângem mai des. Poate nu reușim să vedem luminița de la capătul tunelului și ziua când ieșim afară sau ne reîntoarcem la muncă.
  • Alții poate suntem mai agitați și nervoși – ne rățoim la colegi sau la cei dragi fără să știm exact de ce.
  • Sau poate în perioada asta unora dintre noi ni se accentuează toți acei „trebuie” ai curățeniei, ordinii, disciplinei și întoarcem casa și dulapurile sau biblioteca cu susul în jos de 3 ori pe săptămână…

Suntem diferiți și fiecare reacționează diferit în perioada asta. Unii poate dormim mai mult, alții poate mai puțin. Unii poate ne concentrăm mai ușor alții mai greu. Unii reușim să fim productivi sau din contră ni se pare că nicicând altcândva nu am fost așa de … fără spor și chef.

Cu siguranță o astfel de stare produce și o serie de modificări biochimice. E știut că frica și nesiguranța tind să crească producția de hormoni de stres: cortisol și adrenalină. Ceea ce pe termen lung e tare nesănătos.

Și atunci e de preferat să facem tot ce putem pentru a gestiona cât mai fluid această perioadă și a limita pe cât putem efectele ei asupra sănătății fizice, psihice și emoționale.

Ce putem face?

În primul rând să recunoaștem ceea ce simțim și trăim în perioada asta. Să o facem față de noi, dar poate și față de altcineva – fie că e cineva din familie sau un prieten sau psihologul.

Când recunoaștem ceea ce simțim facem un pas spre noi. Ne acceptăm și poate ne iubim ceva mai mult. Ne dăm voie să avem și momente „proaste” nu doar bune. Pun în ghilimele „proaste” pentru că eu cred că și aceste momente au rostul lor și ne pot arăta multe despre noi și putem învăța o mulțime.

Când recunoaștem ceea ce simțim și trăim suntem mai prezenți. Trăim cu ceva mai multă conștiență și asumare. Ieșim de pe „pilot automat” și avem frâiele la noi.

Apoi poate dăm ceva timp și spațiu de exprimare acestor sentimente – Le dăm „timp și spațiu la microfon pe scenă”. Sau mai bine zis pentru un pic de timp nu fugim în altceva fix când începem să le simțim. Stăm un pic cu ele. Le întrebăm de vorbă că poate au ceva să ne spună sau să ne învețe… sau poate le e mai ușor să plece odată ce au fost puțin băgate în seamă. Și zic puțin pentru că ideea e de a le „vedea” și nu de a le crește stând prea mult cu ele și hrănindu-le cu alte frici și temeri.

Caută apoi să îți dai o îmbrățișare și un surâs! Și mută-ți atenția spre altceva.

Spre ce? Am lăsat aici câteva idei care te pot ajuta:

http://www.cosminapacurar.ro/ce-pot-controla-zilele-astea/

http://www.cosminapacurar.ro/nu-ma-pot-aduna-zilele-astea/

Poți asculta o meditație ghidată aici:

Și nu uita, dacă cumva te simți rău și simți că nu reușești singur/ă, poți oricând să ceri ajutorul:

  • sunt o serie de Linii de apel (Help Line) gratuite la care poți apela – eu știu de cea de la Atlas 0316302020 sigur sunt și altele
  • te poți alătura unui grup de suport astfel încât să te conectezi și cu alte persoane
  • poți oricând să apelezi la un psihoterapeut

2021 READING CHALLENGE

Incepand cu 1.01:

  1. Am uitat sa fim fericiti – Liane Moriarty
  2. Toate sistemele in alerta – Martha Wells 
  3. Conditionare artificiala – Martha Wells
  4. One of us is lying – Karen McManus
  5. Furia rosie – Pierce Brown
  6. Printre randuri – Donna Leon
  7. Scandalul Modigliani – Ken Follet
  8. Intalnire cu moartea – Agatha Christie
  9. Viata secreta a scriitorilor – Guillaume Musso
  10. Fata din gheata – Robert Bryndza
  11. Nu te lasa – Glennon Doyle
  12. Detectivul Alex Cross – James Patterson
  13. Cadavrul din biblioteca – Agatha Christie
  14. His and hers – Alice Feeney
  15. Ultimul autograf – Michael Connelly
  16. Comunicarea Non-Violenta – Marshall Rosenberg
  17. Feminst(a) Feministi – Chimamanda Ngozi Adichie
  18. Draga Ijeawele: un manifest feminist in cinsprezece sugestii – Chimamanda Ngozi Adichie
  19. Vanator de noapte – Robert Bryndza
  20. Fool me once – Harlan Coben
  21. Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay
  22. Pana la capat – Michael Connelly
  23. Trezirea tigrului – Dr. Peter Levine
  24. Actioneaza cu dragoste – Russ Harris
  25. Corpul nu uita – Myriam Brousse / Valerie Peronnet
  26. The other daughter – Lisa Gardner
  27. Murder in the Smithsonian – Margaret Truman
  28. Psihologia culorilor – Karen Haller
  29. Cum sa eliberezi artistul din tine – Julia Cameron
  30. Justitia lui Cross – James Patterson

Incepand cu 4.05:

  1. Nadia si Securitatea – Stejarel Olaru
  2. A criminal defense – William Myers
  3. Dopamina – Daniel Lieberman / Michael Long
  4. Notes from a nervous planet – Matt Haig
  5. Sfaturi de viata – Renee Shafransky
  6. Sa nu faci rau – Henry Marsh
  7. Roar 30 de femei 30 de povesti – Cecilia Ahern
  8. When you see me – Lisa Gardner
  9. Vitamina D3 – Valeria Herdea
  10. Burnout – Amelia & Emily Nagoski
  11. Trei femei – Lisa Taddeo
  12. The secret adversary – Agatha Christie
  13. One of us is next – Karen McManus
  14. Puterea relatiei – Henry Cloud
  15. Doamna din lac – Raymond Chandler
  16. Traieste si lasa-i pe ceilalti sa moara – Ian Fleming
  17. HMS Ulysses – Alister Maclean
  18. Beware the past – Joy Ellis
  19. Somnul de veci – Raymond Chandler
  20. Orasul borcanelor – Arnaldur Indridason

Incepand cu 1.09:

  1. Casino Royale – Ian Fleming
  2. Cuvinte care vindeca – Nance Guilmartin
  3. De ce eu, de ce asa, de ce acum? – Robin Norwood
  4. Vindecarea copilului interior – Stefanie Stahl
  5. Love worrior – Glennon Doyle
  6. Chemarea ingerului – Guillaume Musso
  7. Piramida – Tom Martin
  8. The body is not an apology – Sonya Renee Taylor
  9. Cum sa dormi sanatos- Nick Littlehales
  10. Salsul mortii – Stephen Booth
  11. Ultimii copii din Tokio – Yoko Tawada
  12. The miraculous results of vitamin D3 – Jell Bowles
  13. Oaza ascunsa – Paul Sussman
  14. Rana de abandon – Jean-Charles Bouchoux
  15. Gradina zeilor – Camil Baciu
  16. Barem Identitar – Prejudecati colective, realitati personale
  17. Foame. Memoriile corpului meu – Roxane Gay
  18. Fluviul constiintei – Oliver Sacks

Comunicat APR Educația sexuală 2021

Ca răspuns la solicitarea de poziție primită din partea Coaliției pentru Egalitate de Gen (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Asociația PLURAL, Asociația FRONT, Asociația SEXUL vs, BARZA, Societatea de Analize Feministe AnA, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen), Asociația Psihologilor din România aduce următoarele precizări:


În acord cu ghidurile internaționale, Asociația Psihologilor din România înțelege educația sexuală ca fiind un proces de predare și învățare incremental, bazat pe științifice, adaptat la vârsta și la nivelul de dezvoltare cognitivă și afectivă a copiilor. Acest tip de educație are la bază respectarea drepturilor fundamentale ale omului, întrucât promovează accesul copiilor și adolescenților la informații relevante legate de sănătate, siguranță, protecție și nediscriminare.


Educația sexuală adresează nu doar sexualitatea, ci și:
− Dezvoltarea corpului uman;
− Caracteristicile bio-psiho-sociale ale pubertății;
− Relațiile sănătoase și comunicarea eficientă;
− Valori și drepturi umane;
− Consimțământ și siguranță;
− Imaginea corporală;
− Non-discriminare și respectul pentru diversitate.


În baza cercetărilor empirice publicate în jurnalele științifice de specialitate, analizate inclusiv în ghidurile internaționale de referință, concluzionăm că educația sexuală în școli:


− nu crește activitatea sexuală și nici comportamentele sexuale riscante, ba chiar contribuie la amânarea începerii vieții sexuale și la responsabilizare;
− nu crește rata de infectare cu boli cu transmitere sexuală;
− reduce frecvența sarcinilor nedorite;
− crește frecvența utilizării mijloacelor contraceptive (e.g., prezervative);
− dezvoltă cunoștințele copiilor, adolescenților și tinerilor despre sexualitate,
relații, emoții și sănătate;
− este mai eficientă decât programele care promovează abstinența;
− în timp, poate reduce rata violenței de gen și contribuie la reducerea ratei
de abuz sexual.


De asemenea, ca urmare a expunerii în spațiul public a unor afirmații eronate, lipsite de fundamente științifice, care pot conduce la confuzie și la înțelegerea greșită a unor concepte importante, Asociația Psihologilor din România dorește să aducă următoarele clarificări:


1) Consensul științific internațional, reflectat atât prin manualele de diagnoză, cât și prin pozițiile asociațiilor internaționale de psihologie, este că atracția sexuală față de persoane de același sex nu reprezintă o boală sau o tulburare mintală. O tulburare mintală, prin definiție (conform DSM-5 și ICD-11), constă într-o serie de modificări care produc în sine suferință ori afectarea funcționării în viața de zi cu zi (calitatea vieții, relațiile sociale și/sau performanța academică ori la locul de muncă), ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor atrase de același sex, decât în măsura în care sunt hărțuite, umilite, sau discriminate.


2) Comportamentele de auto-stimulare (masturbarea) sunt obișnuite și apar natural în dezvoltarea copilului, încă de la vârste timpurii, din etapa de explorare. În sine, acestea nu sunt periculoase și nu conduc la dezvoltarea unor tulburări pe termen lung. Dimpotrivă, se pare că pedepsirea acestor comportamente, înjosirea/umilirea copilului și rușinea asociată cu pedeapsa pot conduce, mai degrabă, la probleme în dezvoltarea acestuia. Este recomandată o atitudine deschisă, normalizatoare din partea părintelui, completată de instrucțiuni comportamentale cu privire la momentele și situațiile în care aceste comportamente sunt adecvate (de ex., nu într-un cadru social).

Deși subiectele din sfera intimității pot fi inconfortabile sau controversate, ele sunt importante și sperăm că aceste precizări vor constitui un reper pentru a distinge între argumentele rezonabile și cele nefondate pe aceasta temă de interes public. Faptele (i.e., dovezile științifice) nu sunt nici ideologice, nici politice.

Literatura de specialitate evidențiază o serie de beneficii importante ca urmare a implementării programelor de educație sexuală în școli. Astfel, accesul copiilor la informații relevante privind sexualitatea umană, adaptate pentru specificul vârstei, promovează pe termen scurt, mediu și lung sănătatea fizică și mentală a copiilor și a adolescenților. Educația sexuală în școli constituie un factor de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală, a sarcinilor nedorite, precum și împotriva formelor de abuz sexual și a violenței bazate pe gen.

Îi încurajăm pe psihologi, profesori, guvernanți, parlamentari și alți decidenți să urmeze recomandările ghidurilor internaționale de bune practici în materie de educație sexuală, fiind conștienți de concluziile derivate din cercetarea științifică, expuse mai sus.


[Adoptat de Consiliul APR pe data de 31 iulie 2021]

Referințe bibliografice:

 American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.).

Drescher, J. (2015).  Queer diagnoses revisited: The past and future of homosexuality and gender diagnoses in DSM and ICD. International review of psychiatry, 27(5), 386- 395.

Fonner, V. A., Armstrong, K. S., Kennedy, C. E., O’Reilly, K. R., & Sweat, M. D. (2014). School based sex education and HIV prevention in low-and middle-income countries: a systematic review and meta-analysis. PloS one, 9(3), e89692.

Greubel, L. (2012). Engaging men to prevent gender-based violence: A multi-country intervention and impact evaluation study.

Holden, J., Bell, E., & Schauerhammer, V. (2015). We Want to Learn About Good Love: Findings from a Qualitative Study Assessing the Links Between Comprehensive Sexuality Education and Violence Against Women and Girls. London: Plan International UK and Social Development Direct.

International Planned Parenthood Federation. (2009). From evidence to action: advocating for comprehensive sexuality education. Reprod Health, 32, 1-32.

Lundgren, R., & Amin, A. (2015). Addressing intimate partner violence and sexual violence among adolescents: emerging evidence of effectiveness. Journal of Adolescent Health, 56(1), S42-S50.

Montgomery, P., & Knerr, W. (2018). Review of the Evidence on Sexuality Education. Report to inform the update of the UNESCO International technical guidance on sexuality education. United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization (UNESCO).

Women, U. N. (2016). Global guidance on addressing school-related gender-based violence. UNESCO Publishing.

Women, U. N., & UNICEF. (2018). International technical guidance on sexuality education: an evidence-informed approach. UNESCO Publishing.

World Health Organization (2020). International statistical classification of diseases and related health problems (11th ed.).

sursa: https://www.apsi.ro/comunicare-publica/