Până unde mergem cu compromisul în cuplu

Relaţia perfectă nu există, iar multe cupluri longevive spun că secretul rezistenţei lor include pe lângă dragoste, ţeluri, valori comune, şi  înţelepciunea compromisului. Până unde merge el şi care sunt limitele dincolo de care nu mai funcţionează.

  1. Ce înseamnă de fapt compromisul şi care sunt bazele lui psihologice?

Cred ca putem gasi diverse definitii ale compromisului, dar gandindu-ne la relatia de cuplu, pentru mine, compromisul este „mijlocul drumului” la care se ajunge prin negociere si intelegere reciproca intre cei doi parteneri. Este modalitatea prin care cuplul se armonizeaza. La inceput (fie ca vorbim de inceputul relatiei sau de o situatie aparuta la un moment dat) fiecare vine cu propriile ganduri, cu propriile dorinte si vrea ceva. Prin discutii, prin negociere, prin ascultare reciproca cei doi parteneri pot ajunge la compromis: pot sa gaseasca acel spatiu de mijloc in care fiecare isi vede nevoile si dorintele indeplinite – poate nu in totalitate, dar intr-o masura satisfacatoare – si, in acelasi timp, ii permite si celuilalt sa aiba parte de acelasi lucru.

  • Poate fi el o formă de negociere?

E adevarat ca uneori se pot da si valente mai negative compromisului – „trebuie sa las ceva de la mine” sau „celalalt imi cere sa renunt la ceva ce vreau”. Putem sa privim si din perspectiva asta, dar oare ajuta relatia? Oare o relatie de cuplu, cu partenerul pe care il iubesc, presupune doar implinirea dorintelor mele fara sa iau in calcul si binele celuilalt? Deoarece perspectiva aceasta nu mi se pare benefica pentru o relatie sanatoasa si armonioasa imi place sa privesc compromisul ca si o negociere si nu ca si o impunere intre parteneri.

  •  Se poate învăţa compromisul în familia de origini?

Cu siguranta familia de origini (sau locul in care copilul este crescut) este primul spatiu de invatare a compromisului. Modul in care imi vad parintii gestionand situatiile de zi cu zi, dar si cele speciale, cum fac ei astfel incat sa ajunga la intelegere si la compromis este una dentre cele mai valoroase si de impact resurse de invatare a modalitatilor de constructie si gestionare a relatiilor si a compromisului. De mici invatam nu doar de la parinti, ci si de la bunici sau alte rude, ori adulti – educatoare, prieteni de familie, etc – cu care intram in contact si interactionam.

  •  Poate avea compromisul resorturi ascunse precum dorinţa de control sau manipularea?

Cu siguranta ca manipularea si controlul se pot ascunde in spatele impunerii compromisurilor – dar nu stiu daca il mai putem numi compromis sau e, de fapt, impunere. Dar revin la ce spuneam legat de o relatie de cuplu functionala – aici cred ca aceste manifestari nu isi au locul sau rostul. Atunci cand construim relatia pe principii de intelegere reciproca, de iubire, de grija si atentie, de parteneriat si negociere, de ce mi-as dori sa il controlez sau sa il manipulez pe celalalt?

Daca relatia este construita pe alte principii, daca unul din parteneri este „mai sus” decat celalat atunci e posibil ca impunerea sa fie cea care guverneaza dinamica de cuplu.

  •  Cum putem caracteriza persoanele care impun diverse compromisuri ce au ca scop exclusiv binele şi comfortul lor personal?

Un astfel de comportament poate sa aiba in spate mai multe resorturi: de la nevoia de control – vreau sa ma asigur ca partenerul (a) face doar ceea ce vreau eu; la nesiguranta in relatie sau lipsa de incredere in sine – doar asa pot pastra aceasta relatie, doar asa na pot asigura ca partenerul (a) nu ma va parasi. Egoismul sau centrarea exclusiv pe propria persoana poate sa fie un alt motiv pentru astfel de comportamente – doar eu contez si nimeni si nimic altceva nu e important pentru mine.

  •  Si cum ne putem apara de asa ceva?

Vorbind de relatia de cuplu nu stiu daca „aparat” este cuvantul potrivit. Cred ca daca stim ce ne dorim, cine suntem, ce meritam, cum vrem sa fim tratati apararea nu are sens si relatia poate fi construita pe principii sanatoase si echilibrate.

  •  Când discutăm de înţelepciunea compromisului şi când de submisivitate cu tendinţa de a accepta practic orice compromis?

Discutam de compromis si negociere atunci cand ne cunoastem, atunci cand avem incredere in noi, in capacitatile noastre, in cine suntem, ce avem de oferit, cu ce intram in relatie si mai ales cand suntem deschisi spre dialog si intelegere cu partenerul.

Vorbim despre submisivitate in primul rand cand nu avem incredere in noi, cand nu ne cunoastem pe noi si mai ales cand relatia in care suntem nu este echilibrata si bazata pe comunicare intre parteneri.

  •  Ce se poate ascunde in spatele unei astfel de submisivitati?

Asa cum spuneam si mai sus, lipsa de incredere in propria persoana este unul din motive. La fel, daca nu ma cunosc, daca nu stiu cine sunt, ce sunt, ce am de oferit, ce imi doresc, etc  – probabil imi va fi mai dificil sa negociez si sa ajung la compromis cu pertenerul si mult mai usor sa accept conditii care nu stiu daca sunt sau nu ceea ce imi doresc.

  •  Ce le determină pe unele femei să accepte în cuplu compromisul violenţei verbale şi/sau fizice?

Nu stiu daca putem sa spunem ca violenata verbala, psihologica si/sau fizica sunt un compromis facut cat mai mult acceptarea unei impuneri. Astfel de situatii sunt complicate si dificile. Relatia dintre parteneri este de cele mai multe complicata si presarata cu foarte multe resorturi psihologice ascunse.

Momentul in care relatia o ia pe un astfel de fagas este de investigat. Acolo fiecare dintre parteneri poate sa stea si sa vada care au fost motivele pentru care au actionat intr-un fel sau in altul: „ de ce imi lovesc partenera”, „de ce ii permit sa se comporte astfel cu mine” etc. Psihoterapia cu siguranta poate ajuta pentru a gasi raspunsurile acestea.

  1.  Cum identificăm acea barieră dincolo de care orice compromis nu mai funcţionează?

Cred ca e important ca fiecare dintre noi sa ne cunoastem cat mai bine. Asta inseamna sa ne cunoastem si nevoile, si dorintele, si limitele. Stiind toate acestea ne e ceva mai usor sa ne dam seama care e punctul dincolo de care compromisul nu mai e compromis ci se transforma in impunere. Cu cat ne cunoastem mai bine cu atat mai usor ne e sa ne dam seama cat putem sa lasam de la noi atunci cand facem un compromis, ce este cu adevarat important, ce ne multumeste si mai ales din ce punct nu mai e confortabil pentru noi sa „cedam”.  

  1.  Cum gestionăm un compromis care ne face rău (cu care ne este greu să trăim), dar este important pentru partener/ă?

Gestionarea ar fi bine sa se realizeze prin negociere. E important pentru binele amandurora sa se gaseasca calea de mijloc. Pana la urma asta inseamna compromis: las eu ceva de la mine, lasi si tu ceva de la tine astfel incat sa putem ajunge la o intelegere si la o situatie care este comfortabila pentru amandoi. Daca voi accepta ceva ce nu imi face placere si pentru care nu am gasit intelegere la partener este posibil ca pe termen lung efectele sa fie in defavoarea mea, dar mai ales ale relatiei.

  1.  Care sunt efectele compromisurilor neasumate cu adevărat? (pe termen scurt dar mai ales lung)

Un compromis neasumat poate avea o multime de efecte secundare. Unele pot fi vizibile imediat, altele isi fac efectul pe termen lung. Pe termen scurt pot sa apara „inlocuiri”: daca accept ceva ce de fapt nu imi doresc voi reactiona astfel incat sa „pedepsesc” pe alta cale. Fie ma voi pedepsi pe mine, fie pe partener: pot aparea efecte psihosomatice de genul: o raceala, o alergie; sau poate mananc mai mult sau mai putin decat am nevoie, ori ma arunc in shopping (femeile au in general aceasta tendinta care poate destabiliza bugetul cuplului) sau poate in jocuri de noroc (apare mult mai des la barbati un astfel de comportament) ori poate incep sa petrec mai mult tim in afara cuplului – cu prietenii sau la birou – alegand astfel sa ma distantez de cel/cea care isi doreste acest compromis cu care eu nu sunt de accord.

Pe termen lung pot aparea boli psihosomatice mult mai serioase: anxietati generalizate, depresie, boli cardiovasculare – in general va fi afectata acea parte a corpului care este mai sensibila. De asemenea, cuplul poate fi destabilizat prin racirea relatiei si distantarea partenerilor. Uneori, partenerul care a acceptat aceasta situatie isi poate chiar gasi alinare langa altcineva care nu ii cere aceleasi copromisuri si care pare ca este mult mai intelegator si mult mai atent la nevoile celuilalt.

*scris pt revista Psychologies, editia septembrie 2013. 

Foloseste meditatia ghidata de aici pentru a te reconecta cu partenerul/partenera de cuplu:

In ziua in care m-am iubit cu adevarat

”In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am Inteles ca in toate imprejurarile, ma aflam la locul potrivit, in momentul potrivit.
Si atunci, am putut sa ma linistesc.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Stima de sine.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala, nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Autenticitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla, contribuie la dezvoltarea mea personala.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Maturitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Respect.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Amor propriu.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Simplitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat.
Astazi, am descoperit … Modestia.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata. Astazi traiesc clipa fiecarei zile.
Si aceasta se numeste … Plenitudine.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.
si toate acestea inseamna … Sa stii sa traiesti cu adevarat.”

Charlie Chaplin

Conversatii delicate in cuplu – copii

Iti amintesti primul moment in care vi s-au intalnit privirile? Dar prima conversatie sau prima intalnire? Primul sarut sau prima vacanta petrecuta impreuna?

Cumva toate astea par a fi repere foarte importante intr-o relatie. Si in functie de cum au decurs ele luam decizii legate de cum vom merge mai departe ca si cuplu: daca suntem compatibili sau nu, daca „avem o sansa” si vom reusi sa ramanem un cuplu pentru mult timp etc

Apoi intervine „vreau sa avem un copil” – stiti discutia asta? Ma intreb cand ati avut-o cu partenerul/partenera voastra? La inceputul relatiei – atunci cand „negociati” cum veti functiona ca si cuplu? Sau la momentul „cand s-a intamplat”? Sau poate atunci cand unul dintre voi isi dorea atat de mult incat nu a mai putut sa pastreze tacerea…

Ma intreb ce ne face sa consideram aceasta discutie, si altele de acest gen, ne-relevanta la inceputul unei relatii. O discutie „pentru mai tarziu, cand suntem deja un cuplu stabil”. Oare nu este tocmai genul de discutie care ne poate defini directia ca si cuplu? Sau ne poate face sa pornim pe cai diferite?

Oare nu „stim” fiecare dintre noi cum simtim legat de acest subiect si cam ce ne dorim sau in ce conditii putem sa schimbam ceva in modul in care ne-am imaginat viata noastra? Si, nu e cumva important sa ii spun si celuilalt cam ce gandesc si simt in legatura cu acest subiect?

Ma gandesc la situatiile in care unul dintre parteneri isi doreste copii si celalalt nu (nu in acel moment sau deloc). Si toata incarcatura emotionala a unei astfel de situati si discutiile purtate atunci cand cei doi sunt deja casatoriti si au o istorie emotionala in spate. Si cum ar fi fost daca toate astea ar fi fost discutate si negociate la inceputul relatiei.

In situatia aceasta cred ca emotiile vor fi cele care vor controla discutia si va fi destul de dificil sa ne reintoarcem la ratiune. Mai ales daca oricare dintre parteneri incepe sa se simta presat de celalalt.

Si in astfel de conditii cat de usor se ajunge in momente critice in care relatia se rupe. Pentru ca emotiile vor fi intodeauna mai puternice decat ratiunea atunci cand sunt alimentate de presiune si pasiune. Si mai ales daca nu te-ai gandit nici un moment ca e posibil ca celalalt sa aiba o parere diferita fata de a ta. Sa vrea ceva diferit. Sau intr-un alt moment si nu exact atunci cand vrei si tu.

Bineinteles ca un cuplu se poate intoarce la ratiune si la negociere chiar daca „pozitiile” celor doi parteneri sunt diferite. Doar ca cere efort si rabdare. Si mult calm si intelegere.

Dar din pacate sunt multe cupluri care ajung sa se separe datorita unor discutii de genul acesta care nu au fost purtate la inceputul relatiei, pentru ca au fost considerate „prea grele pentru acel moment” sau considerate ca nefiresti deoarece „e normal ce gandesc eu si cu siguranta si partenerul/a gandesc la fel”. Sau pentru ca am gandit: „indiferent ce vrea o sa il/o fac eu sa se razgandeasca si sa vada lucrurile ca mine”. Si de multe ori se dovedeste a fi o perspectiva nesanatoasa. Pentru ca ar trebui sa intram intr-un cuplu cu cel pe care il avem in fata nu cu cel pe care o sa il creem dupa ce il modificam conform cu viziunea noastra. Mai mult, cred ca ar fi preferabil sa intram intr-un cuplu lamurind mai degraba „temele importante” ca si aceasta si nu neaparat preferinta pentru acelasi fel de mancare sau pentru acelasi gen de filme.

Si faptul ca nu il pot „schimba” pe celalalt nu ma face mai putin puternic/a. Si nu inseamna ca nu sunt iubit/a, inteles, apreciat/a in relaltie. Ci tocmai pentru ca e un subiect atat de important, un fapt atat de valoros si care schimba cu totul viata unui om dar si a cuplului e posibil ca partenerul/a sa nu doreasca sa faca aceste schimbari. Sa nu doreasca sa isi schimbe parerea sau viziunea asupra vietii. Fara ca asta sa imi spuna mie ca „nu pot” ci mai degraba ca „nu suntem compatibili” la acest capitol.

*scris in martie 2014 pt divort.ro

De actualitate e aceasta meditatie care te poate ajuta sa te (re)conectezi cu partenerul/partenera:

Cum gestionăm nesiguranța?

Trăim o perioadă tare tulbure. E plină de nesiguranță și incertitudine. E o stare care cu siguranță nu ne face bine pe termen mediu și lung și ar fi de preferat să facem tot ce ține de noi pentru a diminua efectele negative.

Perioada asta și ceea ce trăim, fiind stresantă și venind și cu o serie de frici la pachet, poate să se manifeste în diferite moduri:

  • La unii dintre noi crește anxietatea, suntem mai temători sau panicoși. Poate chiar facem tot felul de scenarii în minte noastră despre ce se poate sau nu se poate întâmpla în perioada asta
  • Altora poate ni se accentuează tristețea sau melancolia. Și suntem „Blue” mai tot timpul. Sau plângem mai des. Poate nu reușim să vedem luminița de la capătul tunelului și ziua când ieșim afară sau ne reîntoarcem la muncă.
  • Alții poate suntem mai agitați și nervoși – ne rățoim la colegi sau la cei dragi fără să știm exact de ce.
  • Sau poate în perioada asta unora dintre noi ni se accentuează toți acei „trebuie” ai curățeniei, ordinii, disciplinei și întoarcem casa și dulapurile sau biblioteca cu susul în jos de 3 ori pe săptămână…

Suntem diferiți și fiecare reacționează diferit în perioada asta. Unii poate dormim mai mult, alții poate mai puțin. Unii poate ne concentrăm mai ușor alții mai greu. Unii reușim să fim productivi sau din contră ni se pare că nicicând altcândva nu am fost așa de … fără spor și chef.

Cu siguranță o astfel de stare produce și o serie de modificări biochimice. E știut că frica și nesiguranța tind să crească producția de hormoni de stres: cortisol și adrenalină. Ceea ce pe termen lung e tare nesănătos.

Și atunci e de preferat să facem tot ce putem pentru a gestiona cât mai fluid această perioadă și a limita pe cât putem efectele ei asupra sănătății fizice, psihice și emoționale.

Ce putem face?

În primul rând să recunoaștem ceea ce simțim și trăim în perioada asta. Să o facem față de noi, dar poate și față de altcineva – fie că e cineva din familie sau un prieten sau psihologul.

Când recunoaștem ceea ce simțim facem un pas spre noi. Ne acceptăm și poate ne iubim ceva mai mult. Ne dăm voie să avem și momente „proaste” nu doar bune. Pun în ghilimele „proaste” pentru că eu cred că și aceste momente au rostul lor și ne pot arăta multe despre noi și putem învăța o mulțime.

Când recunoaștem ceea ce simțim și trăim suntem mai prezenți. Trăim cu ceva mai multă conștiență și asumare. Ieșim de pe „pilot automat” și avem frâiele la noi.

Apoi poate dăm ceva timp și spațiu de exprimare acestor sentimente – Le dăm „timp și spațiu la microfon pe scenă”. Sau mai bine zis pentru un pic de timp nu fugim în altceva fix când începem să le simțim. Stăm un pic cu ele. Le întrebăm de vorbă că poate au ceva să ne spună sau să ne învețe… sau poate le e mai ușor să plece odată ce au fost puțin băgate în seamă. Și zic puțin pentru că ideea e de a le „vedea” și nu de a le crește stând prea mult cu ele și hrănindu-le cu alte frici și temeri.

Caută apoi să îți dai o îmbrățișare și un surâs! Și mută-ți atenția spre altceva.

Spre ce? Am lăsat aici câteva idei care te pot ajuta:

http://www.cosminapacurar.ro/ce-pot-controla-zilele-astea/

http://www.cosminapacurar.ro/nu-ma-pot-aduna-zilele-astea/

Poți asculta o meditație ghidată aici:

Și nu uita, dacă cumva te simți rău și simți că nu reușești singur/ă, poți oricând să ceri ajutorul:

  • sunt o serie de Linii de apel (Help Line) gratuite la care poți apela – eu știu de cea de la Atlas 0316302020 sigur sunt și altele
  • te poți alătura unui grup de suport astfel încât să te conectezi și cu alte persoane
  • poți oricând să apelezi la un psihoterapeut

2021 READING CHALLENGE

Incepand cu 1.01:

  1. Am uitat sa fim fericiti – Liane Moriarty
  2. Toate sistemele in alerta – Martha Wells 
  3. Conditionare artificiala – Martha Wells
  4. One of us is lying – Karen McManus
  5. Furia rosie – Pierce Brown
  6. Printre randuri – Donna Leon
  7. Scandalul Modigliani – Ken Follet
  8. Intalnire cu moartea – Agatha Christie
  9. Viata secreta a scriitorilor – Guillaume Musso
  10. Fata din gheata – Robert Bryndza
  11. Nu te lasa – Glennon Doyle
  12. Detectivul Alex Cross – James Patterson
  13. Cadavrul din biblioteca – Agatha Christie
  14. His and hers – Alice Feeney
  15. Ultimul autograf – Michael Connelly
  16. Comunicarea Non-Violenta – Marshall Rosenberg
  17. Feminst(a) Feministi – Chimamanda Ngozi Adichie
  18. Draga Ijeawele: un manifest feminist in cinsprezece sugestii – Chimamanda Ngozi Adichie
  19. Vanator de noapte – Robert Bryndza
  20. Fool me once – Harlan Coben
  21. Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay
  22. Pana la capat – Michael Connelly
  23. Trezirea tigrului – Dr. Peter Levine
  24. Actioneaza cu dragoste – Russ Harris
  25. Corpul nu uita – Myriam Brousse / Valerie Peronnet
  26. The other daughter – Lisa Gardner
  27. Murder in the Smithsonian – Margaret Truman
  28. Psihologia culorilor – Karen Haller
  29. Cum sa eliberezi artistul din tine – Julia Cameron
  30. Justitia lui Cross – James Patterson

Incepand cu 4.05:

  1. Nadia si Securitatea – Stejarel Olaru
  2. A criminal defense – William Myers
  3. Dopamina – Daniel Lieberman / Michael Long
  4. Notes from a nervous planet – Matt Haig
  5. Sfaturi de viata – Renee Shafransky
  6. Sa nu faci rau – Henry Marsh
  7. Roar 30 de femei 30 de povesti – Cecilia Ahern
  8. When you see me – Lisa Gardner
  9. Vitamina D3 – Valeria Herdea
  10. Burnout – Amelia & Emily Nagoski
  11. Trei femei – Lisa Taddeo
  12. The secret adversary – Agatha Christie
  13. One of us is next – Karen McManus
  14. Puterea relatiei – Henry Cloud
  15. Doamna din lac – Raymond Chandler
  16. Traieste si lasa-i pe ceilalti sa moara – Ian Fleming
  17. HMS Ulysses – Alister Maclean
  18. Beware the past – Joy Ellis
  19. Somnul de veci – Raymond Chandler
  20. Orasul borcanelor – Arnaldur Indridason

Incepand cu 1.09:

  1. Casino Royale – Ian Fleming
  2. Cuvinte care vindeca – Nance Guilmartin
  3. De ce eu, de ce asa, de ce acum? – Robin Norwood
  4. Vindecarea copilului interior – Stefanie Stahl
  5. Love worrior – Glennon Doyle
  6. Chemarea ingerului – Guillaume Musso
  7. Piramida – Tom Martin
  8. The body is not an apology – Sonya Renee Taylor
  9. Cum sa dormi sanatos- Nick Littlehales
  10. Salsul mortii – Stephen Booth
  11. Ultimii copii din Tokio – Yoko Tawada
  12. The miraculous results of vitamin D3 – Jell Bowles
  13. Oaza ascunsa – Paul Sussman
  14. Rana de abandon – Jean-Charles Bouchoux
  15. Gradina zeilor – Camil Baciu
  16. Barem Identitar – Prejudecati colective, realitati personale
  17. Foame. Memoriile corpului meu – Roxane Gay
  18. Fluviul constiintei – Oliver Sacks

Comunicat APR Educația sexuală 2021

Ca răspuns la solicitarea de poziție primită din partea Coaliției pentru Egalitate de Gen (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Asociația PLURAL, Asociația FRONT, Asociația SEXUL vs, BARZA, Societatea de Analize Feministe AnA, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen), Asociația Psihologilor din România aduce următoarele precizări:


În acord cu ghidurile internaționale, Asociația Psihologilor din România înțelege educația sexuală ca fiind un proces de predare și învățare incremental, bazat pe științifice, adaptat la vârsta și la nivelul de dezvoltare cognitivă și afectivă a copiilor. Acest tip de educație are la bază respectarea drepturilor fundamentale ale omului, întrucât promovează accesul copiilor și adolescenților la informații relevante legate de sănătate, siguranță, protecție și nediscriminare.


Educația sexuală adresează nu doar sexualitatea, ci și:
− Dezvoltarea corpului uman;
− Caracteristicile bio-psiho-sociale ale pubertății;
− Relațiile sănătoase și comunicarea eficientă;
− Valori și drepturi umane;
− Consimțământ și siguranță;
− Imaginea corporală;
− Non-discriminare și respectul pentru diversitate.


În baza cercetărilor empirice publicate în jurnalele științifice de specialitate, analizate inclusiv în ghidurile internaționale de referință, concluzionăm că educația sexuală în școli:


− nu crește activitatea sexuală și nici comportamentele sexuale riscante, ba chiar contribuie la amânarea începerii vieții sexuale și la responsabilizare;
− nu crește rata de infectare cu boli cu transmitere sexuală;
− reduce frecvența sarcinilor nedorite;
− crește frecvența utilizării mijloacelor contraceptive (e.g., prezervative);
− dezvoltă cunoștințele copiilor, adolescenților și tinerilor despre sexualitate,
relații, emoții și sănătate;
− este mai eficientă decât programele care promovează abstinența;
− în timp, poate reduce rata violenței de gen și contribuie la reducerea ratei
de abuz sexual.


De asemenea, ca urmare a expunerii în spațiul public a unor afirmații eronate, lipsite de fundamente științifice, care pot conduce la confuzie și la înțelegerea greșită a unor concepte importante, Asociația Psihologilor din România dorește să aducă următoarele clarificări:


1) Consensul științific internațional, reflectat atât prin manualele de diagnoză, cât și prin pozițiile asociațiilor internaționale de psihologie, este că atracția sexuală față de persoane de același sex nu reprezintă o boală sau o tulburare mintală. O tulburare mintală, prin definiție (conform DSM-5 și ICD-11), constă într-o serie de modificări care produc în sine suferință ori afectarea funcționării în viața de zi cu zi (calitatea vieții, relațiile sociale și/sau performanța academică ori la locul de muncă), ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor atrase de același sex, decât în măsura în care sunt hărțuite, umilite, sau discriminate.


2) Comportamentele de auto-stimulare (masturbarea) sunt obișnuite și apar natural în dezvoltarea copilului, încă de la vârste timpurii, din etapa de explorare. În sine, acestea nu sunt periculoase și nu conduc la dezvoltarea unor tulburări pe termen lung. Dimpotrivă, se pare că pedepsirea acestor comportamente, înjosirea/umilirea copilului și rușinea asociată cu pedeapsa pot conduce, mai degrabă, la probleme în dezvoltarea acestuia. Este recomandată o atitudine deschisă, normalizatoare din partea părintelui, completată de instrucțiuni comportamentale cu privire la momentele și situațiile în care aceste comportamente sunt adecvate (de ex., nu într-un cadru social).

Deși subiectele din sfera intimității pot fi inconfortabile sau controversate, ele sunt importante și sperăm că aceste precizări vor constitui un reper pentru a distinge între argumentele rezonabile și cele nefondate pe aceasta temă de interes public. Faptele (i.e., dovezile științifice) nu sunt nici ideologice, nici politice.

Literatura de specialitate evidențiază o serie de beneficii importante ca urmare a implementării programelor de educație sexuală în școli. Astfel, accesul copiilor la informații relevante privind sexualitatea umană, adaptate pentru specificul vârstei, promovează pe termen scurt, mediu și lung sănătatea fizică și mentală a copiilor și a adolescenților. Educația sexuală în școli constituie un factor de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală, a sarcinilor nedorite, precum și împotriva formelor de abuz sexual și a violenței bazate pe gen.

Îi încurajăm pe psihologi, profesori, guvernanți, parlamentari și alți decidenți să urmeze recomandările ghidurilor internaționale de bune practici în materie de educație sexuală, fiind conștienți de concluziile derivate din cercetarea științifică, expuse mai sus.


[Adoptat de Consiliul APR pe data de 31 iulie 2021]

Referințe bibliografice:

 American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.).

Drescher, J. (2015).  Queer diagnoses revisited: The past and future of homosexuality and gender diagnoses in DSM and ICD. International review of psychiatry, 27(5), 386- 395.

Fonner, V. A., Armstrong, K. S., Kennedy, C. E., O’Reilly, K. R., & Sweat, M. D. (2014). School based sex education and HIV prevention in low-and middle-income countries: a systematic review and meta-analysis. PloS one, 9(3), e89692.

Greubel, L. (2012). Engaging men to prevent gender-based violence: A multi-country intervention and impact evaluation study.

Holden, J., Bell, E., & Schauerhammer, V. (2015). We Want to Learn About Good Love: Findings from a Qualitative Study Assessing the Links Between Comprehensive Sexuality Education and Violence Against Women and Girls. London: Plan International UK and Social Development Direct.

International Planned Parenthood Federation. (2009). From evidence to action: advocating for comprehensive sexuality education. Reprod Health, 32, 1-32.

Lundgren, R., & Amin, A. (2015). Addressing intimate partner violence and sexual violence among adolescents: emerging evidence of effectiveness. Journal of Adolescent Health, 56(1), S42-S50.

Montgomery, P., & Knerr, W. (2018). Review of the Evidence on Sexuality Education. Report to inform the update of the UNESCO International technical guidance on sexuality education. United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization (UNESCO).

Women, U. N. (2016). Global guidance on addressing school-related gender-based violence. UNESCO Publishing.

Women, U. N., & UNICEF. (2018). International technical guidance on sexuality education: an evidence-informed approach. UNESCO Publishing.

World Health Organization (2020). International statistical classification of diseases and related health problems (11th ed.).

sursa: https://www.apsi.ro/comunicare-publica/

TIFF 2021 – Ce-am văzut și ce-am ratat…

De când am revenit la Cluj (pfuai sunt deja 4+ ani) TIFF-ul reprezintă și motiv de vacanță în oraș. Parcă nu e niciodată mai fain Cluju’ ca la TIFF (poate la Tango Cazino).

Anul acesta a fost o gură de aer festivalul și un moment numai bun de pauză și încărcare. Vedeți mai jos care a fost selecția mea de filme de anul acesta. Am ratat doar 1 – Câmp de maci – l-am pus greșit în calendar și regula spune că nu poți intra la 15 minute după începerea filmului L

Tot ce are (C) a fost parte din competiția oficială TIFF.

  1. Dineu cu vecinii de sus
  2. Vara lui ‘85
  3. Ultima baie
  4. Norul roz (C)
  5. Vânătorul de balene (C) – Câștigătorul trofeului
  6. Marygoraund (C)
  7. Pietricele (C)
  8. Privește cerul (C)
  9. Supă de homar
  10. Fargo – CineConcert
  11. Mauritanul
  12. Babardeală cu bucluc
  13. Granița morții
  14. Lecții de persană
  15. Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată (C)
  16. Asta-i viața (C)
  17. Dancer
  18. Succes de public
  19. Nu mai vine potopul (C)
  20. Neidentificat (C)
  21. Sergei Polunin: Up, Close and Personal
  22. Binecuvântarea / Familia – episodul 1 din fiecare serial
  23. Mere (C)
  24. Q&A Polunin
  25. Câmp de maci (C) – ratat L – Premiul publicului
  26. Căutătorul de vânt
  27. Întregalde

Acum că e gata și s-au și așezat puțin emoțiile și gândurile îmi dau seama că nu aș schimba nimic… Mi-ar plăcea doar să mai pun la lista asta încă vreo 20 care mi s-au părut la fel de bune sau de care am auzit foarte de bine.

Dacă ar fi să aleg 10 din ele sunt cele cu bold + evenimentul live cu Polunin de la Bonțida.

Pentru mine, surpriza anul acesta a venit dinspre filmele românești: mi s-au părut foarte bune – sunt 7 în lista de mai sus și ar mai fi fost vreo 2-3 pe care aș fi vrut să le văd.

Nu sunt critic de film și nici nu îmi propun așa că nu mă pun să fac comentarii pe marginea lor. Sunt faine și lasă urme, majoritatea adânci. Și dacă nu ați venit niciodată la Cluj la TIFF s-a anunțat data pentru 2022… 🙂

EU PRIN OCHII CLIENȚILOR MEI (2)

Testimoniale via Atlas:

Imediat dupa prima conversatie cu doamna, m-am simtit mult mai bine. M-am simtit foarte confortabil povestindu-i despre experientele si emotiile mele. M-a ajutat sa pun in cuvinte niste sentimente pe care le aveam de mult timp in mine, dar niciodata nu reusisem sa le dau glas.” C, Malaga

Cosmina m-a ascultat cu empatie, profesionalism cat si omenie si mi-a oferit solutii practice de care aveam nevoie fix in acel moment. Desi am terminat sesiunea de cateva minute, m-am apucat sa pun in practica o parte din solutiille oferite, pentru a ma ajuta sa imi gestionez mai usor viitoarele episoade anxioase intense. Multumesc!” S, Brussels

Mi-a placut super mult sedinta cu ea. Intr-o ora mi-a dat foarte multe sfaturi utile, pe care le pot pune in practica imediat. De asemenea, a identificat si o credinta limitativa a mea, ramanand sa discutam intr-o sesiune viitoare daca ma hotarasc. Apreciez mult ca nu m-a impins in directia asta si a lasat decizia la mine. E un terapeut foarte atent si chiar stie ce vorbeste. Mie mi-a castigat increderea si aprecierea si o sa pun in practica fix de azi tot ce mi-a zis.” A, Bucuresti

Wonderful wonderful listener” C, Cluj

Always a pleasure 🙂 Cosmina always makes me think about stuff I never thought of. And I am an over thinker.” C, Cluj

Cosmina e un excelent partener de conversație, ascultă cu răbdare și empatie și cu ajutorul ei am făcut față unui eveniment foarte neplăcut. Mi-a oferit perspectivă și încrederea că uneori, schimbările importante pot fi dureroase, și depinde de fiecare dintre noi cu ce/cine alegem să mergem mai departe.” G, Mures

Cosmina is a lovely listener. :)” C, Cluj

Cosmina is a kind and considerate person with a lot of experience in treating depression and anxiety. The conversations I had with her in the past few months definitely helped me look at things from a different perspective. I couldn’t recommend Cosmina more.” D, Londra

Identifica si intervine exact unde trebuie si cum trebuie. Profesional!”, S, Arad


Multumesc mult! Sunt foarte multumit si simt ca situatia mea se imbunatateste.” F, Iasi

Profilul meu e aici!

Despre rușine și borcanul de negrilică sau poate despre vulnerabilitate și borcanul de negrilică

Cine mă cunoaște cred că știe deja că în ultimii ani am făcut o mare pasiune pentru Brene Brown si pentru munca ei legată de vulnerabilitate, rușine, și schimbarea de perspectivă a celor 2.

Nota bene: De când cu pandemia, pe lângă cărțile revelatoare, TedTalks si alte apariții ale ei, a venit și cu un podcast în care vorbește despre munca ei și are și invitați parteneri de conversație foarte valoroși.

Revenind totuși la titlu și, poate legătura dintre toate astea.

Contextul:

În ultimele 2 săptămâni am participat la cursul de gătit al unei prietene. Urmarea cursului… mai multe condimente, în special din India și Asia, în bucătăria și viața noastră. (Ioana un mare mulțumesc că „Nivelul Condimente” a fost dezlegat cu extra-features!) Printre ele și unul mai local așa – negrilica sau chimenul negru. Nu am în casă și nu am găsit pe la magazinele din preajmă așa că am cerut de la cineva care știam sigur că are – mama domnului 😀 (nu râdeți că e importantă și persoana de unde am cerut în toată schema asta)

Cer ieri, astăzi găsesc borcănelul frumos ambalat numai bun de folosit. Cum eram pe drum spre unde mergeam l-am luat și l-am pus în rucsac. Firește că am uitat aproape instant de el.

Am umblat de mai multe ori prin rucsac căutând diverse, luând și punând înapoi alte cele și cumva nu am mai dat de borcănel încât să îmi amintesc că e acolo.

Întâmplarea:

Pățania zilei de azi se întâmplă acum câteva ore într-un market în care merg frecvent lunea să fac cumpărăturile noastre săptămânale. Prin „călătoria” mea printre rafturi am mai căutat câte una alta în rucsac deci s-au mai bulversat câte cele pe acolo și firește că tot Nu am dat de borcănel astfel amintindu-mi că e acolo… pun în coș cam ce aveam în plan, merg la casă, pun pe bandă și cum partea responsabilă din mine umblă de câțiva ani buni cu plase de pânză la purtător dau să scot aceste plase. Cu sârg și elan o găsesc pe cea mare, trag cu încredere șiiii …. ghiciți singuri ce s-a întâmplat? Aplauze vă rog! Borcănelul meu de negrilică tocmai atunci s-a decis să își facă simțită prezența în rucsac și viața mea făcând un spectaculos salt înainte încheiat pe podea. Cu el bucăți, mici și multe, și cu tot conținutul vraiște in jur.

Acum sper că vă imaginați că nu eram singură în ditamai magazinul și că nu eram singură nici la coada de la casa de marcat :))))

Post-fapt:

Pfuai năvala de gânduri și emoții și voci contradictorii. N-am „văzut” de mult armata desfășurată așa clar ca astăzi. Au venit cam toate în același timp, țipând la fel de tare, cerând întâietate și drept pe cum să mă simt și cine are dreptate.

Cavalerii Apocalipsei – adică ai vinovăției și rușinii – au fost:

  • Tocmai te-ai făcut de râs în fața la atâta lume
  • Oare ce zic toți oamenii ăștia acum despre tine
  • Să îți fie rușine că îi faci pe toți să aștepte
  • Oamenilor mari și responsabili nu li se întâmplă așa ceva
  • Cum îl suni acum pe H să îi spui că ai „distrus” ce ai primit de la mama
  • Cum îi spui ei când te întreabă de el că…. l-ai spart
  • Să nu te uiți în ochii lor că se rupe pământul în două

Conducătorii Eroi – cei pe care i-am descoperit, crescut, hrănit în cei 15+ ani de psihoterapie:

  • E ok. Esți ok!
  • Respiră!
  • Rușinea nu e potrivită în acest moment
  • Oricui se poate întâmpla și nu e o catastrofă
  • Ține capul sus! Ai voie și poți să ții capul sus
  • Oamenii ăștia sunt străini – de cei dragi nu ți-ar fi rușine nu ai de ce să îți fie nici acum
  • Eticheta asta nu o lipim de noi
  • Viața ta continuă
  • Tot tu și tot adult ești chiar dacă s-a spart borcanul

Cam astea le țin minte acum post-eveniment. Posibil să mai fi fost și altele.

Simpatică a fost doamna de la casă care, după ce mi-am cerut scuze, îmi tot repeta că nu am de ce să mă stresez, că se întâmplă, că uite acum vine cineva și se rezolvă.

Am tras aer în piept, am ridicat capul și mi-am îndreptat spatele, m-am uitat la oameni (chiar dacă nu în ochii lor) mi-am pus cumpărăturile în plasă și am achitat.

Și, da, lumea nu s-a sfârșit pentru că am spart un borcan de negrilică în mijlocul unui supermarket.

A fost foarte interesant să mă uit la această desfășurare de forțe care s-a manifestat în mine. Să pot sesiza și mai ales să aleg înspre care dintre cele 2 tabere îmi duc energia. Pe cine vreau să hrănesc în acel moment: Cavalerii sau Conducătorii / lupul alb sau cel negru

Rușinea este una din temele cele mai frecvent întâlnite de mine în munca cu clienții mei. Are forme diverse, rădăcini puternice, ancore grele, legături întortocheate. E și „alunecoasă” și cam ca o ceapă de complexă: crezi că ai descoperit si re-așezat povestea și când colo mai e o foaie dedesubt, mai e o alee paralelă sau perpendiculară, mai apare de niciunde încă o dată.

Ni se insuflă rușinea de mici. O fac toți adulții din jurul nostru într-o formă sau alta. Și pentru ce? Credeți că ne face mai buni? Sau îi face pe ei mai buni? Eu cred că nu.

Am pomenit-o pe Brene Brown la început pentru că cred cu tărie că fiecare din noi poate beneficia enorm din munca ei. Că fiecare din noi putem să ne facem viața un pic mai blândă și senină dacă învățăm ceva de la ea și din munca ei.

Asta e „pastila mea de vulnerabilitate” pe care îmi e greu sa o înghit, dar și mai greu să o pun aici, acolo în lumea largă!

P.S.: public textul ăsta cât de repede ca să nu mă prindă din spate „piticul” rușine 😉

„CUM AM TRĂIT ÎN LUMEA LUI 2020 – POVEȘTI DIN PANDEMIE” – E07

O nouă poveste prinde viață aici. E scrisă acum ceva timp și cu siguranță a mai evoluat povestea ei între timp. (sigur scena politică internațională la care face referire s-a mișcat nițel!) E interesant să vezi cum uneori o pauză e bine venită sau cum viața te pune în situații și contexte în care să o iei de la început chiar dacă abia începeai ceva…

Vă invit să aruncați un ochi la o poveste extrem de personală și profundă, a unei femei căreia 2020 i-a adus în față o parte din ea de care cam fugea.

O poveste despre vise, frici, gânduri despre viitor și întrebări despre dorințe.

Mulțumesc D pentru că te-ai arătat așa faină cum ești 😉

„Credeam că decembrie 2019 e oribil. Atunci partenerul cu care lucram de un an de zile, crezând absolut greșit că aș vrea eu să preiau afacerea noastră culturală, a înregistrat totul la OSIM. În contextul în care oricum eu ( din prostie) nu apucasem să semnez nimic cu el, iar spațiul micului nostru teatru, în care am investit mult, era trecut pe firma lui. Deci, fără motiv practic, obiectiv, rațional. Ci paranoic, neîncrezător, speriat.  Apoi a venit 2020. La început m-am bucurat. Simțeam că pot să dorm într-un final. Aveam nevoie de pauza asta și credeam că lumea are nevoie de ea. De dormit am dormit, dar nu mi-am aranjat viața așa cum credeam că într-un final o voi face. Și am încercat. Am început să fac sport, să fiu mai atentă la consumul de zahăr, la orele de somn și de masă, la ce consum cultural. Ceea ce aș vrea să pot face în continuare, dar e greu să fii constant. Goes to show cât de zmei credem că putem fi și când suntem puși față-n față cu a face, vedem de fapt ce suntem. Și cred cu tărie că anul ăsta a scos la iveală ce suntem cu adevărat.

Prin martie m-am trezit responsabilă pentru un alt spațiu. Altă provocare de care nu am vrut să aud mult timp. Acum, în octombrie am devenit oficial administratorul lui. Pentru că am acceptat asta despre mine și despre faptul că am un fel responsabil de a fi. Cel puțin cu unele lucruri. Și da, în plină pandemie, manageriez o cafenea din centrul Bucureștiului. Pentru că am preferat să știu că nu îl las să moară și pentru că mica lui terasă din Centrul Vechi mi-a permis să joc, să îmi invit colegii să joace, să văd oameni, să țin cursuri, să merg la cursuri de rap, să respir și să trăiesc relativ normal pe timp de nebunie. Adică să nu o iau razna. Și pentru asta sunt extrem de recunoscătoare.

În același timp, trăiesc cu frică. Frica de a nu se îmbolnăvi părinții mei, frica de a nu se îmbolnăvi puținii prieteni dragi pe care îi am, frica de viitor, frica de a nu ști cât o să mai pot să îmi desfășor activitatea și să mă întrețin, frică să nu izbucnească un război, frica de a sta față-n față cu mine. Le aveam și înainte, dar în 2020 am mai mult timp și mai multe motive să zăbovesc asupra lor.

Am dezvoltat pe lângă o nouă frică. Sau mai bine spus, jenă. Dar nu cred că are legătură cu anul, cât cu vârsta biologică, educația, mindset-ul în care am crescut ca femeie. Mă gândesc că ar fi timpul să am un soț și un copil. Și culmea e că nu vreau neapărat asta. Dar parcă ceva la tipar mă atrage. Îmi imaginez o casă, o curte și un mucios care aleargă pe lângă pisicile și câinele meu. Și îmi imaginez un bărbat capabil să își asume scenariul. Și aici mă panichez. Că nu există așa ceva. Am fost și sunt iubită enorm și pandemia mi-a întărit, zic eu, prietenia și relația cu iubitul meu. Ne-am aranjat birourile, ne lăsăm spațiu de joc și de treabă, ne susținem în demersuri artistice, ne ajutăm și este cel mai bun partener pe care l-am avut până acum. Și cel mai mișto gagiu pe care îl cunosc! Și tocmai de asta îi cunosc și slăbiciunile și cred că nu poate susține scenariul. Și nici nu am curajul să vorbesc cu el despre asta. Mai ales că nu sunt eu decisă. Aici aș putea spune că e punctul meu cel mai slab, pentru că acum, scriind, e practic prima oară când vorbesc serios despre asta. Pfff.

Daaaar, nu sunt un subiect așa interesant. Sunt o femeie mediocră din Colentina, București, care în continuare visează să-și depășească limitele și să devină actriță, chiar dacă anul ăsta o împiedică. Au fost alți ani care nu m-au împiedicat și am preferat mai degrabă să organizez decât să mă expun. Lucru ce mi-a devenit clar datorită 2020. Spre finalul lui, mă simt un pic amorțită, un pic speriată și oarecum optimistă. E cel mai aparte an pe care îl trăim cu toții. Și încerc ( uneori reușesc) să iau lucrurile bune din el- economisesc fond de ten si benzi depilatoare de față, gătesc mai des, citesc mai mult, nu mai e un stres așa mare planificatul lucrurilor, pentru că oricum nu mai am certitudinea întâmplării lor. Deci, pe cât de ciudat e, anul ăsta e un test de răbdare și înțelepciune care poate fi extreeeeem de benefic tuturor. Da, se vor întinde și rupe corzi extrem de sensibile, da, mă aștept să mă afecteze virusul pe mine și pe ai mei și mă rog doar să nu fie grav, da, o să fie o gigantică criză economică și da, poate și conflicte internaționale mult mai puternice. Și da, cred că tot Trump o să iasă președinte. Și dacă ar ieși Biden, tot greșit e.

Daaaaar, pe cât de final de lume pare 2020, pe atât de început de nouă lume pare și eu vreau să fac parte din ea.”