Porneam blogul prin 2008 (dacă amintirile mele sunt corecte). În primii ani am scris destul de constant și consecvent. Publicam cel mai mult aici, și uneori prin diverse reviste. În cea mai mare parte au fost gândurile unui psihoterapeut destul de la început de drum despre diverse teme care îmi păreau interesante atunci.
Apoi m-am lăsat furată de vârtejul vieții și am mai uitat, mi-am mai amintit să scriu câte ceva…
Se pare ca zeii lui 2020 au venit, pe lângă pandemie și lock-down care mi-a reorganizat o mare parte din activitatea profesională, și cu valuri de înnoire – cel puțin al mediului ăsta online pe care de multe ori în ultimii ani l-am neglijat – sau mai bine zis nu am mai scris atât de constant și consecvent.
În seara în care mi-am dat seama că nu merge și că pare că e mai serioasă treabă am avut o furtună de gânduri și emoții care mai de care mai aprinse și intense. Țin destul de mult la spațiul ăsta și cumva era o formă de a avea o „istorie” și o documentare a peripețiilor mele prin lumea asta mare. Pe care am simțit la început că am pierdut-o. mai ales că știu că o parte din textele din ultimii ani nu le am salvate și prin altă parte. Erau doar aici. Doar online.
A fost un proces destul de scurt și intens care s-a finalizat cu gândul că asta e… e timpul să o iau de la început. Și vedem ce și cum și dacă mai putem recupera ceva – răspunsul a venit după câteva zile și nu, nu pot să recuperez arhiva așa că mă bazez pe ceea ce mai am salvat prin calculator…
O să încarc pe rând aici materialele din trecut și odată cu acest proces de înnoire îmi doresc să regăsesc cheful și sporul de a scrie consecvent.
Materialele vechi o să apară cu o notă de subsol: [din arhiva veche]. Tot ce nu poartă această notă este scris în ultimul an.
Bun venit în noul meu loc de joacă cu cuvintele 🙂
Sa vina postarile cu chef de joaca! Sa fie cu succes!