Până unde mergem cu compromisul în cuplu

Relaţia perfectă nu există, iar multe cupluri longevive spun că secretul rezistenţei lor include pe lângă dragoste, ţeluri, valori comune, şi  înţelepciunea compromisului. Până unde merge el şi care sunt limitele dincolo de care nu mai funcţionează.

  1. Ce înseamnă de fapt compromisul şi care sunt bazele lui psihologice?

Cred ca putem gasi diverse definitii ale compromisului, dar gandindu-ne la relatia de cuplu, pentru mine, compromisul este „mijlocul drumului” la care se ajunge prin negociere si intelegere reciproca intre cei doi parteneri. Este modalitatea prin care cuplul se armonizeaza. La inceput (fie ca vorbim de inceputul relatiei sau de o situatie aparuta la un moment dat) fiecare vine cu propriile ganduri, cu propriile dorinte si vrea ceva. Prin discutii, prin negociere, prin ascultare reciproca cei doi parteneri pot ajunge la compromis: pot sa gaseasca acel spatiu de mijloc in care fiecare isi vede nevoile si dorintele indeplinite – poate nu in totalitate, dar intr-o masura satisfacatoare – si, in acelasi timp, ii permite si celuilalt sa aiba parte de acelasi lucru.

  • Poate fi el o formă de negociere?

E adevarat ca uneori se pot da si valente mai negative compromisului – „trebuie sa las ceva de la mine” sau „celalalt imi cere sa renunt la ceva ce vreau”. Putem sa privim si din perspectiva asta, dar oare ajuta relatia? Oare o relatie de cuplu, cu partenerul pe care il iubesc, presupune doar implinirea dorintelor mele fara sa iau in calcul si binele celuilalt? Deoarece perspectiva aceasta nu mi se pare benefica pentru o relatie sanatoasa si armonioasa imi place sa privesc compromisul ca si o negociere si nu ca si o impunere intre parteneri.

  •  Se poate învăţa compromisul în familia de origini?

Cu siguranta familia de origini (sau locul in care copilul este crescut) este primul spatiu de invatare a compromisului. Modul in care imi vad parintii gestionand situatiile de zi cu zi, dar si cele speciale, cum fac ei astfel incat sa ajunga la intelegere si la compromis este una dentre cele mai valoroase si de impact resurse de invatare a modalitatilor de constructie si gestionare a relatiilor si a compromisului. De mici invatam nu doar de la parinti, ci si de la bunici sau alte rude, ori adulti – educatoare, prieteni de familie, etc – cu care intram in contact si interactionam.

  •  Poate avea compromisul resorturi ascunse precum dorinţa de control sau manipularea?

Cu siguranta ca manipularea si controlul se pot ascunde in spatele impunerii compromisurilor – dar nu stiu daca il mai putem numi compromis sau e, de fapt, impunere. Dar revin la ce spuneam legat de o relatie de cuplu functionala – aici cred ca aceste manifestari nu isi au locul sau rostul. Atunci cand construim relatia pe principii de intelegere reciproca, de iubire, de grija si atentie, de parteneriat si negociere, de ce mi-as dori sa il controlez sau sa il manipulez pe celalalt?

Daca relatia este construita pe alte principii, daca unul din parteneri este „mai sus” decat celalat atunci e posibil ca impunerea sa fie cea care guverneaza dinamica de cuplu.

  •  Cum putem caracteriza persoanele care impun diverse compromisuri ce au ca scop exclusiv binele şi comfortul lor personal?

Un astfel de comportament poate sa aiba in spate mai multe resorturi: de la nevoia de control – vreau sa ma asigur ca partenerul (a) face doar ceea ce vreau eu; la nesiguranta in relatie sau lipsa de incredere in sine – doar asa pot pastra aceasta relatie, doar asa na pot asigura ca partenerul (a) nu ma va parasi. Egoismul sau centrarea exclusiv pe propria persoana poate sa fie un alt motiv pentru astfel de comportamente – doar eu contez si nimeni si nimic altceva nu e important pentru mine.

  •  Si cum ne putem apara de asa ceva?

Vorbind de relatia de cuplu nu stiu daca „aparat” este cuvantul potrivit. Cred ca daca stim ce ne dorim, cine suntem, ce meritam, cum vrem sa fim tratati apararea nu are sens si relatia poate fi construita pe principii sanatoase si echilibrate.

  •  Când discutăm de înţelepciunea compromisului şi când de submisivitate cu tendinţa de a accepta practic orice compromis?

Discutam de compromis si negociere atunci cand ne cunoastem, atunci cand avem incredere in noi, in capacitatile noastre, in cine suntem, ce avem de oferit, cu ce intram in relatie si mai ales cand suntem deschisi spre dialog si intelegere cu partenerul.

Vorbim despre submisivitate in primul rand cand nu avem incredere in noi, cand nu ne cunoastem pe noi si mai ales cand relatia in care suntem nu este echilibrata si bazata pe comunicare intre parteneri.

  •  Ce se poate ascunde in spatele unei astfel de submisivitati?

Asa cum spuneam si mai sus, lipsa de incredere in propria persoana este unul din motive. La fel, daca nu ma cunosc, daca nu stiu cine sunt, ce sunt, ce am de oferit, ce imi doresc, etc  – probabil imi va fi mai dificil sa negociez si sa ajung la compromis cu pertenerul si mult mai usor sa accept conditii care nu stiu daca sunt sau nu ceea ce imi doresc.

  •  Ce le determină pe unele femei să accepte în cuplu compromisul violenţei verbale şi/sau fizice?

Nu stiu daca putem sa spunem ca violenata verbala, psihologica si/sau fizica sunt un compromis facut cat mai mult acceptarea unei impuneri. Astfel de situatii sunt complicate si dificile. Relatia dintre parteneri este de cele mai multe complicata si presarata cu foarte multe resorturi psihologice ascunse.

Momentul in care relatia o ia pe un astfel de fagas este de investigat. Acolo fiecare dintre parteneri poate sa stea si sa vada care au fost motivele pentru care au actionat intr-un fel sau in altul: „ de ce imi lovesc partenera”, „de ce ii permit sa se comporte astfel cu mine” etc. Psihoterapia cu siguranta poate ajuta pentru a gasi raspunsurile acestea.

  1.  Cum identificăm acea barieră dincolo de care orice compromis nu mai funcţionează?

Cred ca e important ca fiecare dintre noi sa ne cunoastem cat mai bine. Asta inseamna sa ne cunoastem si nevoile, si dorintele, si limitele. Stiind toate acestea ne e ceva mai usor sa ne dam seama care e punctul dincolo de care compromisul nu mai e compromis ci se transforma in impunere. Cu cat ne cunoastem mai bine cu atat mai usor ne e sa ne dam seama cat putem sa lasam de la noi atunci cand facem un compromis, ce este cu adevarat important, ce ne multumeste si mai ales din ce punct nu mai e confortabil pentru noi sa „cedam”.  

  1.  Cum gestionăm un compromis care ne face rău (cu care ne este greu să trăim), dar este important pentru partener/ă?

Gestionarea ar fi bine sa se realizeze prin negociere. E important pentru binele amandurora sa se gaseasca calea de mijloc. Pana la urma asta inseamna compromis: las eu ceva de la mine, lasi si tu ceva de la tine astfel incat sa putem ajunge la o intelegere si la o situatie care este comfortabila pentru amandoi. Daca voi accepta ceva ce nu imi face placere si pentru care nu am gasit intelegere la partener este posibil ca pe termen lung efectele sa fie in defavoarea mea, dar mai ales ale relatiei.

  1.  Care sunt efectele compromisurilor neasumate cu adevărat? (pe termen scurt dar mai ales lung)

Un compromis neasumat poate avea o multime de efecte secundare. Unele pot fi vizibile imediat, altele isi fac efectul pe termen lung. Pe termen scurt pot sa apara „inlocuiri”: daca accept ceva ce de fapt nu imi doresc voi reactiona astfel incat sa „pedepsesc” pe alta cale. Fie ma voi pedepsi pe mine, fie pe partener: pot aparea efecte psihosomatice de genul: o raceala, o alergie; sau poate mananc mai mult sau mai putin decat am nevoie, ori ma arunc in shopping (femeile au in general aceasta tendinta care poate destabiliza bugetul cuplului) sau poate in jocuri de noroc (apare mult mai des la barbati un astfel de comportament) ori poate incep sa petrec mai mult tim in afara cuplului – cu prietenii sau la birou – alegand astfel sa ma distantez de cel/cea care isi doreste acest compromis cu care eu nu sunt de accord.

Pe termen lung pot aparea boli psihosomatice mult mai serioase: anxietati generalizate, depresie, boli cardiovasculare – in general va fi afectata acea parte a corpului care este mai sensibila. De asemenea, cuplul poate fi destabilizat prin racirea relatiei si distantarea partenerilor. Uneori, partenerul care a acceptat aceasta situatie isi poate chiar gasi alinare langa altcineva care nu ii cere aceleasi copromisuri si care pare ca este mult mai intelegator si mult mai atent la nevoile celuilalt.

*scris pt revista Psychologies, editia septembrie 2013. 

Foloseste meditatia ghidata de aici pentru a te reconecta cu partenerul/partenera de cuplu:

Conversatii delicate in cuplu – copii

Iti amintesti primul moment in care vi s-au intalnit privirile? Dar prima conversatie sau prima intalnire? Primul sarut sau prima vacanta petrecuta impreuna?

Cumva toate astea par a fi repere foarte importante intr-o relatie. Si in functie de cum au decurs ele luam decizii legate de cum vom merge mai departe ca si cuplu: daca suntem compatibili sau nu, daca „avem o sansa” si vom reusi sa ramanem un cuplu pentru mult timp etc

Apoi intervine „vreau sa avem un copil” – stiti discutia asta? Ma intreb cand ati avut-o cu partenerul/partenera voastra? La inceputul relatiei – atunci cand „negociati” cum veti functiona ca si cuplu? Sau la momentul „cand s-a intamplat”? Sau poate atunci cand unul dintre voi isi dorea atat de mult incat nu a mai putut sa pastreze tacerea…

Ma intreb ce ne face sa consideram aceasta discutie, si altele de acest gen, ne-relevanta la inceputul unei relatii. O discutie „pentru mai tarziu, cand suntem deja un cuplu stabil”. Oare nu este tocmai genul de discutie care ne poate defini directia ca si cuplu? Sau ne poate face sa pornim pe cai diferite?

Oare nu „stim” fiecare dintre noi cum simtim legat de acest subiect si cam ce ne dorim sau in ce conditii putem sa schimbam ceva in modul in care ne-am imaginat viata noastra? Si, nu e cumva important sa ii spun si celuilalt cam ce gandesc si simt in legatura cu acest subiect?

Ma gandesc la situatiile in care unul dintre parteneri isi doreste copii si celalalt nu (nu in acel moment sau deloc). Si toata incarcatura emotionala a unei astfel de situati si discutiile purtate atunci cand cei doi sunt deja casatoriti si au o istorie emotionala in spate. Si cum ar fi fost daca toate astea ar fi fost discutate si negociate la inceputul relatiei.

In situatia aceasta cred ca emotiile vor fi cele care vor controla discutia si va fi destul de dificil sa ne reintoarcem la ratiune. Mai ales daca oricare dintre parteneri incepe sa se simta presat de celalalt.

Si in astfel de conditii cat de usor se ajunge in momente critice in care relatia se rupe. Pentru ca emotiile vor fi intodeauna mai puternice decat ratiunea atunci cand sunt alimentate de presiune si pasiune. Si mai ales daca nu te-ai gandit nici un moment ca e posibil ca celalalt sa aiba o parere diferita fata de a ta. Sa vrea ceva diferit. Sau intr-un alt moment si nu exact atunci cand vrei si tu.

Bineinteles ca un cuplu se poate intoarce la ratiune si la negociere chiar daca „pozitiile” celor doi parteneri sunt diferite. Doar ca cere efort si rabdare. Si mult calm si intelegere.

Dar din pacate sunt multe cupluri care ajung sa se separe datorita unor discutii de genul acesta care nu au fost purtate la inceputul relatiei, pentru ca au fost considerate „prea grele pentru acel moment” sau considerate ca nefiresti deoarece „e normal ce gandesc eu si cu siguranta si partenerul/a gandesc la fel”. Sau pentru ca am gandit: „indiferent ce vrea o sa il/o fac eu sa se razgandeasca si sa vada lucrurile ca mine”. Si de multe ori se dovedeste a fi o perspectiva nesanatoasa. Pentru ca ar trebui sa intram intr-un cuplu cu cel pe care il avem in fata nu cu cel pe care o sa il creem dupa ce il modificam conform cu viziunea noastra. Mai mult, cred ca ar fi preferabil sa intram intr-un cuplu lamurind mai degraba „temele importante” ca si aceasta si nu neaparat preferinta pentru acelasi fel de mancare sau pentru acelasi gen de filme.

Si faptul ca nu il pot „schimba” pe celalalt nu ma face mai putin puternic/a. Si nu inseamna ca nu sunt iubit/a, inteles, apreciat/a in relaltie. Ci tocmai pentru ca e un subiect atat de important, un fapt atat de valoros si care schimba cu totul viata unui om dar si a cuplului e posibil ca partenerul/a sa nu doreasca sa faca aceste schimbari. Sa nu doreasca sa isi schimbe parerea sau viziunea asupra vietii. Fara ca asta sa imi spuna mie ca „nu pot” ci mai degraba ca „nu suntem compatibili” la acest capitol.

*scris in martie 2014 pt divort.ro

De actualitate e aceasta meditatie care te poate ajuta sa te (re)conectezi cu partenerul/partenera:

2021 READING CHALLENGE

Incepand cu 1.01:

  1. Am uitat sa fim fericiti – Liane Moriarty
  2. Toate sistemele in alerta – Martha Wells 
  3. Conditionare artificiala – Martha Wells
  4. One of us is lying – Karen McManus
  5. Furia rosie – Pierce Brown
  6. Printre randuri – Donna Leon
  7. Scandalul Modigliani – Ken Follet
  8. Intalnire cu moartea – Agatha Christie
  9. Viata secreta a scriitorilor – Guillaume Musso
  10. Fata din gheata – Robert Bryndza
  11. Nu te lasa – Glennon Doyle
  12. Detectivul Alex Cross – James Patterson
  13. Cadavrul din biblioteca – Agatha Christie
  14. His and hers – Alice Feeney
  15. Ultimul autograf – Michael Connelly
  16. Comunicarea Non-Violenta – Marshall Rosenberg
  17. Feminst(a) Feministi – Chimamanda Ngozi Adichie
  18. Draga Ijeawele: un manifest feminist in cinsprezece sugestii – Chimamanda Ngozi Adichie
  19. Vanator de noapte – Robert Bryndza
  20. Fool me once – Harlan Coben
  21. Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay
  22. Pana la capat – Michael Connelly
  23. Trezirea tigrului – Dr. Peter Levine
  24. Actioneaza cu dragoste – Russ Harris
  25. Corpul nu uita – Myriam Brousse / Valerie Peronnet
  26. The other daughter – Lisa Gardner
  27. Murder in the Smithsonian – Margaret Truman
  28. Psihologia culorilor – Karen Haller
  29. Cum sa eliberezi artistul din tine – Julia Cameron
  30. Justitia lui Cross – James Patterson

Incepand cu 4.05:

  1. Nadia si Securitatea – Stejarel Olaru
  2. A criminal defense – William Myers
  3. Dopamina – Daniel Lieberman / Michael Long
  4. Notes from a nervous planet – Matt Haig
  5. Sfaturi de viata – Renee Shafransky
  6. Sa nu faci rau – Henry Marsh
  7. Roar 30 de femei 30 de povesti – Cecilia Ahern
  8. When you see me – Lisa Gardner
  9. Vitamina D3 – Valeria Herdea
  10. Burnout – Amelia & Emily Nagoski
  11. Trei femei – Lisa Taddeo
  12. The secret adversary – Agatha Christie
  13. One of us is next – Karen McManus
  14. Puterea relatiei – Henry Cloud
  15. Doamna din lac – Raymond Chandler
  16. Traieste si lasa-i pe ceilalti sa moara – Ian Fleming
  17. HMS Ulysses – Alister Maclean
  18. Beware the past – Joy Ellis
  19. Somnul de veci – Raymond Chandler
  20. Orasul borcanelor – Arnaldur Indridason

Incepand cu 1.09:

  1. Casino Royale – Ian Fleming
  2. Cuvinte care vindeca – Nance Guilmartin
  3. De ce eu, de ce asa, de ce acum? – Robin Norwood
  4. Vindecarea copilului interior – Stefanie Stahl
  5. Love worrior – Glennon Doyle
  6. Chemarea ingerului – Guillaume Musso
  7. Piramida – Tom Martin
  8. The body is not an apology – Sonya Renee Taylor
  9. Cum sa dormi sanatos- Nick Littlehales
  10. Salsul mortii – Stephen Booth
  11. Ultimii copii din Tokio – Yoko Tawada
  12. The miraculous results of vitamin D3 – Jell Bowles
  13. Oaza ascunsa – Paul Sussman
  14. Rana de abandon – Jean-Charles Bouchoux
  15. Gradina zeilor – Camil Baciu
  16. Barem Identitar – Prejudecati colective, realitati personale
  17. Foame. Memoriile corpului meu – Roxane Gay
  18. Fluviul constiintei – Oliver Sacks