„CUM AM TRĂIT ÎN LUMEA LUI 2020 – POVEȘTI DIN PANDEMIE” – E02

Mamă de 2: V – puștiul ceva mai mare și ai zice “mai înțelegător”, M – puștoaica suficient de mică încât să știi că un prea înțelege cum e cu lumea adultă. Iată povestea ei din pandemie:

“Deci, principala provocare a fost sa imi calmez copilul, care era panicat ca o sa murim. Eu personal nu m-am stresat f tare legat de virus, am zis “asta e, o facem si pe asta”, dar V (n.r. băiatul) era stresat. A trebuit sa ii explic zile la rand ca nu vom muri, pt ca ma intreba zilnic, dupa vreo saptamana cred ca i-a trecut.

Alta provocare a fost sa gasesc mereu alte mancaruri de gatit, si nu glumesc 😁, daca am fost redusi la supermarketuri a iesit din ecuație mancarea “din oras”.

Alta provocare a fost sa nu o iau razna fara contact uman, fara paharul ala de vin ocazional cu prietena mea din copilărie.

Cel mai fain lucru care a venit cu pandemia a fost ca am stat acasa o luna, pe care am privit-o ca un concediu nesperat, pt mine asta a fost magic, sa stau mai mult cu copiii, sa citesc, sa ma uit la filme in nesimțire, sa mananc ca sparta, si sa dansăm. Noi in pandemie am dansat, atat de mult ne-am bucurat de ocazie sa stam impreuna. Fara munca, scoala, gradi, stres etc.

Stresul pentru mine in pandemie nu a fost o optiune, eu m-am simtit bine acasa. Am avut si unele mici semne de intrebare legate de ce va fi cu noua situatie, dar mici.

Relatia…spre surprinderea noastra, amandoi am fost in mod egal socati sa vedem ca dupa 10 ani de casnicie si 2 copii, am avut o luna de izolare in care ne-am simtit confortabil, certurile s-au redus f mult, probabil din lipsa de stres-oboseala de pe munca si la final bilantul a dat cu plus.

Ce as fi vrut eu sa pastrez dupa toata treaba asta…probabil statutul de mama casnica, pt ca sa fiu plecata 8 ore jumate pe zi inseamna ca ei cresc fara mine, acum stiu ca e imposibil, as lua-o razna dupa primele 6 luni…

Si M (n.r. fata) a fost cea mai castigata de fapt, ca nu a mai trebuit sa mearga la gradi, bai nene era in extaz. Si eu la fel, nu a mai racit din martie 😂.

V in schimb a venit acasa urland in ultima zi de scoala, am crezut ca si-a rupt ceva, urla ca din gura de sarpe…era trist ca se inchide scoala. Ma pufnea rasuț, dar nu puteam sa rad in fata lui, a fost ceva tragi-comic un pic, si la fel i-a trecut după o saptamana cand a descoperit ca de fapt poate face ce vrea el acasa.

De barbat e mai nasol, saracu’, din martie e dadaca, si chiar daca spune ca ii e groaza sa inceapa harababura la scoala, e de fapt incantat ca merge inapoi la munca 😂.

Era sa uit, am avut noroc cu casa bunicilor lui N (n.r. N – soțul, casa e într-un sat “uitat de lume dar recent descoperit de “lumea bună” – nu îi spun numele că ar fi ușor de descoperit autoarea textului), mergeam des acolo, la “munci agricole”, si m-am apucat de renovat putin, a fost fain ca nu am fost redusi nici macar la curtea noastra…”

Ce iau eu din povestea ei?

  • Că au avut noroc cu o curte
  • Că au avut noroc cu o casă la țară, chiar dacă e casa bunicilor tot ne dă ocazia să evadăm din cotidian și din rutină
  • Că o provocare pentru femei, poate mai mare pentru mame, e legată de “oare ce să mai fac de mâncare”?
  • Că copii s-au bucurat de părinți și părinții de copii
  • Că copii au frici și e important să stai cu ei să îi asculți, să îi asiguri și reasiguri, să le vorbești pe limba lor până se liniștesc
  • Că și după 10 ani de căsnicie (cred că sunt ceva mai mult de relație) și 2 copii poate să îți placă de celălalt și să aveți o relație faină (și trebuie să mă laud cu unele din cele mai faine si longevive cupluri prin preajma mea!!! Să fiți la fel și de aici înainte!!! Vă iubesc tare mult!❤️)

Pentru voi cum a fost perioada asta?

Nu mă pot aduna zilele astea

“Nu mă pot aduna zilele astea. Parcă nu am spor să fac tot ce aș vrea sau aș putea.”

E ceva ce aud destul de frecvent zilele astea de la unii din clienții mei, de la prieteni și e ceva ce îmi spun și eu mie. Pentru că am multe zile în care fix așa se simte. Că nu pot să mă centrez și să fiu productivă. Ba mai mult, nu pot să mă concentrez nici măcar pe un serial dapoi pe vreo carte sau pe vreun curs online din cele ce mi-ar plăcea să le parcurg în perioada asta.

Interesant e că aud mulți oameni zicând (sau le citesc postările prin social media) cum că se gândeau că stând acasă o să fie cu muuult timp, cu muuult chef și cu muuulte altele ce le pot face și mergând la serviciu nu era posibil. Că stând acasă ai mai mult timp să: citești, gătești, dormi, faci curat, reorganizezi casa/hainele/condimentele, te uiți la filme/seriale, parcurgi cursuri online, înveți o limbă străină și sigur lista mai poate fi completată și de voi cu alte cele…

Și poate pe unele le-ai făcut. Sau ai început să le faci și nu ai spor cu ele să le și termini. Sau poate între timp ți-ai dat seama că nu e ceva ce chiar să vrei să faci cu timpul ăsta pe care îl petreci acasă (în casă).

Să știi că e ok să te simți așa. E firesc ca în perioada asta să trecem prin tot felul de „stări de agregare” diferite: de la prea mult la prea puțin somn, de la lipsă de poftă de mâncare la devorat frigiderul, de la „mut munții” la „nu mă pot dezlipi de canapea nici cu șpaclu”.

Trăim totuși vremuri noi, diferite și stranii. Nu e ceva cu care să ne fi întâlnit vreodată sau pentru care să ne fi pregătit în vreun fel.

Nu avem nicicare instalat soft-ul care să ne ghideze prin perioada asta. Acum îl scriem. Fiecare pentru sine și în ritmul propriu.

Cred că în perioada asta blândețea cu care poți să te susții și să ai grijă de tine poate să facă diferența în cum te simți și ce poți să faci. Cred că nițică înțelegere pentru noi ne poate duce mai departe decât proverbialul bici pe care știm să ni-l aplicăm atunci când nu ne place ceva la noi.

Și cu multă bunătate și blândețe când e cu chef, și chiar când nu e cu chef, să cauți să faci câte ceva. Poate acum o să ai răbdare sau atenție să stai 2 minute într-o activitate. Și mâine poate o să ai 5 sau 10 minute. Și poimâine 30. Și peste 5 zile iarăși o să ai 2 minute. E ok. Sigur e mai mult decât nimic…

Aș zice că pe lângă muncă și trebuie ai putea să pui în „meniul” zilnic din care alegi ce să faci și ceva din următoarele:

  • Filme/seriale (TIFFUnlimited, Netflix, HBO)
  • Un spectacol de operă sau unul de teatru. Sau amândouă (Cluj, Sibiu, Iași, București, Viena, Met NY)
  • Un musical (Brodway)
  • Un spectacol de la Cirque de Soleil
  • Concerte (Metalica, Springsteen)
  • Cursuri (udemy, Coursera, edX)
  • O vizită la muzeu sau prin Cairo pe la piramide
  • O carte
  • Re-evaluarea garderobei
  • Decluter în toată casa – câte o cameră pe zi / pe săptămână – poate KonMarie e o metoda ce ai tot vrut să o testezi și nu ai avut timp…
  • Puzzles
  • Lego
  • Un fel de mâncare din cartea aia de rețete pe care o tot muți prin bucătărie la fiecare curățenie mai mare da’ nu ai avut timp să o testezi până acum

Toate sunt online și la îndemâna noastră în perioada asta. Toate ne pot ajuta să ne menținem mai degrabă într-o stare de liniște și relaxare și mai departe de agitație și anxietate. Și putem alege doar una sau pe toate sau câte puțin din fiecare. După cum ne cade bine!

Eu când simt că chiar nu reușesc să mă concentrez dau drumul la un spectacol de operă sau joc un Catan online… și abia apoi mă pun să fac câte ceva din celelalte ce le am pe lista de făcut pentru ziua aia sau pentru perioada asta.

Și uneori îmi iese și alte ori îmi dau seama că a cam trecut ziua și mergeau făcute mai multe dar atât s-a putut azi… Și mâine e o nouă zi. Și poate … fac mai multe.

Sau poate ascult o meditație. Ca de exemplu aceasta:

Și nu uita, dacă cumva te simți rău și simți că nu reușești singur/ă, poți oricând să ceri ajutorul:

  • sunt o serie de Linii de apel (Help Line) gratuite la care poți apela – eu știu de cea de la Atlas 0316302020 sigur sunt și altele
  • te poți alătura unui grup de suport astfel încât să te conectezi și cu alte persoane
  • poți oricând să apelezi la un psihoterapeut

„Cum am trăit în lumea lui 2020 – Povești din Pandemie” – E01

M-am tot gândit în ultima perioadă la toate poveștile pe care le-am auzit în lunile astea de „altfel” de la clienții cu care lucrez în cabinet.

M-am tot gândit la nevoia de a ne conecta, de a ne regăsi în povești care seamănă cu a noastră sau de a mai căuta niște alternative la tot ceea ce facem ca să gestionăm cât mai bine ceea ce a adus anul 2020.

Pentru că procesul terapeutic este pe lângă unul confidențial și unul foarte intim și personal m-am gândit să merg spre prieteni și să culeg poveștile lor din perioada asta. Așa că rândurile de mai jos deschid seria „Cum am trăit în lumea lui 2020 – Povești din Pandemie”

*Dacă ai vrea ca și povestea ta să fie publicată scrie-mi. Am un set de întrebări care te pot ghida în a o scrie și apoi o public!

„Un proverb african spune că nu contează cât de tare bate vântul când ești pe ocean, ci doar felul în care știi să-ți ajustezi velele ca să te ducă acolo unde vrei să ajungi.

Cam așa văd eu și pandemia. E o situație asupra existenței căreia nu avem niciun control, dar avem în schimb control total asupra felului în care reacționăm la ea.

Ce mi-a „luat” pandemia? Păi mi-a luat cele 2-3 antrenamente săptămânale de baschet și volei și mi-a luat un client (eu fiind freelancer, iar clientul fiind din domeniul HoReCa).

Ce mi-a „dat”? Sau ce i-am „luat” eu ei?

În primul rând cred că mi-a dat un motiv în plus să îmi cresc „awareness”-ul, să mă întorc cu conștiința asupra unor întrebări fundamentale legate de lume, viață și sens. Nu voi dezvolta partea asta aici din două motive: sunt lucruri destul de intime, de personale, și – doi – sunt chestiuni filosofice, abstracte, ce simt că nu și-ar avea locul aici. (Dar probabil acesta e cel mai important și relevant „rând”.)

În starea de urgență, am alergat mai mult prin cartier, am făcut super-fotografii doar de la geamul apartamentului, am citit, am început să comand cărți online, mi-am zugrăvit camera, am crescut timpul alocat lecțiilor de germană și spaniolă pe Duolingo, am încercat să mă documentez și să înțeleg cât mai exact ce se întâmplă în lume cu acest virus, am ținut legături strânse cu familia și prietenii apropiați.

Apoi, când s-au mai relaxat lucrurile și au început să se vadă și efectele măsurilor luate peste tot în lume, mi-am dat seama că trebuie să păstrăm un echilibru între riscurile pe care le implică o infectare (a noastră sau a celor dragi) și necesitatea ca viața și societatea să meargă înainte.

Așa că mi-am dezvoltat, împreună cu familia mea, niște reflexe de bază de tipul dezinfectării regulate, descălțării înainte de intrarea în casă, purtării măștii în spații închise, dezinfectării obiectelor super uzuale de genul cheilor și telefonului etc.

Dar în același timp am reluat legăturile – inclusiv fizice – cu prieteni buni, am început să accept task-uri și job-uri chiar dacă ele implicau niște riscuri.

Adică echilibru. Acesta cred că e cuvântul cheie. Nicio extremă nu cred că e benefică.

Am învățat să-i accept și să-i înțeleg atât pe cei care se păzesc cu mare strășnicie și încearcă să evite toți factorii de risc – și o fac în general mai ales cu gândul la persoane în vârstă, apropiate lor, ceea ce e admirabil – dar și pe cei care consideră că riscuri există peste tot, mereu, și că viața trebuie trăită cu curaj și demnitate, asumându-ne și riscuri, asumându-ne faptul că moartea este ceva natural, firesc, până la urmă.

Pe latura sportivă, ce am pierdut cu baschetul și voleiul în sală, am recuperat cu alergarea, înotul în ape deschise, bicicleta, baschetul în parc.

Pe latura profesională, clienții pierduți din motive de pandemie au fost înlocuiți cu clienți noi, care sunt „pe val” tocmai datorită pandemiei.

Ce îmi lipsește totuși sunt cluburile. N-aș fi crezut – eu nefiind deloc un dansator redutabil – dar îmi lipsesc. Compensarea sunt „chefurile” mai restrânse cu prietenii apropiați, dar parcă nu e chiar același lucru. E și aici un aspect pozitiv: realizarea importanței socializării prin dans, muzică & more.

Unitatea oamenilor în fața unui „adversar” comun e iarăși ceva frumos constatat în contextul pandemiei. Nu intru nici aici în detalii căci sunt super cunoscute situațiile/exemplele: respectul față de „linia întâi”, nenumăratele inițiative online menite a ne readuce împreună chiar dacă de la distanță (am realizat și eu un proiect legat de alergători – un montaj video privind felul în care ne putem antrena de acasă corelat cu mesaje de încurajare) etc.

„Bottom line”, cred că și pandemia e o mare lecție – dacă știm să o privim așa. Atât timp cât rămânem congruenți cu noi înșine, ne păstrăm abordările sănătoase, corecte asupra vieții, orice provocare apare se poate concretiza într-un impuls spre creștere, spre evoluție, spre auto-actualizare.

25.08.2020
V.”

Ce aș lua eu din povestea lui V?!

  • Ceva mai multă atenție și prezență în și cu propria persoană, mai multă conectare cu mine
  • Sport – adaptarea la condițiile date și reorientarea spre sporturi accesibile în contextul dat
  • Familie și prieteni cât mai aproape – căci suntem „animale sociale”
  • Dans, muzică & more – oh cât de mult îmi lipsește și mie partea asta

Voi ce luați din povestea asta?

Cum ne-am petrecut sâmbăta – traseu de creastă în Retezat

Porniserăm cu gândul la vârf. Că facem cumva să facem vârful.

Pe drum, traseu mișto, multă pădure, aer atât de diferit de cel de oraș și pe cum urcam îmi dădeam seama ce mult mi-a lipsit muntele.

După prima bucată de traseu am ajuns la intersecția a două trasee – ambele duc spre Retezat. Știam deja că cel prin vale e mai prietenos, mai scurt și oarecum mai puțin spectaculos.

Și că celălalt e super spectaculos – căci crestă și îți dă șansa să ai deschidere pe toată valea Hațegului, să vezi tot Godeanu și parte bună din Parâng. Mda, și că e pe lespezi și poate să bată vântul sus. Așa că am decis împreună că totuși am vrea ceva mai wow – traseu de creastă. 😀

Și ne-am pornit, știind că sunt 5,3 km și 4 ore și ceva până pe vârf – făcusem deja 2 km așa că părea ceva realizabil pentru ora care era. Cu posibilă necesitate de frontală fix pe ultima bucată spre mașina care e un fost drum forestier deci prietenos și foarte bine delimitat.

Și am mers, sau mai bine zis am urcat și am tot urcat că e destul de serioasă urcarea. Și ajungem în primul loc unde se deschide panorama… spectaculos e prea puțin să cuprindă cum se vede… (poza de pe home page e din tura asta… se văd majoritatea vârfurilor mari din lanțul Retezat în ea).

Era deja destul de cald, eram destul de singuri pe varianta asta de traseu, fix ce ne doream.

Și începem traseul de creastă… din frumos în mai frumos, din provocator în mai lejer și apoi în și mai provocator. Și urcăm și tot urcăm… Doar că în tot timpul ăsta monitorizam km și cu Strava și cu aplicația de ceas.

Și ajungem pe unul dintre vârfurile intermediare față de obiectivul nostru inițial și ne uităm la aplicațiile de monitorizare – eu cu Strava și ceasul, H cu Strava și ne tot uităm pentru că brusc nu ne dădeau calculele… noi aveam deja monitorizați 10 km. Si vedeam în fața noastră încă un vârf intermediar + Retezatul. Și cumva nu ne-au dat calculele nicium. Că mai păreau lejer vreo 3-4 km până pe Retezat ori după calculele de pe plăcutele de traseu/site-ul salvamont/alte site-uri montane traseul ce voiam să îl facem are 7,5 km pe segment, deci 15 km dus-întors.

Mon, ne uităm și la ceas și la picioare și ce facem?!

Cred că a fost cel mai fain moment ce l-am avut cu mine în procesul ăsta de decizie. Pentru că dincolo de decizia de a continua sau a ne întoarce am avut de așezat în mine și raportarea la alții, comparația, nevoia de a „livra” sau „performa” pentru că alții înaintea mea…

Întâmplarea face ca în ultimele 2 săptămâni să fi văzut 2 prietene care au făcut vârful… și am avut un moment în care m-am întrebat… eu cu mine…

Doar că mi-am dat seama foarte repede (spre norocul meu) că eu mi-am dorit ceva anume de la tura asta. Și că muntele a fost prietenos și mi-a oferit asta. Și că nu e despre comparații sau raportări sau bife.

E despre bucurie și acasă și rădăcini și familie. E despre ceva ce îmi doream de multă vreme și ceva ce s-a așezat perfect. Și că asta contează cel mai mult.

Super fain a fost că și H a ajuns intern la decizia că ar fi bine să fie doar acest vârf astăzi și că celălalt nu pleacă niciunde și ne așteaptă data viitoare.

Așa că am decis să pornim înapoi cu o mică modificare de traseu la coborâre care ne-a arătat că varianta prin vale era muuult mai prietenoasă J)))

La finalul zilei a fost Loloaia Nord, 10 ore si 20 de km. Mai vrem 😀

După ziua asta am stat rămas cu câteva întrebări:

  1. Cui dai tu puterea ta?
  2. Cât de mult control ai tu asupra altcuiva vs asupra ta?
  3. Despre cine vrei să fie viața ta?

Cred că atunci când alegem să ne lăsăm să alunecăm pe panta comparațiilor ne cedăm puterea personală altcuiva. Pentru că în acel moment și în acel context (și poate și de acolo încolo) noi „depindem” de altcineva. De standardele și măsurile altcuiva. De cineva asupra căruia sigur nu avem putere – pentru că dacă mă uit la mine pot să zic „ Hei, azi am făcut x, data viitoare pot/țintesc spre x+1”. Dar altcuiva îi pot spune „știi fă doar x ca să mă pot compara cu tine și să am un rezultat similar”…

Iar la final, când tragi linie, după o zi, o săptămâna, un an, o viață ce rămâne? Bucuria de a știi cât ai evoluat în raport cu tine sau necazul (frustrarea) că nu ai fost ca altcineva?

Viața ta o poți trăi doar tu…. bucură-te de ea și de tine!

P.S.: acum am înțeles de ce majoritatea preferă să facă vârful Retezat pe trasee pornind de la Râușor sau din Poiana Pelegii și nu de la Cârnic cum am vrut noi. Daaar, mancarea de acasă și locurile copilăriei au contat mai mult de data asta!

Mulțumesc H că mi-ai făcut hatârul să facem un traseu de aici. Data viitoare facem unul de vârf J

P.S.2: cum se calculează fraților km pe munte? Că aplicațiile de monitorizare zic altceva… (nu vorbesc de timp că acolo poate am fost noi mai înceți…)

Ce pot controla zilele astea

Traversăm o perioadă destul de delicată din multe puncte de vedere. Suntem puși în situații neașteptate și neîntâlnite până acum. Nu le-au întâlnit în forma aceasta nici cei care au trărit în comunism sau cei care au prins războiul.

Sunt multe aspecte care fac ca situația actuală să fie foarte diferită, dar poate cel mai important ține de libertatea noastră de mișcare cu care ne-am învățat în ultimii 30 de ani. Mai mult, sunt generații întregi care așa au cunoscut viața de când s-au născut.

Cu toate că avem o mulțime de resurse disponibile (de la mâncare, la comunicații, internet, cultură etc) e nevoie să recunoaștem că situația este provocatoare și aduce cu ea gânduri, trăiri, stări și stres. Și e firesc pentru că în mare parte este o situație necunoscută, este un „inamic” invizibil (nu are formă, miros, gust) și se preconizează un viitor neclar acum și în afara controlului nostru.

Cu toate astea avem totuși control asupra multor aspecte din viața noastră. Ține de fiecare din noi să decidem să ne uităm la ceea ce putem controla versus ce nu.  

Las aici o serie de resurse care pot fi de folos în a gestiona ceva mai ușor situația prin care trecem și care sunt în controlul nostru:

  1. Prima și poate cea mai importantă – limitează-ți expunerea la informații și discuții despre situația actuală. Alege să te informezi din surse oficiale și credibile și fă-o o dată sau maxim de 2 ori pe zi. Astfel vei rămâne conectat la ceea ce se întâmplă dar nu te poluezi cu prea multă informație negativă sau cu aceiași informație de prea multe ori. Minții noastre îi place uneori „hrana negativă”. Iar dacă o și repetăm nu facem altceva decât să deschidem drumul spre a învârtii în capul nostru informația iarăși și iarăși ceea ce poate duce la stres, anxietate, somatizare etc.
  2. Mută-ți intenționat atenția spre respirație. Mintea noastră are obiceiul de a „pleca la plimbare” și rătăcind așa se poate duce spre gânduri care să ne provoace o stare neplăcută, să ne simțim stresați și anxioși. Când se întâmplă așa invitația mea e să inviți mintea, cu multă blândețe, să fie puțin atentă la procesul respirației. Și atenția să fie spre cum inspiri și apoi cum expiri. Iar daca vrei să mergi un pic mai departe, fă de 3-4-5 ori următorul exercițiu: în timp ce inspiri numără până la 4, apoi ține aerul în piept până numeri iarăși până la 4, apoi expiră numărând până la 4 și apoi iarăși numără până la 4 având aerul expirat. La finalul celor 3-4-5 repetări resipiră o dată profund apoi revin-o la respirație normală.
  3. Meditația – 5 sau 10 sau 15 minute de meditație măcar o dată pe zi pot ajuta tare mult în a liniști atât mintea cât și corpul. Sunt o mulțime de resurse care pot să te susțină în practica meditației – de la canale pe youtube, la aplicații (Calm), program de 21 de zile etc… lasă intuiția să te ghideze când alegi ce meditație să faci. Alege astfel încât să rezonezi cu meditația sau cine o propune pentru a fi mai degrabă în flow și a nu pune rezistente
  4. „Iartă-mă / Mulțumesc / Te iubesc” – cele 3 cuvinte magice din Ho’oponopono – folosește-le în același fel ca și respirația. Atunci când simți că se întamplă în mintea sau în corpul tău lucruri, stări care nu iți fac plăcere alege să îți muți atenția spre cele 3 cuvinte și începe să le rostești. Poți să o faci cu voce tare sau în liniște, în mintea ta. Important e să le rostești nu cat de tare e „sonorul” J
  5. Practică recunoștința – începe un jurnal în care să notezi în fiecare zi cel puțin 1-2 motive de recunoștință legate de ultimele 24 de ore. Caută în fiecare zi altele pentru a evita rutina. Caută-le cât mai diferite: de la soarele de afară la zâmbetul cuiva prin video-call sau poate mâncarea din frigider, sănătatea ta, lumina din casă, un paragraf interesant dintr-o carte sau o gluma bună. Important e să le cauți și să le notezi, mai puțin important cât de „mari” sau „gradioase” sunt. Poate e interesant să fim recunoscători fix pentru cele „banale” de zi cu zi pe care uneori le pierdem din vedere… Si poate îți provoci prietenii sau familia la acest exercițiu zilnic și îl practicați împreună.
  6. Rugăciunea – cei care sunteți obișnuiți cu practica asta vă puteți întoarce spre ea și poate să spuneți o rugăciune dimineața ca să vă setați dispoziția pentru ziua ce începe și una seara pentru un somn mai liniștit.
  7. Sună un prieten – și povestiți despre orice vă face plăcere: ultimul film văzut, ultima carte descoperită, un meci de fotbal văzut pe youtube. Caută subiecte care să va aducă bună dispoziție și să vă însenineze momentul

Sunt doar o parte din ceea ce putem să facem zilele astea pentru a ne menține o stare mai echilibrată. Pentru a căuta liniște și centrare.

Iar dacă cumva te simți rău și simți că nu reușești singur/ă, poți oricând să ceri ajutorul:

  • sunt o serie de Linii de apel (Help Line) gratuite la care poți apela – eu știu de cea de la Atlas 0316302020 sigur sunt și altele
  • te poți alătura unui grup de suport astfel încât să te conectezi și cu alte persoane
  • poți oricând să apelezi la un psihoterapeut