Frica și rușinea în peri / meno / post menopauză

Dacă ar fi să te întreb care crezi că e cea mai întâlnită emoție, la femeile care fie tranzitează peri menopauza, fie sunt deja la post menopauză, oare ce ai răspunde? Probabil ai spune… frica. Și fix așa e.

Dar a 2a? Ai putea oare să crezi că e rușinea?

Hai să îți spun un pic cam cum sună poveștile emoțiilor pe care le aud.

Cum spuneam mai sus, cred că cea mai răspândită dintre ele între femeile care se află pe drumul tranziției este frica. Și ea apare pentru că:

  1. Nu știi ce ți se întâmplă.
    Cumva de aici a pornit documentarea mea și apoi dorința de a scrie cât de mult pe temele acestea. Când ajungi în punctul în care simți că ți se întâmplă lucruri (poate iei în greutate, poate îți piere cheful de sex, poate începe să îți cadă părul, poate te dor articulațiile etc), că brusc te comporți ciudat cu ceilalți (țipi din nimic, nu vrei să vorbești cu cei dragi, îi eviți că ești fără energie etc), că nu te mai recunoști (ai pusee de anxietate fără un motiv clar, plângi ușor și la orice, ai ceață mentală, uiți cuvinte banale etc) te apucă o frică de nu știi cum să o cuprinzi. Aici găsești lista cu simptomele de peri menopauză!
  2. Medicul (care știe și nu prea ce e cu meno) îți spune  fie că nu ai nimic, fie că e în capul tău și ai nevoie să tratezi capul, fie îți spune că asta e… vârsta / bătrânețea! Ia de aici încă o tură de frică că tu simți lucruri, nu ți bine și nu ți se oferă informații, soluții, crezare etc…
  3. Nu știi în ce te transformi. Ce rămâne din tine după ce se termină tot procesul ăsta. Dacă o să mai fii tu sau cum o să fie noul tu…

Rușinea vine la pachet cu frica fiindcă:

  1. Dacă medicul spune că nu am nimic dar eu simt înseamnă ca sunt eu „defectă” – ah firește că asta o să genereze o altă frică! Că doar sunt defectă și acum cum mă repar?
  2. Să vorbesc cu alte femei despre asta nu pot și nu se face – pare că eu sunt singura care trece prin așa ceva. Pare că eu sunt singura care nu se descurcă cu asta
  3. Să vorbesc cu familia despre asta: soț/partener, copii – nu se cade să vorbim despre asta așa de principiu. Că nu vorbim nici despre sănătatea psiho-emoțională, sexualitate, menstruație, ciclu etc. Pe de altă parte dacă merg să le spun înseamnă că nu sunt în stare să mă conțin, să fiu bine, să trec peste asta – și doar nu sunt singura femeie care trece prin asta că femeile trec dintotdeauna prin asta. Și dacă eu vorbesc despre asta înseamnă că îmi caut scuze și nu fac destul efort.

Sesizați dualitatea de mai sus? Pe de o parte sunt singura care trece prin asta, nu vorbesc cu alte femei despre asta. Dar pe de altă parte toate femeile au trecut sau vor trece prin asta numai eu nu sunt în stare să mă descurc.

Dacă e să mă gândesc la aceste două emoții în acest context, și adaug anxietatea și depresia care pot să apară în peri menopauză (sau oricând pe parcurs) nu mi greu de înțeles de ce uneori femeile astea se simt nebune!

Dragă femeie, să știi că nu ești nebună!

Să știi că nu ești singură!
Să știi că nu e rușinos să vorbești despre ceea ce ți se întâmplă!
Să știi că nu ești defectă sau slabă pentru că vorbești despre asta!
Să știi că nu cauți scuze atunci când le spui și celor dragi ce ți se întâmplă.

Dragă femeie, doar pentru că alte femei înainte noastră au suferit în tăcere și singure NU e nevoie să o facem și noi!
E ok să ceri ajutorul!
E ok să vrei soluții care să te ajute să îți fie mai bine și mai ușor!
E ok să ceri sprijin!

Am început să scriu despre peri / meno /post menopauză (și datorită vârstei mele) mai ales datorită clientelor mele care sunt undeva pe drumul acesta de tranziție.

Și mai ales datorită emoțiilor pe care aceste femei minunate le trăiesc.

Îmi doresc să ajungă la cât mai multe femei ideea că nu e musai să sufere în tăcere, singure, fără sprijin sau soluții. Dacă aveți întrebări pe temele astea, aici sunt!

Am scris despre somn și peri / meno / post menopauză aici.

2023 READING CHALLENGE:

Freddie Mercury – Peter Freestone
Zaharul mai periculos decat cocaina? – Daniele Gerkens
Home – Harlan Coben
Open. Autobiografie – Andre Agassi
Ultimul politist – Ben Winters
Cei patri mari – Agatha Cristie
The food mood connection – Uma Naidoo
Noaptea in care a disparut – Lisa Jewell
In atelierul de magie – James Doty
Jocuri de oglinzi – Agatha Cristie
Tinere elite – Marie Lu
Vaduva – Fiona Barton
4000 de saptamani – Oliver Burkeman BookClub7
13 probleme – Agatha Cristie
Umbra magiei – Kat Howard
Legendarii – Tracy Deon
Urmarirea – Clive Cussler
Vanatoarea de vrajitoare – Max Seeck
Friends, iubiri si marele lucru teribil – Matthew Perry
Smarter not harder – Dave Asprey
Minti primejdioase – Alexandra Bracken BookClub8
Cealalta femeie – Daniel Silva
Nume de cod: Tura – Daniel O’Malley
Liliacul – Jo Nesbo
Mana ascunsa – Agatha Christie
Focul mocnit din paradis – Sandra Brown (experimentul acestui an căci mi-am dorit să văd dacă o să înțeleg de ce mi-am luat … adolescentă fiind când am fost prinsă cu o carte a ei)
Copilul – Fiona Barton
Pericol la End House – Agatha Christie
Ucigasul ABC – Agatha Christie
Jocul coroanei – Evelyn Skye
Regatul spinilor si al trandafirilor – Sarah J Maas
Trei minute – Roslund & Hellstrom
Destinul coroanei – Evelyn Skye
Muncile lui Hercule  – Agatha Christie

Au mai fost și 3 despre psihoterapie.

Sunt mai sus câteva cărți pe care le-aș recomanda oricui. Dar…

A fost interesant să mă perpelesc o mare parte din an ne-reușind să citesc mare lucru. Și cărând după mine prin casă tot felul de cărți inteligente. Am negociat cu mine. M-am supărat uneori pe mine. M-am întristat și tot așa. Până mi-am dat seama că pur și simplu “nu intră”. Și am căutat beletristică și s-a “luminat cerul” pentru că într-un final am început să citesc :)) A fost momentul în care am înțeles că pentru mine acum e mult mai important să citesc și să îmi cadă bine că o să vină iarăși un moment în care să citesc, să îmi cadă bine și să învăț în același timp!

& starea continuă că luna asta am rupt la citit fantasy și crime… despre astea firește povestesc la anu’

Hormonii, menstruația și sănătatea psiho-emoțională a femeilor

*acest material este mai degrabă dedicat femeilor pentru că vorbim de ciclul menstrual și cum ne afectează pe noi, dar hormonii în general pot să influențeze și sănătatea bărbaților

Când vorbim de femei și hormoni de obicei ne referim la estrogen și progesteron. Sunt cei 2 hormoni care ne influențează cel mai mult ciclicitatea lunară a menstruației. Știm că modul în care ei se manifestă în organismul nostru pe parcursul unei luni nu este liniar, ba mai mult nu este are un pattern identic de la lună la lună. Este deja recunoscut faptul că fiecare zi este diferită din punctul de vedere al acestor 2 hormoni dar și ca fiecare lună poate sa fie diferită – mai simplu spus, o lună nu e obligatoriu să semene cu o altă lună când e vorba de hormoni.

Un ciclu menstrual tipic este considerat a avea 21 până la 35 de zile, dar regulat este, general acceptat, un ciclu de 28 de zile care începe cu ziua 1 de sângerare. Din acest moment cele 28 de zile se împart în:

  • Faza 1 – faza foliculară – în medie 10-14 zile

În această fază este inclusă și perioada de 3-7 zile de menstruație unde de obicei atât estrogenul cât și progesteronul au nivel scăzut și relativ egal. După aceste zile, până la ovulație estrogenul începe să crească  și ajunge la vârf fix înainte de ovulație – ziua 13-14. Spre finalul acestei faze intervine și hormonul de stimulare foliculară care ajută la producerea ovulului

  • Ovulația – în această etapă crește și hormonul luteinizant care ajută la eliberarea oului din ovare
  • Faza 2 – faza luteală – în medie 14 zile

În acestă fază începe să crească producția de progesteron care are un vârf cam în ziua 21. Undeva în zilele 14-19/20 (adică după momentul ovulației) avem de obicei o scădere a nivelului de estrogen care apoi are o nouă etapă de creștere, având un alt moment de vârf (dar cu nivel mai scăzut decât în faza maximă din ziua 13-14) aproximativ în aceleași zile cu progesteronul.

După acest moment în care atât estrogenul, cât și progesteronul au valori ridicate, ambii hormoni încep să scadă până spre ziua 28 când apare sângerarea și se reia ciclicitatea celor 28 de zile.

Așa cum spuneam mai sus, dacă ne uităm la această ciclicitate vedem că zilele nu seamănă una cu alta din punct de vedere a nivelului de hormoni din sistemul nostru.

Medicina și studiile au o mulțime de informații utile pentru sănătatea noastră. Cu toate astea până de curând femeile nu au fost incluse in majoritatea studiilor medicale. Motivul general acceptat este legat fix de această instabilitate a hormonilor pe parcursul unei luni care duce la o variabilitate foarte mare. Dar apoi rezultatele (studiilor efectuate pe bărbați) au fost luate și „adaptate” pentru femei cu ideea că „femeile sunt doar niște bărbați mai mici” – sper că sesizați incoerența acestor practici: nu le luăm în studii că sunt prea variabile hormonal, dar considerăm rezultatele valide și pentru ele chiar dacă au fost făcute pe indivizi cu bază hormonală stabilă…..

Dacă începem să monitorizăm aceste etape și să ținem un jurnal al lor e posibil să observăm o mulțime de diferențe în modul în care arată și se comportă corpul nostru, dar și în modul în care ne simțim psihic și emoțional în fiecare dintre aceste faze, dar și în fiecare dintre zilele din aceste faze.

Din ceea ce se cunoaște până la acest moment, am putea să observăm că:

Faza 1 – foliculară se caracterizează prin:

  • Corpul nostru este mai subțire, mai bine definit, mai ușor
  • Nu prea avem retenție de apă
  • Avem nevoie de mai puține calorii
  • Nu prea avem „pofte”
  • Putem mânca mai puțini carbohidrați (mai ales cei simplii: făini, zaharuri, etc)
  • Avem mai multă forță: fie putem să ridicăm mai greu, fie putem să facem activități cardio
  • Suntem mai senine, mai zen, mai liniștite, mai calme
  • Avem mai multă poftă și chef de viață

Cu alte cuvinte e faza în care cel mai probabil simțim că putem să cucerim lumea și că nimic nu ne stă în cale.

Din punctul meu de vedere aici e cel mai ușor pentru noi să facem lucruri, să „mutăm munții”, să facem sport intens, să avem zile pline de activități, să avem dieta mai strictă etc

Faza 2 – luteală are caracteristici de genul:

  • În general aici e posibil să „luăm în greutate” câteva kg: de obicei până la 3 kg în plus
  • Apare retenția de apă (parte din acele kg în plus sunt fix de la retenția de apă)
  • Ne este mai des, mai mult foame – vrem să mâncăm mai mult
  • Avem „pofte” – fie de dulce, fie de sărat, sau chiar de amândouă în același timp
  • Mâncăm mai mulți carbohidrați – ce e interesant e că se pare că avem nevoie de mai mulți carbs în perioada asta, dar e important să ne focusăm pe cei care aduc și beneficii organismului nostru: carbohidrații complexi (făini integrale, cartofi dulci, fructe mai dulci: curmale, banane etc)
  • Avem mai puțină forță și rezistență fizică: ni se potrivește mai multă odihnă, mișcare blândă (plimbări, yoga etc)
  • Vrem să dormim mai mult
  • Pot apărea schimbări bruște de dispoziție
  • Pot apărea stări de anxietate
  • Pot apărea stări de tristețe, negativism, lipsă de motivație, încredere, viziune

În această fază de obicei suntem mai lente, mai fără chef de viață sau cu fitilul mai scurt și e posibil să ne enervăm mai ușor. E și mai posibil să ni se activeze mai ușor tot felul de frici.

De aceea e important să avem mai multă grijă de noi. Să ne purtăm mai blând cu noi. Să fim mai atente la nevoile noastre și să ni le îndeplinim. E important să nu punem la fel de multă presiune pe noi la sport, la dietă, la activități și chiar la interacțiunile cu cei din jur.

E important să ne odihnim suficient, să încetinim ritmul și în același timp să ne focusă pe practici care ne susțin echilibrul psiho-emoțional: yoga, meditație, respirație, plimbări sau orice vă cade bine doamnelor și care vă ajută la relaxare și echilibrare.

Cred că în etapa asta e important să ne ținem mai departe de ceea ce ne stimulează în sens negativ: de la conversații iritante, la stimulente care ne pot supra-excita sistemul nervos (prea multă cafea, zahăr, alcool), știri negative, etc

Firește că toate astea sunt important de echilibrat în general în viața noastră dar cred că sunt și mai importante în zilele când hormonii noștri au impact și mai mare asupra echilibrului nostru.

Un fapt interesant care se aplică ca regulă generală indiferent de fază sau ziua din ciclu menstrual: noi femeile avem nevoie de mai mult somn pentru a avea o sănătate hormonală optimă.

*am găsit referințe care spun că avem nevoie de minimum 20 de minute în plus, dar și referințe care spun că bărbații pot să fie ok cu 6-8 ore de somn pe noapte, pe când femeile au nevoie de 8-10 ore de somn pe noapte!

Așa cum spuneam și la început, chiar dacă reușim să buchisim la un moment dat cum arată fazele astea, ce avem nevoie în fiecare dintre ele, cum ne comportăm și simțim etc nu e obligatoriu ca o lună să semene cu alta așa că e și mai important să avem atenția activă către noi tot timpul și să luăm în calcul că regula este că nu e o regulă general valabilă în cum o să fie ciclul nostru menstrual luna asta!

Sunt luni în care poate o să producem mai mult estrogen sau mai puțin. Sunt luni în care progesteronul o sa fie mai ok sau mai puțin ok și tot așa. Și toate astea o să ne afecteze atât corpul fizic: cum arată, ce poate; cât și dispoziția și starea emoțională.

Și cel mai important este să fim blânde cu noi și să ne purtăm de grijă!

Las la urmă un hormon care pare că este mai stabil dea lungul zilelor noastre, și care este mai degrabă asociat bărbaților: testosteronul. Dar doamnelor, e un hormon important și pentru noi! Merită să îl luăm în calcul când e să ne facem un set de analize hormonale!

Tu femeie frumoasă ai observat diferențe între zilele tale? Sau între lunile tale?

A practica

Pentru tine ce înseamnă a practica / practică? Și mai mult, dacă stai puțin să analizezi viața ta de zi cu zi tu practici ceva?

Zile astea întreba cineva pe un grup de cursanți de tango ce e practica? Și care e diferența între ea și milonga (care e petrecerea unde se dansează doar ă nu înveți, nu repeți, te distrezi)

Când am văzut întrebarea cumva m-a dus gândul la tot felul de postări pe care le mai văd prin social media în care oamenii caută, în principiu, niște soluții magice la probleme sistemice – kg, oboseală, somn, burnout ca să numesc doar câteva dintre ele. De multe ori printre comentariile la postările acestea apar recomandări serioase și pertinente, care sunt sustenabile pe termen lung și care de multe ori nu presupun prea multe resurse externe, dar presupun implicarea directă, consistentă, conștientă și intenționată. Presupun repetiție, testare și ajustare, repetare, repetare, repetare sau cam ce înseamnă pentru mine Practica!

Oare când pierdem obiceiul ăsta? Dacă e să ne uităm la cum învață diverse abilități copiii putem să constatăm că ei practică/exersează ceva până le iese. Și de multe ori și după până îmbunătățesc și performează.

Putem să luăm ca exemplu mersul: pană să ajungă să facă 2 pași un copil are tot felul de etape de exersare. Și nu cedează când nu îi iese (din prima!). se frustrează, așa e, dar continuă să practice. Și apoi reușește să se ridice, face 1-2-3 pași și tot nu se oprește. Nu se crede „gata învățat” ci continuă să exerseze nou abilitate până ajunge să îi iasă așa bine că nici nu se mai gândește la ea. La fel e și cu dusul ligurii la gură. Fiecare dintre noi am dat și pe lângă de nenumărate ori înainte să reușim să mâncăm în timp ce ne uităm la un serial (insert face palm)

Am de multe ori senzația că noi adulții ne așteptăm să ne iasă din prima și să nu fie nevoie să exersăm/practicăm prea mult. Ne simțim lejer ofensați la gândul, ideea, propunerea de practică. Mai ales dacă e vorba de lucruri pe care noi le considerăm „simple” sau că ar trebui să ne iasă din prima. Mă pot gândi la mâncat sănătos, sport/mișcare, rutină de somn, scris, citit, vorbit în public, dans, croșetat și multe altele.

Și totuși dacă mergem să facem școala de șoferi de exemplu ne cam dăm seama că ne trebuie practică. Că iau permisul după examen dar nu conduc relaxat și senin. Că starea asta vine după ce am ore de condus, adică fix de practică!

În engleză se zice „practice makes perfect” – practica duce la perfecțiune! Și atunci oare ce putem face șă practicăm maimult și mai des ce vrem să ne iasă mai bine? Măcar o dată pe săptămână dacă nu zilnic. Și probabil că s-ar simți diferența mai degrabă mai devreme tocmai pentru că facem ceva ca să exersăm!

Răspunsul la întrebarea din grupul de tango: practica e pentru practicat ce învâțăm la curs, pentru feedback, pentru testat, pentru întrebat, pentru repetat!

*acest text e scris cu intenția de a practica scrisul 🙂

2022 reading challenge:

  1. Untamed – Glennon Doyle
  2. Sufletul banilor – Lynne Twist
  3. Canionul tiranozaurului – Douglas Preston
  4. Barbatul cu voce frumoasa – Lilian Rubin
  5. E doar in capul tau – Suzanne O’Sullivan
  6. Nomada – Ayaan Hirsi Ali
  7. Povesti vindecatoare – Clarissa Pinkola Estes
  8. Cei uitati – David Baldacci
  9. Greenlights – Marthew McConaughey
  10. Jocurile foamei – Suzanne Collins
  11. Living with your body and other things you hate – Emily Sandoz / Troy DuFrene
  12. Alegerea – Dr. Edith Eva Eger
  13. Pretty girls – Karin Slaughter
  14. Darul – Dr. Edith Eva Eger
  15. Orasul pierdut – Clive Cussler
  16. Ca sa nu te pierzi in cartier – Patrick Modiano
  17. Atomic Habits – James Clear
  18. A good girl guide to murder – Holly Jackson
  19. Postasul suna intodeauna de doua ori – James Cain
  20. Atlas of Hearts – Brene Brown
  21. Shangri-La crucea de sub Antartica – Julio Murillo
  22. Behave The biology of humans at our best and worst – Robert Sapolsky BookClub1
  23. Mitul libertatii si calea meditatiei – Chogyam Trungpa
  24. Vulturul cu doua capete – James Twining
  25. Cu ultima suflare – Paul Kalanithi
  26. Pe taramul fantomelor infometate – Gabor Mate BookClub2
  27. Documentul Matlock – Robert Ludman
  28. Puterile ascunse ale ficatului – Dr. Gabriel Perlemuter
  29. Acolo unde canta racii – Delia Owens
  30. Raul absolut – Alex Kava
  31. Presumed Innocent – Scott Turow
  32. Dovada lumii de dincolo – Eben Alexander
  33. Hrana pentru creier – Lisa Mosconi
  34. Enzima miracol – Hiromi Shinya
  35. Taci si inghite – Tim Spector
  36. Printre tonuri cenusi – Ruta Sepetys
  37. Miraj – Somaiya Daud
  38. Pure, white and deadly – John Yudkin
  39. Mythos. Miturile Greciei repovestite – Stephen Fry
  40. The babysitter – Phoebe Morgan
  41. Jurnalul lui 66 Noaptea in care am ars – Alexandra Furnea
  42. A cool head – Ian Rankin
  43. Crima de la conacul Remy – Holly Jackson
  44. Ultimul mesaj – Laura Dave
  45. Glutenul cum ne intoxica graul cultivat in prezent – Julien Venesson
  46. Revenire – Blake Crouch
  47. Materia intunecata – Blake Crouch

Ce nu am putut citi:

  1. Relicvele altarului – Phil Rickman 121/646
  2. Iernile sufletului – Katherine May 88/218
  3. Femeia la 1000• C – Hallgrimur Helgason 351/538
  4. Hotul de carti – Markus Zusak 128/571
  5. Masura omului – Marco Malvaldi 59/276
  6. Gorki park – Martin Cruz Smith 212/440
  7. Socul – Robin Cook 44/348
  8. Inconjurati de idioti – Thomas Erikson 96/267

Audiobooks:

  1. Born a crime – Trevor Noah

*este primul meu audiobook – in continuare nu ma declar fan de ele si am dificultati in a urmari firul narativ in formatul acesta. Imi plac podcast-urile dar cartile le prefer pe hartie.

Terapie:

  • Am adunat si 13 carti de specialitate anul acesta. Ma declar multumita cu aceasta cifra la care se adauga si cele din lista generala care ma ajuta mult in practica din cabinet.

Per total am citit ceva mai putin ca in 2021, am avut vreo 6-8 saptamani in care nu am putut citi mai nimic (nu stiu daca adun 10 de pagini pe saptamana in perioada aia) si inca am o multime de carti incepute care nu stiu daca o sa ajunga finalizate sau pe lista de Nu…

*Las cu bold ce mi s-a parut cel mai interesant si as recomanda

Până unde mergem cu compromisul în cuplu

Relaţia perfectă nu există, iar multe cupluri longevive spun că secretul rezistenţei lor include pe lângă dragoste, ţeluri, valori comune, şi  înţelepciunea compromisului. Până unde merge el şi care sunt limitele dincolo de care nu mai funcţionează.

  1. Ce înseamnă de fapt compromisul şi care sunt bazele lui psihologice?

Cred ca putem gasi diverse definitii ale compromisului, dar gandindu-ne la relatia de cuplu, pentru mine, compromisul este „mijlocul drumului” la care se ajunge prin negociere si intelegere reciproca intre cei doi parteneri. Este modalitatea prin care cuplul se armonizeaza. La inceput (fie ca vorbim de inceputul relatiei sau de o situatie aparuta la un moment dat) fiecare vine cu propriile ganduri, cu propriile dorinte si vrea ceva. Prin discutii, prin negociere, prin ascultare reciproca cei doi parteneri pot ajunge la compromis: pot sa gaseasca acel spatiu de mijloc in care fiecare isi vede nevoile si dorintele indeplinite – poate nu in totalitate, dar intr-o masura satisfacatoare – si, in acelasi timp, ii permite si celuilalt sa aiba parte de acelasi lucru.

  • Poate fi el o formă de negociere?

E adevarat ca uneori se pot da si valente mai negative compromisului – „trebuie sa las ceva de la mine” sau „celalalt imi cere sa renunt la ceva ce vreau”. Putem sa privim si din perspectiva asta, dar oare ajuta relatia? Oare o relatie de cuplu, cu partenerul pe care il iubesc, presupune doar implinirea dorintelor mele fara sa iau in calcul si binele celuilalt? Deoarece perspectiva aceasta nu mi se pare benefica pentru o relatie sanatoasa si armonioasa imi place sa privesc compromisul ca si o negociere si nu ca si o impunere intre parteneri.

  •  Se poate învăţa compromisul în familia de origini?

Cu siguranta familia de origini (sau locul in care copilul este crescut) este primul spatiu de invatare a compromisului. Modul in care imi vad parintii gestionand situatiile de zi cu zi, dar si cele speciale, cum fac ei astfel incat sa ajunga la intelegere si la compromis este una dentre cele mai valoroase si de impact resurse de invatare a modalitatilor de constructie si gestionare a relatiilor si a compromisului. De mici invatam nu doar de la parinti, ci si de la bunici sau alte rude, ori adulti – educatoare, prieteni de familie, etc – cu care intram in contact si interactionam.

  •  Poate avea compromisul resorturi ascunse precum dorinţa de control sau manipularea?

Cu siguranta ca manipularea si controlul se pot ascunde in spatele impunerii compromisurilor – dar nu stiu daca il mai putem numi compromis sau e, de fapt, impunere. Dar revin la ce spuneam legat de o relatie de cuplu functionala – aici cred ca aceste manifestari nu isi au locul sau rostul. Atunci cand construim relatia pe principii de intelegere reciproca, de iubire, de grija si atentie, de parteneriat si negociere, de ce mi-as dori sa il controlez sau sa il manipulez pe celalalt?

Daca relatia este construita pe alte principii, daca unul din parteneri este „mai sus” decat celalat atunci e posibil ca impunerea sa fie cea care guverneaza dinamica de cuplu.

  •  Cum putem caracteriza persoanele care impun diverse compromisuri ce au ca scop exclusiv binele şi comfortul lor personal?

Un astfel de comportament poate sa aiba in spate mai multe resorturi: de la nevoia de control – vreau sa ma asigur ca partenerul (a) face doar ceea ce vreau eu; la nesiguranta in relatie sau lipsa de incredere in sine – doar asa pot pastra aceasta relatie, doar asa na pot asigura ca partenerul (a) nu ma va parasi. Egoismul sau centrarea exclusiv pe propria persoana poate sa fie un alt motiv pentru astfel de comportamente – doar eu contez si nimeni si nimic altceva nu e important pentru mine.

  •  Si cum ne putem apara de asa ceva?

Vorbind de relatia de cuplu nu stiu daca „aparat” este cuvantul potrivit. Cred ca daca stim ce ne dorim, cine suntem, ce meritam, cum vrem sa fim tratati apararea nu are sens si relatia poate fi construita pe principii sanatoase si echilibrate.

  •  Când discutăm de înţelepciunea compromisului şi când de submisivitate cu tendinţa de a accepta practic orice compromis?

Discutam de compromis si negociere atunci cand ne cunoastem, atunci cand avem incredere in noi, in capacitatile noastre, in cine suntem, ce avem de oferit, cu ce intram in relatie si mai ales cand suntem deschisi spre dialog si intelegere cu partenerul.

Vorbim despre submisivitate in primul rand cand nu avem incredere in noi, cand nu ne cunoastem pe noi si mai ales cand relatia in care suntem nu este echilibrata si bazata pe comunicare intre parteneri.

  •  Ce se poate ascunde in spatele unei astfel de submisivitati?

Asa cum spuneam si mai sus, lipsa de incredere in propria persoana este unul din motive. La fel, daca nu ma cunosc, daca nu stiu cine sunt, ce sunt, ce am de oferit, ce imi doresc, etc  – probabil imi va fi mai dificil sa negociez si sa ajung la compromis cu pertenerul si mult mai usor sa accept conditii care nu stiu daca sunt sau nu ceea ce imi doresc.

  •  Ce le determină pe unele femei să accepte în cuplu compromisul violenţei verbale şi/sau fizice?

Nu stiu daca putem sa spunem ca violenata verbala, psihologica si/sau fizica sunt un compromis facut cat mai mult acceptarea unei impuneri. Astfel de situatii sunt complicate si dificile. Relatia dintre parteneri este de cele mai multe complicata si presarata cu foarte multe resorturi psihologice ascunse.

Momentul in care relatia o ia pe un astfel de fagas este de investigat. Acolo fiecare dintre parteneri poate sa stea si sa vada care au fost motivele pentru care au actionat intr-un fel sau in altul: „ de ce imi lovesc partenera”, „de ce ii permit sa se comporte astfel cu mine” etc. Psihoterapia cu siguranta poate ajuta pentru a gasi raspunsurile acestea.

  1.  Cum identificăm acea barieră dincolo de care orice compromis nu mai funcţionează?

Cred ca e important ca fiecare dintre noi sa ne cunoastem cat mai bine. Asta inseamna sa ne cunoastem si nevoile, si dorintele, si limitele. Stiind toate acestea ne e ceva mai usor sa ne dam seama care e punctul dincolo de care compromisul nu mai e compromis ci se transforma in impunere. Cu cat ne cunoastem mai bine cu atat mai usor ne e sa ne dam seama cat putem sa lasam de la noi atunci cand facem un compromis, ce este cu adevarat important, ce ne multumeste si mai ales din ce punct nu mai e confortabil pentru noi sa „cedam”.  

  1.  Cum gestionăm un compromis care ne face rău (cu care ne este greu să trăim), dar este important pentru partener/ă?

Gestionarea ar fi bine sa se realizeze prin negociere. E important pentru binele amandurora sa se gaseasca calea de mijloc. Pana la urma asta inseamna compromis: las eu ceva de la mine, lasi si tu ceva de la tine astfel incat sa putem ajunge la o intelegere si la o situatie care este comfortabila pentru amandoi. Daca voi accepta ceva ce nu imi face placere si pentru care nu am gasit intelegere la partener este posibil ca pe termen lung efectele sa fie in defavoarea mea, dar mai ales ale relatiei.

  1.  Care sunt efectele compromisurilor neasumate cu adevărat? (pe termen scurt dar mai ales lung)

Un compromis neasumat poate avea o multime de efecte secundare. Unele pot fi vizibile imediat, altele isi fac efectul pe termen lung. Pe termen scurt pot sa apara „inlocuiri”: daca accept ceva ce de fapt nu imi doresc voi reactiona astfel incat sa „pedepsesc” pe alta cale. Fie ma voi pedepsi pe mine, fie pe partener: pot aparea efecte psihosomatice de genul: o raceala, o alergie; sau poate mananc mai mult sau mai putin decat am nevoie, ori ma arunc in shopping (femeile au in general aceasta tendinta care poate destabiliza bugetul cuplului) sau poate in jocuri de noroc (apare mult mai des la barbati un astfel de comportament) ori poate incep sa petrec mai mult tim in afara cuplului – cu prietenii sau la birou – alegand astfel sa ma distantez de cel/cea care isi doreste acest compromis cu care eu nu sunt de accord.

Pe termen lung pot aparea boli psihosomatice mult mai serioase: anxietati generalizate, depresie, boli cardiovasculare – in general va fi afectata acea parte a corpului care este mai sensibila. De asemenea, cuplul poate fi destabilizat prin racirea relatiei si distantarea partenerilor. Uneori, partenerul care a acceptat aceasta situatie isi poate chiar gasi alinare langa altcineva care nu ii cere aceleasi copromisuri si care pare ca este mult mai intelegator si mult mai atent la nevoile celuilalt.

*scris pt revista Psychologies, editia septembrie 2013. 

Foloseste meditatia ghidata de aici pentru a te reconecta cu partenerul/partenera de cuplu:

In ziua in care m-am iubit cu adevarat

”In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am Inteles ca in toate imprejurarile, ma aflam la locul potrivit, in momentul potrivit.
Si atunci, am putut sa ma linistesc.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Stima de sine.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala, nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Autenticitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla, contribuie la dezvoltarea mea personala.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Maturitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Respect.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Amor propriu.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Simplitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat.
Astazi, am descoperit … Modestia.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata. Astazi traiesc clipa fiecarei zile.
Si aceasta se numeste … Plenitudine.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.
si toate acestea inseamna … Sa stii sa traiesti cu adevarat.”

Charlie Chaplin

2021 READING CHALLENGE

Incepand cu 1.01:

  1. Am uitat sa fim fericiti – Liane Moriarty
  2. Toate sistemele in alerta – Martha Wells 
  3. Conditionare artificiala – Martha Wells
  4. One of us is lying – Karen McManus
  5. Furia rosie – Pierce Brown
  6. Printre randuri – Donna Leon
  7. Scandalul Modigliani – Ken Follet
  8. Intalnire cu moartea – Agatha Christie
  9. Viata secreta a scriitorilor – Guillaume Musso
  10. Fata din gheata – Robert Bryndza
  11. Nu te lasa – Glennon Doyle
  12. Detectivul Alex Cross – James Patterson
  13. Cadavrul din biblioteca – Agatha Christie
  14. His and hers – Alice Feeney
  15. Ultimul autograf – Michael Connelly
  16. Comunicarea Non-Violenta – Marshall Rosenberg
  17. Feminst(a) Feministi – Chimamanda Ngozi Adichie
  18. Draga Ijeawele: un manifest feminist in cinsprezece sugestii – Chimamanda Ngozi Adichie
  19. Vanator de noapte – Robert Bryndza
  20. Fool me once – Harlan Coben
  21. Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay
  22. Pana la capat – Michael Connelly
  23. Trezirea tigrului – Dr. Peter Levine
  24. Actioneaza cu dragoste – Russ Harris
  25. Corpul nu uita – Myriam Brousse / Valerie Peronnet
  26. The other daughter – Lisa Gardner
  27. Murder in the Smithsonian – Margaret Truman
  28. Psihologia culorilor – Karen Haller
  29. Cum sa eliberezi artistul din tine – Julia Cameron
  30. Justitia lui Cross – James Patterson

Incepand cu 4.05:

  1. Nadia si Securitatea – Stejarel Olaru
  2. A criminal defense – William Myers
  3. Dopamina – Daniel Lieberman / Michael Long
  4. Notes from a nervous planet – Matt Haig
  5. Sfaturi de viata – Renee Shafransky
  6. Sa nu faci rau – Henry Marsh
  7. Roar 30 de femei 30 de povesti – Cecilia Ahern
  8. When you see me – Lisa Gardner
  9. Vitamina D3 – Valeria Herdea
  10. Burnout – Amelia & Emily Nagoski
  11. Trei femei – Lisa Taddeo
  12. The secret adversary – Agatha Christie
  13. One of us is next – Karen McManus
  14. Puterea relatiei – Henry Cloud
  15. Doamna din lac – Raymond Chandler
  16. Traieste si lasa-i pe ceilalti sa moara – Ian Fleming
  17. HMS Ulysses – Alister Maclean
  18. Beware the past – Joy Ellis
  19. Somnul de veci – Raymond Chandler
  20. Orasul borcanelor – Arnaldur Indridason

Incepand cu 1.09:

  1. Casino Royale – Ian Fleming
  2. Cuvinte care vindeca – Nance Guilmartin
  3. De ce eu, de ce asa, de ce acum? – Robin Norwood
  4. Vindecarea copilului interior – Stefanie Stahl
  5. Love worrior – Glennon Doyle
  6. Chemarea ingerului – Guillaume Musso
  7. Piramida – Tom Martin
  8. The body is not an apology – Sonya Renee Taylor
  9. Cum sa dormi sanatos- Nick Littlehales
  10. Salsul mortii – Stephen Booth
  11. Ultimii copii din Tokio – Yoko Tawada
  12. The miraculous results of vitamin D3 – Jell Bowles
  13. Oaza ascunsa – Paul Sussman
  14. Rana de abandon – Jean-Charles Bouchoux
  15. Gradina zeilor – Camil Baciu
  16. Barem Identitar – Prejudecati colective, realitati personale
  17. Foame. Memoriile corpului meu – Roxane Gay
  18. Fluviul constiintei – Oliver Sacks

Despre rușine și borcanul de negrilică sau poate despre vulnerabilitate și borcanul de negrilică

Cine mă cunoaște cred că știe deja că în ultimii ani am făcut o mare pasiune pentru Brene Brown si pentru munca ei legată de vulnerabilitate, rușine, și schimbarea de perspectivă a celor 2.

Nota bene: De când cu pandemia, pe lângă cărțile revelatoare, TedTalks si alte apariții ale ei, a venit și cu un podcast în care vorbește despre munca ei și are și invitați parteneri de conversație foarte valoroși.

Revenind totuși la titlu și, poate legătura dintre toate astea.

Contextul:

În ultimele 2 săptămâni am participat la cursul de gătit al unei prietene. Urmarea cursului… mai multe condimente, în special din India și Asia, în bucătăria și viața noastră. (Ioana un mare mulțumesc că „Nivelul Condimente” a fost dezlegat cu extra-features!) Printre ele și unul mai local așa – negrilica sau chimenul negru. Nu am în casă și nu am găsit pe la magazinele din preajmă așa că am cerut de la cineva care știam sigur că are – mama domnului 😀 (nu râdeți că e importantă și persoana de unde am cerut în toată schema asta)

Cer ieri, astăzi găsesc borcănelul frumos ambalat numai bun de folosit. Cum eram pe drum spre unde mergeam l-am luat și l-am pus în rucsac. Firește că am uitat aproape instant de el.

Am umblat de mai multe ori prin rucsac căutând diverse, luând și punând înapoi alte cele și cumva nu am mai dat de borcănel încât să îmi amintesc că e acolo.

Întâmplarea:

Pățania zilei de azi se întâmplă acum câteva ore într-un market în care merg frecvent lunea să fac cumpărăturile noastre săptămânale. Prin „călătoria” mea printre rafturi am mai căutat câte una alta în rucsac deci s-au mai bulversat câte cele pe acolo și firește că tot Nu am dat de borcănel astfel amintindu-mi că e acolo… pun în coș cam ce aveam în plan, merg la casă, pun pe bandă și cum partea responsabilă din mine umblă de câțiva ani buni cu plase de pânză la purtător dau să scot aceste plase. Cu sârg și elan o găsesc pe cea mare, trag cu încredere șiiii …. ghiciți singuri ce s-a întâmplat? Aplauze vă rog! Borcănelul meu de negrilică tocmai atunci s-a decis să își facă simțită prezența în rucsac și viața mea făcând un spectaculos salt înainte încheiat pe podea. Cu el bucăți, mici și multe, și cu tot conținutul vraiște in jur.

Acum sper că vă imaginați că nu eram singură în ditamai magazinul și că nu eram singură nici la coada de la casa de marcat :))))

Post-fapt:

Pfuai năvala de gânduri și emoții și voci contradictorii. N-am „văzut” de mult armata desfășurată așa clar ca astăzi. Au venit cam toate în același timp, țipând la fel de tare, cerând întâietate și drept pe cum să mă simt și cine are dreptate.

Cavalerii Apocalipsei – adică ai vinovăției și rușinii – au fost:

  • Tocmai te-ai făcut de râs în fața la atâta lume
  • Oare ce zic toți oamenii ăștia acum despre tine
  • Să îți fie rușine că îi faci pe toți să aștepte
  • Oamenilor mari și responsabili nu li se întâmplă așa ceva
  • Cum îl suni acum pe H să îi spui că ai „distrus” ce ai primit de la mama
  • Cum îi spui ei când te întreabă de el că…. l-ai spart
  • Să nu te uiți în ochii lor că se rupe pământul în două

Conducătorii Eroi – cei pe care i-am descoperit, crescut, hrănit în cei 15+ ani de psihoterapie:

  • E ok. Esți ok!
  • Respiră!
  • Rușinea nu e potrivită în acest moment
  • Oricui se poate întâmpla și nu e o catastrofă
  • Ține capul sus! Ai voie și poți să ții capul sus
  • Oamenii ăștia sunt străini – de cei dragi nu ți-ar fi rușine nu ai de ce să îți fie nici acum
  • Eticheta asta nu o lipim de noi
  • Viața ta continuă
  • Tot tu și tot adult ești chiar dacă s-a spart borcanul

Cam astea le țin minte acum post-eveniment. Posibil să mai fi fost și altele.

Simpatică a fost doamna de la casă care, după ce mi-am cerut scuze, îmi tot repeta că nu am de ce să mă stresez, că se întâmplă, că uite acum vine cineva și se rezolvă.

Am tras aer în piept, am ridicat capul și mi-am îndreptat spatele, m-am uitat la oameni (chiar dacă nu în ochii lor) mi-am pus cumpărăturile în plasă și am achitat.

Și, da, lumea nu s-a sfârșit pentru că am spart un borcan de negrilică în mijlocul unui supermarket.

A fost foarte interesant să mă uit la această desfășurare de forțe care s-a manifestat în mine. Să pot sesiza și mai ales să aleg înspre care dintre cele 2 tabere îmi duc energia. Pe cine vreau să hrănesc în acel moment: Cavalerii sau Conducătorii / lupul alb sau cel negru

Rușinea este una din temele cele mai frecvent întâlnite de mine în munca cu clienții mei. Are forme diverse, rădăcini puternice, ancore grele, legături întortocheate. E și „alunecoasă” și cam ca o ceapă de complexă: crezi că ai descoperit si re-așezat povestea și când colo mai e o foaie dedesubt, mai e o alee paralelă sau perpendiculară, mai apare de niciunde încă o dată.

Ni se insuflă rușinea de mici. O fac toți adulții din jurul nostru într-o formă sau alta. Și pentru ce? Credeți că ne face mai buni? Sau îi face pe ei mai buni? Eu cred că nu.

Am pomenit-o pe Brene Brown la început pentru că cred cu tărie că fiecare din noi poate beneficia enorm din munca ei. Că fiecare din noi putem să ne facem viața un pic mai blândă și senină dacă învățăm ceva de la ea și din munca ei.

Asta e „pastila mea de vulnerabilitate” pe care îmi e greu sa o înghit, dar și mai greu să o pun aici, acolo în lumea largă!

P.S.: public textul ăsta cât de repede ca să nu mă prindă din spate „piticul” rușine 😉

2020 READING CHALLENGE

52 de săptămâni în 45 de cărți:

  1. Ultimul regat – Bernard Cornwell
  2. The Black Book- Ian Rankin
  3. Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina
  4. Ce stiu cu adevarat – Oprah Winfrey
  5. Cartea numelor – Jill Gregory & Karen Tintori
  6. Pacienti narcisici, terapeuti incepatori – Steven Huprich
  7. Mindfulness pentru incepatori – Jon Kabat-Zinn
  8. The four agreements – don Miguel Ruiz 
  9. Patriarchy Stress Disorder – Valerie Rein
  10. De la terapeut la coach – Julia Vaughan Smith
  11. Darul maniei si alte lectii de la bunicul meu Mahatma Gandhi – Arun Gandhi
  12. Universul te sustine – Gabrielle Bernstein
  13. Femeia nisipului – Kobo Abe
  14. Resurrection men – Ian Rankin
  15. Noapte buna, insomnie – Gregg Jacobs
  16. Legea compensatiei divine – Marianne Williamson
  17. Daca strada Beale ar putea vorbi – James Baldwin
  18. Intre lume si mine – Ta-Nehisi Coates
  19. Ura cu care lovesti – Angie Thomas
  20. Pacienta tacuta – Alex Michaelides
  21. De-a v-ati ascunselea – Ian Rankin
  22. Curajul de a nu fi pe placul celorlalti – Ichiro Kishimi, Fumitake Koga
  23. Cele cinci niveluri ale atasamentului – don Miguel Ruiz Jr. 
  24. Barbatul de 100 de ani care a sarit pe fereastra si a disparut – Jonas Jonasson
  25. Intelepciunea Psihopatilor – Kevin Dutton
  26. Psihologul meu de c**t – Michelle Thomas
  27. Contesa Aneke – Cristina Nemerovschi
  28. Fericit pana la adanci batraneti – Paul Dolan
  29. Copiii din ceata – Laura Stirbu
  30. Poate ar fi bine sa discuti cu cineva – Lori Gottlieb
  31. Curajul de a fi fericit –  Ichiro Kishimi, Fumitake Koga
  32. #confuz – Alex Andronic
  33. Darul psihoterapiei – Irvin Yalom
  34. Acolo unde femeile sunt regi – Christie Watson
  35. Cum sa spui Nu – Marie Haddou
  36. Calul balan – Agatha Christie
  37. Acolo unde se avanta vulturii – Alister Maclean
  38. Fata si noaptea – Guillaume Musso
  39. Cianura pentru un suras – Rodica Ojog-Brasoveanu
  40. Spionaj la manastire – Rodica Ojog-Brasoveanu
  41. Disparitia statuii din parc –  Rodica Ojog-Brasoveanu
  42. Death in the clouds – Agatha Christie
  43. Ragdoll Ultima zi – Daniel Cole
  44. Un apartament la Paris – Guillaume Musso
  45. Povestea ta a inceput demult – Mark Wolynn
  46. Moscova-Petuski – Venedikt Erofeev