E oarecum o intrebare retorica ce se naste din ceea ce observ in jurul meu parca tot mai frecvent in ultima vreme.
Inteleg ca „viata e grea” e un motto tare apreciat de multa lume. Ca il adoptam si il imbratisam si ne lasam ghidata viata dupa el. Si din motivul acesta incepem sa simtim tot mai multe frustrari.
Diverse, simple sau complexe. Cu totii le avem. Ideal ar fi sa reusim sa le gestionam cat mai sanatos. Sa ne folosim de ele pentru a evolua. Pentru a face ceva astfel incat sa folosim frustrarea pentru a face viata noastra mai buna si mai frumoasa.
Dar se pare ca devine din ce in ce mai greu. Vad in jur o multime de oameni care incep sa le arunce in stanga si in dreapta. Cum se intampla ceva ce nu le place, cum primesc un refuz, cum au o zi mai proasta cum frustrarea iese la suprafata.
Si reactioneaza folosind de cele mai multe ori generalizari: „ce oameni de … pe aici”, „noi nu avem…”, „ceilalti sunt mai buni, aici vezi doar nepasatori…”. Si daca stai sa te uiti putin mai atent la ce le-a declansat reactia se fede frustrarea si „neputinta” personala.
Recunosc ca uneori imi e greu sa inteleg de ce ai alege sa traiesti asa. Da, se poate intampla sa nu iti dai seama ca asa stau lucrurile. Sau sa iti fie teama de schimbari. Sau si mai si, sa refuzi sa lucrezi cu tine – sa pui osul la treaba cum zicea bunicul…
Uneori poate incerci. Citesti sau urmaresti diverse materiale in speranta ca vei reusi. Sau poate apelezi la prieteni. Si uneori astea nu functioneaza. Pentru ca imi e greu sa fiu obiectiva cu propria persoana. La fel si prietenilor 😉
Dar mai e o solutie la indemana – sa mergi la psiholog. Asta poate sa te ajute sa vezi ce e cu toate frustrarile astea. De unde vin. De ce le ti pe langa tine. La ce te ajuta sa ii intoxici pe altii cu ele.
Si mai ales, poate descoperi ca viata ta merita traita fara toate astea… ca poate sa fie si mai pozitiva. Si mai senina fara atatia nori de frustrare…
Ah, si daca nu stii daca esti sau nu acolo uita-te putin la ce spui. Ce cuvinte folosesti. Cat de frecvent „te iei de altii” si cat de „acru” esti in remarci. Daca chiar vrei, semnele sunt acolo… si le poti recunoaste…
P.S: poate si postul asta e scris dintr-o frustrare… Sau poate e doar o constatare facuta cu ochiul psihoterapeutului…
[din arhiva veche]
Daca nu ai chef sa mergi la terapie sa cauti o alta lentila cu care sa te uiti la lume, poate te ajuta cateva minute de relaxare ghidata:
Profesia mea este legată de sănătatea mentală. Acum multă lume ar putea să zică că asta înseamnă mai degrabă gânduri, emoții, trăiri, stări, comportamente, atitudini, pattern-uri etc.
Dar unde au „casa” toate astea? În creier. Și oare cât de multă ne preocupă sănătatea creierului nostru, a organului care găzduiește cele de mai sus?
Dincolo de cum gândim, cum reacționăm, cum simțim, cum ne comportăm iată o listă a elementelor care influențează cel mai mult sănătatea creierului nostru:
Hidratarea
Somnul
Alimentația
Echilibrul vitaminelor și mineralelor în sistem
Ecranele
Mișcarea/sportul
Ce e interesant e că toate acestea influențează nu doar sănătatea creierului ca organ ci și sănătatea noastră psiho-emoțională. Hai să le luăm pe rând.
Hidratarea: dacă în corp avem undeva spre 60% apă, când e vorba de creier procentul urcă spre 80%. Dintre toate organele noastre creierul este cel mai sensibil la deshidratare.
În aceste condiții pentru a avea grijă de el este recomandat să ne hidratăm corespunzător pe tot parcursul zilei dar este esențial să ne începem ziua cu 1-2 pahare de apă. Așa că primul lucru de făcut dimineața este să bem apă la temperatura camerei (unii preferă chiar apa călduță și/sau lămâie ceea ce este la fel de minunat pentru creier și corp!). Astfel creierul se rehidratează după pierderile de peste noapte iar noi o să ne simțim treji și pregătiți de o nouă zi. Studiile arată că ne trezește mai mult o cană de apă dimineața decât o cafea sau un ceai verde.
Asta nu înseamnă ca trebuie să renunțăm la ele, ci doar să le consumăm după ce am băut niște apă.
Dacă e să ne uităm tot la ce zic studiile, e preferabil să amânăm cafeaua până la 90 de minute după momentul în care ne-am trezit deoarece la trezire nivelul cortizolului este natural mare în sânge (ne trezim tocmai pentru că apare această creștere) și undeva la 60-90 de minute după ce ne-am trezit cafeaua, care și ea ridică nivelul cortizolului, are efecte mai benefice pentru întreg organismul nostru.
E important și să ne reamintim că cafeaua deshidratează, deci dacă alegi să o bei, bea și niște apă lângă.
Zicea o neuroloagă într-o carte citită anul trecut că studiile au arătat că persoanele care consumă 8+ pahare de apă pe zi au performanțe cognitive mai mari decât cei care consumă 6 sau mai puține pahare de apă pe zi. Ce îmi spune mie asta? Bea minim 8 pahare pe zi, adaptează cantitatea la stilul de viață, condițiile de mediu (frigul deshidratează și el, nu doar căldura), câtă mișcare / sport faci. Și mai bea un pahar de apă înainte de un examen, o întâlnire importantă, o ședință la care vrei să performezi!
Apa este importantă pentru toate procesele din corpul nostru și mai importantă pentru creier. Iar un creier sănătos ne duce mai aproape de o viață sănătoasă psihic.
Ca și notă personală, o să îi rămân toată viața recunoscătoare colegei mele de facultate de la care am învățat să am apă pe masă indiferent ce altceva mai beau (cafea, ceai, suc etc)! Mulțumesc Dora!
Probabil o să revin cu completări pe tema somnului dar până una alta, am scris aici.
* Încep cu acest articol o serie despre sănătatea creierului nostru și factori de stil de viață care ne impactează calitatea vieții și sănătatea psiho-emoțională.
Living with your body and other things you hate – Emily Sandoz / Troy DuFrene
Alegerea – Dr. Edith Eva Eger
Pretty girls – Karin Slaughter
Darul – Dr. Edith Eva Eger
Orasul pierdut – Clive Cussler
Ca sa nu te pierzi in cartier – Patrick Modiano
Atomic Habits – James Clear
A good girl guide to murder – Holly Jackson
Postasul suna intodeauna de doua ori – James Cain
Atlas of Hearts – Brene Brown
Shangri-La crucea de sub Antartica – Julio Murillo
Behave The biology of humans at our best and worst – Robert Sapolsky BookClub1
Mitul libertatii si calea meditatiei – Chogyam Trungpa
Vulturul cu doua capete – James Twining
Cu ultima suflare – Paul Kalanithi
Pe taramul fantomelor infometate – Gabor Mate BookClub2
Documentul Matlock – Robert Ludman
Puterile ascunse ale ficatului – Dr. Gabriel Perlemuter
Acolo unde canta racii – Delia Owens
Raul absolut – Alex Kava
Presumed Innocent – Scott Turow
Dovada lumii de dincolo – Eben Alexander
Hrana pentru creier – Lisa Mosconi
Enzima miracol – Hiromi Shinya
Taci si inghite – Tim Spector
Printre tonuri cenusi – Ruta Sepetys
Miraj – Somaiya Daud
Pure, white and deadly – John Yudkin
Mythos. Miturile Greciei repovestite – Stephen Fry
The babysitter – Phoebe Morgan
Jurnalul lui 66 Noaptea in care am ars – Alexandra Furnea
A cool head – Ian Rankin
Crima de la conacul Remy – Holly Jackson
Ultimul mesaj – Laura Dave
Glutenul cum ne intoxica graul cultivat in prezent – Julien Venesson
Revenire – Blake Crouch
Materia intunecata – Blake Crouch
Ce nu am putut citi:
Relicvele altarului – Phil Rickman 121/646
Iernile sufletului – Katherine May 88/218
Femeia la 1000• C – Hallgrimur Helgason 351/538
Hotul de carti – Markus Zusak 128/571
Masura omului – Marco Malvaldi 59/276
Gorki park – Martin Cruz Smith 212/440
Socul – Robin Cook 44/348
Inconjurati de idioti – Thomas Erikson 96/267
Audiobooks:
Born a crime – Trevor Noah
*este primul meu audiobook – in continuare nu ma declar fan de ele si am dificultati in a urmari firul narativ in formatul acesta. Imi plac podcast-urile dar cartile le prefer pe hartie.
Terapie:
Am adunat si 13 carti de specialitate anul acesta. Ma declar multumita cu aceasta cifra la care se adauga si cele din lista generala care ma ajuta mult in practica din cabinet.
Per total am citit ceva mai putin ca in 2021, am avut vreo 6-8 saptamani in care nu am putut citi mai nimic (nu stiu daca adun 10 de pagini pe saptamana in perioada aia) si inca am o multime de carti incepute care nu stiu daca o sa ajunga finalizate sau pe lista de Nu…
*Las cu bold ce mi s-a parut cel mai interesant si as recomanda
Relaţia perfectă nu există, iar multe cupluri longevive spun că secretul rezistenţei lor include pe lângă dragoste, ţeluri, valori comune, şi înţelepciunea compromisului. Până unde merge el şi care sunt limitele dincolo de care nu mai funcţionează.
Ce înseamnă de fapt compromisul şi care sunt bazele lui psihologice?
Cred ca putem gasi diverse definitii ale compromisului, dar gandindu-ne la relatia de cuplu, pentru mine, compromisul este „mijlocul drumului” la care se ajunge prin negociere si intelegere reciproca intre cei doi parteneri. Este modalitatea prin care cuplul se armonizeaza. La inceput (fie ca vorbim de inceputul relatiei sau de o situatie aparuta la un moment dat) fiecare vine cu propriile ganduri, cu propriile dorinte si vrea ceva. Prin discutii, prin negociere, prin ascultare reciproca cei doi parteneri pot ajunge la compromis: pot sa gaseasca acel spatiu de mijloc in care fiecare isi vede nevoile si dorintele indeplinite – poate nu in totalitate, dar intr-o masura satisfacatoare – si, in acelasi timp, ii permite si celuilalt sa aiba parte de acelasi lucru.
Poate fi el o formă de negociere?
E adevarat ca uneori se pot da si valente mai negative compromisului – „trebuie sa las ceva de la mine” sau „celalalt imi cere sa renunt la ceva ce vreau”. Putem sa privim si din perspectiva asta, dar oare ajuta relatia? Oare o relatie de cuplu, cu partenerul pe care il iubesc, presupune doar implinirea dorintelor mele fara sa iau in calcul si binele celuilalt? Deoarece perspectiva aceasta nu mi se pare benefica pentru o relatie sanatoasa si armonioasa imi place sa privesc compromisul ca si o negociere si nu ca si o impunere intre parteneri.
Se poate învăţa compromisul în familia de origini?
Cu siguranta familia de origini (sau locul in care copilul este crescut) este primul spatiu de invatare a compromisului. Modul in care imi vad parintii gestionand situatiile de zi cu zi, dar si cele speciale, cum fac ei astfel incat sa ajunga la intelegere si la compromis este una dentre cele mai valoroase si de impact resurse de invatare a modalitatilor de constructie si gestionare a relatiilor si a compromisului. De mici invatam nu doar de la parinti, ci si de la bunici sau alte rude, ori adulti – educatoare, prieteni de familie, etc – cu care intram in contact si interactionam.
Poate avea compromisul resorturi ascunse precum dorinţa de control sau manipularea?
Cu siguranta ca manipularea si controlul se pot ascunde in spatele impunerii compromisurilor – dar nu stiu daca il mai putem numi compromis sau e, de fapt, impunere. Dar revin la ce spuneam legat de o relatie de cuplu functionala – aici cred ca aceste manifestari nu isi au locul sau rostul. Atunci cand construim relatia pe principii de intelegere reciproca, de iubire, de grija si atentie, de parteneriat si negociere, de ce mi-as dori sa il controlez sau sa il manipulez pe celalalt?
Daca relatia este construita pe alte principii, daca unul din parteneri este „mai sus” decat celalat atunci e posibil ca impunerea sa fie cea care guverneaza dinamica de cuplu.
Cum putem caracteriza persoanele care impun diverse compromisuri ce au ca scop exclusiv binele şi comfortul lor personal?
Un astfel de comportament poate sa aiba in spate mai multe resorturi: de la nevoia de control – vreau sa ma asigur ca partenerul (a) face doar ceea ce vreau eu; la nesiguranta in relatie sau lipsa de incredere in sine – doar asa pot pastra aceasta relatie, doar asa na pot asigura ca partenerul (a) nu ma va parasi. Egoismul sau centrarea exclusiv pe propria persoana poate sa fie un alt motiv pentru astfel de comportamente – doar eu contez si nimeni si nimic altceva nu e important pentru mine.
Si cum ne putem apara de asa ceva?
Vorbind de relatia de cuplu nu stiu daca „aparat” este cuvantul potrivit. Cred ca daca stim ce ne dorim, cine suntem, ce meritam, cum vrem sa fim tratati apararea nu are sens si relatia poate fi construita pe principii sanatoase si echilibrate.
Când discutăm de înţelepciunea compromisului şi când de submisivitate cu tendinţa de a accepta practic orice compromis?
Discutam de compromis si negociere atunci cand ne cunoastem, atunci cand avem incredere in noi, in capacitatile noastre, in cine suntem, ce avem de oferit, cu ce intram in relatie si mai ales cand suntem deschisi spre dialog si intelegere cu partenerul.
Vorbim despre submisivitate in primul rand cand nu avem incredere in noi, cand nu ne cunoastem pe noi si mai ales cand relatia in care suntem nu este echilibrata si bazata pe comunicare intre parteneri.
Ce se poate ascunde in spatele unei astfel de submisivitati?
Asa cum spuneam si mai sus, lipsa de incredere in propria persoana este unul din motive. La fel, daca nu ma cunosc, daca nu stiu cine sunt, ce sunt, ce am de oferit, ce imi doresc, etc – probabil imi va fi mai dificil sa negociez si sa ajung la compromis cu pertenerul si mult mai usor sa accept conditii care nu stiu daca sunt sau nu ceea ce imi doresc.
Ce le determină pe unele femei să accepte în cuplu compromisul violenţei verbale şi/sau fizice?
Nu stiu daca putem sa spunem ca violenata verbala, psihologica si/sau fizica sunt un compromis facut cat mai mult acceptarea unei impuneri. Astfel de situatii sunt complicate si dificile. Relatia dintre parteneri este de cele mai multe complicata si presarata cu foarte multe resorturi psihologice ascunse.
Momentul in care relatia o ia pe un astfel de fagas este de investigat. Acolo fiecare dintre parteneri poate sa stea si sa vada care au fost motivele pentru care au actionat intr-un fel sau in altul: „ de ce imi lovesc partenera”, „de ce ii permit sa se comporte astfel cu mine” etc. Psihoterapia cu siguranta poate ajuta pentru a gasi raspunsurile acestea.
Cum identificăm acea barieră dincolo de care orice compromis nu mai funcţionează?
Cred ca e important ca fiecare dintre noi sa ne cunoastem cat mai bine. Asta inseamna sa ne cunoastem si nevoile, si dorintele, si limitele. Stiind toate acestea ne e ceva mai usor sa ne dam seama care e punctul dincolo de care compromisul nu mai e compromis ci se transforma in impunere. Cu cat ne cunoastem mai bine cu atat mai usor ne e sa ne dam seama cat putem sa lasam de la noi atunci cand facem un compromis, ce este cu adevarat important, ce ne multumeste si mai ales din ce punct nu mai e confortabil pentru noi sa „cedam”.
Cum gestionăm un compromis care ne face rău (cu care ne este greu să trăim), dar este important pentru partener/ă?
Gestionarea ar fi bine sa se realizeze prin negociere. E important pentru binele amandurora sa se gaseasca calea de mijloc. Pana la urma asta inseamna compromis: las eu ceva de la mine, lasi si tu ceva de la tine astfel incat sa putem ajunge la o intelegere si la o situatie care este comfortabila pentru amandoi. Daca voi accepta ceva ce nu imi face placere si pentru care nu am gasit intelegere la partener este posibil ca pe termen lung efectele sa fie in defavoarea mea, dar mai ales ale relatiei.
Care sunt efectele compromisurilor neasumate cu adevărat? (pe termen scurt dar mai ales lung)
Un compromis neasumat poate avea o multime de efecte secundare. Unele pot fi vizibile imediat, altele isi fac efectul pe termen lung. Pe termen scurt pot sa apara „inlocuiri”: daca accept ceva ce de fapt nu imi doresc voi reactiona astfel incat sa „pedepsesc” pe alta cale. Fie ma voi pedepsi pe mine, fie pe partener: pot aparea efecte psihosomatice de genul: o raceala, o alergie; sau poate mananc mai mult sau mai putin decat am nevoie, ori ma arunc in shopping (femeile au in general aceasta tendinta care poate destabiliza bugetul cuplului) sau poate in jocuri de noroc (apare mult mai des la barbati un astfel de comportament) ori poate incep sa petrec mai mult tim in afara cuplului – cu prietenii sau la birou – alegand astfel sa ma distantez de cel/cea care isi doreste acest compromis cu care eu nu sunt de accord.
Pe termen lung pot aparea boli psihosomatice mult mai serioase: anxietati generalizate, depresie, boli cardiovasculare – in general va fi afectata acea parte a corpului care este mai sensibila. De asemenea, cuplul poate fi destabilizat prin racirea relatiei si distantarea partenerilor. Uneori, partenerul care a acceptat aceasta situatie isi poate chiar gasi alinare langa altcineva care nu ii cere aceleasi copromisuri si care pare ca este mult mai intelegator si mult mai atent la nevoile celuilalt.
*scris pt revista Psychologies, editia septembrie 2013.
Foloseste meditatia ghidata de aici pentru a te reconecta cu partenerul/partenera de cuplu:
Iti amintesti primul moment in care vi s-au intalnit privirile? Dar prima conversatie sau prima intalnire? Primul sarut sau prima vacanta petrecuta impreuna?
Cumva toate astea par a fi repere foarte importante intr-o relatie. Si in functie de cum au decurs ele luam decizii legate de cum vom merge mai departe ca si cuplu: daca suntem compatibili sau nu, daca „avem o sansa” si vom reusi sa ramanem un cuplu pentru mult timp etc
Apoi intervine „vreau sa avem un copil” – stiti discutia asta? Ma intreb cand ati avut-o cu partenerul/partenera voastra? La inceputul relatiei – atunci cand „negociati” cum veti functiona ca si cuplu? Sau la momentul „cand s-a intamplat”? Sau poate atunci cand unul dintre voi isi dorea atat de mult incat nu a mai putut sa pastreze tacerea…
Ma intreb ce ne face sa consideram aceasta discutie, si altele de acest gen, ne-relevanta la inceputul unei relatii. O discutie „pentru mai tarziu, cand suntem deja un cuplu stabil”. Oare nu este tocmai genul de discutie care ne poate defini directia ca si cuplu? Sau ne poate face sa pornim pe cai diferite?
Oare nu „stim” fiecare dintre noi cum simtim legat de acest subiect si cam ce ne dorim sau in ce conditii putem sa schimbam ceva in modul in care ne-am imaginat viata noastra? Si, nu e cumva important sa ii spun si celuilalt cam ce gandesc si simt in legatura cu acest subiect?
Ma gandesc la situatiile in care unul dintre parteneri isi doreste copii si celalalt nu (nu in acel moment sau deloc). Si toata incarcatura emotionala a unei astfel de situati si discutiile purtate atunci cand cei doi sunt deja casatoriti si au o istorie emotionala in spate. Si cum ar fi fost daca toate astea ar fi fost discutate si negociate la inceputul relatiei.
In situatia aceasta cred ca emotiile vor fi cele care vor controla discutia si va fi destul de dificil sa ne reintoarcem la ratiune. Mai ales daca oricare dintre parteneri incepe sa se simta presat de celalalt.
Si in astfel de conditii cat de usor se ajunge in momente critice in care relatia se rupe. Pentru ca emotiile vor fi intodeauna mai puternice decat ratiunea atunci cand sunt alimentate de presiune si pasiune. Si mai ales daca nu te-ai gandit nici un moment ca e posibil ca celalalt sa aiba o parere diferita fata de a ta. Sa vrea ceva diferit. Sau intr-un alt moment si nu exact atunci cand vrei si tu.
Bineinteles ca un cuplu se poate intoarce la ratiune si la negociere chiar daca „pozitiile” celor doi parteneri sunt diferite. Doar ca cere efort si rabdare. Si mult calm si intelegere.
Dar din pacate sunt multe cupluri care ajung sa se separe datorita unor discutii de genul acesta care nu au fost purtate la inceputul relatiei, pentru ca au fost considerate „prea grele pentru acel moment” sau considerate ca nefiresti deoarece „e normal ce gandesc eu si cu siguranta si partenerul/a gandesc la fel”. Sau pentru ca am gandit: „indiferent ce vrea o sa il/o fac eu sa se razgandeasca si sa vada lucrurile ca mine”. Si de multe ori se dovedeste a fi o perspectiva nesanatoasa. Pentru ca ar trebui sa intram intr-un cuplu cu cel pe care il avem in fata nu cu cel pe care o sa il creem dupa ce il modificam conform cu viziunea noastra. Mai mult, cred ca ar fi preferabil sa intram intr-un cuplu lamurind mai degraba „temele importante” ca si aceasta si nu neaparat preferinta pentru acelasi fel de mancare sau pentru acelasi gen de filme.
Si faptul ca nu il pot „schimba” pe celalalt nu ma face mai putin puternic/a. Si nu inseamna ca nu sunt iubit/a, inteles, apreciat/a in relaltie. Ci tocmai pentru ca e un subiect atat de important, un fapt atat de valoros si care schimba cu totul viata unui om dar si a cuplului e posibil ca partenerul/a sa nu doreasca sa faca aceste schimbari. Sa nu doreasca sa isi schimbe parerea sau viziunea asupra vietii. Fara ca asta sa imi spuna mie ca „nu pot” ci mai degraba ca „nu suntem compatibili” la acest capitol.
*scris in martie 2014 pt divort.ro
De actualitate e aceasta meditatie care te poate ajuta sa te (re)conectezi cu partenerul/partenera:
Cine mă cunoaște cred că știe deja că în ultimii ani am făcut o mare pasiune pentru Brene Brown si pentru munca ei legată de vulnerabilitate, rușine, și schimbarea de perspectivă a celor 2.
Nota bene: De când cu pandemia, pe lângă cărțile revelatoare, TedTalks si alte apariții ale ei, a venit și cu un podcast în care vorbește despre munca ei și are și invitați parteneri de conversație foarte valoroși.
Revenind totuși la titlu și, poate legătura dintre toate astea.
Contextul:
În ultimele 2 săptămâni am participat la cursul de gătit al unei prietene. Urmarea cursului… mai multe condimente, în special din India și Asia, în bucătăria și viața noastră. (Ioana un mare mulțumesc că „Nivelul Condimente” a fost dezlegat cu extra-features!) Printre ele și unul mai local așa – negrilica sau chimenul negru. Nu am în casă și nu am găsit pe la magazinele din preajmă așa că am cerut de la cineva care știam sigur că are – mama domnului 😀 (nu râdeți că e importantă și persoana de unde am cerut în toată schema asta)
Cer ieri, astăzi găsesc borcănelul frumos ambalat numai bun de folosit. Cum eram pe drum spre unde mergeam l-am luat și l-am pus în rucsac. Firește că am uitat aproape instant de el.
Am umblat de mai multe ori prin rucsac căutând diverse, luând și punând înapoi alte cele și cumva nu am mai dat de borcănel încât să îmi amintesc că e acolo.
Întâmplarea:
Pățania zilei de azi se întâmplă acum câteva ore într-un market în care merg frecvent lunea să fac cumpărăturile noastre săptămânale. Prin „călătoria” mea printre rafturi am mai căutat câte una alta în rucsac deci s-au mai bulversat câte cele pe acolo și firește că tot Nu am dat de borcănel astfel amintindu-mi că e acolo… pun în coș cam ce aveam în plan, merg la casă, pun pe bandă și cum partea responsabilă din mine umblă de câțiva ani buni cu plase de pânză la purtător dau să scot aceste plase. Cu sârg și elan o găsesc pe cea mare, trag cu încredere șiiii …. ghiciți singuri ce s-a întâmplat? Aplauze vă rog! Borcănelul meu de negrilică tocmai atunci s-a decis să își facă simțită prezența în rucsac și viața mea făcând un spectaculos salt înainte încheiat pe podea. Cu el bucăți, mici și multe, și cu tot conținutul vraiște in jur.
Acum sper că vă imaginați că nu eram singură în ditamai magazinul și că nu eram singură nici la coada de la casa de marcat :))))
Post-fapt:
Pfuai năvala de gânduri și emoții și voci contradictorii. N-am „văzut” de mult armata desfășurată așa clar ca astăzi. Au venit cam toate în același timp, țipând la fel de tare, cerând întâietate și drept pe cum să mă simt și cine are dreptate.
Cavalerii Apocalipsei – adică ai vinovăției și rușinii – au fost:
Tocmai te-ai făcut de râs în fața la atâta lume
Oare ce zic toți oamenii ăștia acum despre tine
Să îți fie rușine că îi faci pe toți să aștepte
Oamenilor mari și responsabili nu li se întâmplă așa ceva
Cum îl suni acum pe H să îi spui că ai „distrus” ce ai primit de la mama
Cum îi spui ei când te întreabă de el că…. l-ai spart
Să nu te uiți în ochii lor că se rupe pământul în două
Conducătorii Eroi – cei pe care i-am descoperit, crescut, hrănit în cei 15+ ani de psihoterapie:
E ok. Esți ok!
Respiră!
Rușinea nu e potrivită în acest moment
Oricui se poate întâmpla și nu e o catastrofă
Ține capul sus! Ai voie și poți să ții capul sus
Oamenii ăștia sunt străini – de cei dragi nu ți-ar fi rușine nu ai de ce să îți fie nici acum
Eticheta asta nu o lipim de noi
Viața ta continuă
Tot tu și tot adult ești chiar dacă s-a spart borcanul
Cam astea le țin minte acum post-eveniment. Posibil să mai fi fost și altele.
Simpatică a fost doamna de la casă care, după ce mi-am cerut scuze, îmi tot repeta că nu am de ce să mă stresez, că se întâmplă, că uite acum vine cineva și se rezolvă.
Am tras aer în piept, am ridicat capul și mi-am îndreptat spatele, m-am uitat la oameni (chiar dacă nu în ochii lor) mi-am pus cumpărăturile în plasă și am achitat.
Și, da, lumea nu s-a sfârșit pentru că am spart un borcan de negrilică în mijlocul unui supermarket.
A fost foarte interesant să mă uit la această desfășurare de forțe care s-a manifestat în mine. Să pot sesiza și mai ales să aleg înspre care dintre cele 2 tabere îmi duc energia. Pe cine vreau să hrănesc în acel moment: Cavalerii sau Conducătorii / lupul alb sau cel negru
Rușinea este una din temele cele mai frecvent întâlnite de mine în munca cu clienții mei. Are forme diverse, rădăcini puternice, ancore grele, legături întortocheate. E și „alunecoasă” și cam ca o ceapă de complexă: crezi că ai descoperit si re-așezat povestea și când colo mai e o foaie dedesubt, mai e o alee paralelă sau perpendiculară, mai apare de niciunde încă o dată.
Ni se insuflă rușinea de mici. O fac toți adulții din jurul nostru într-o formă sau alta. Și pentru ce? Credeți că ne face mai buni? Sau îi face pe ei mai buni? Eu cred că nu.
Am pomenit-o pe Brene Brown la început pentru că cred cu tărie că fiecare din noi poate beneficia enorm din munca ei. Că fiecare din noi putem să ne facem viața un pic mai blândă și senină dacă învățăm ceva de la ea și din munca ei.
Asta e „pastila mea de vulnerabilitate” pe care îmi e greu sa o înghit, dar și mai greu să o pun aici, acolo în lumea largă!
P.S.: public textul ăsta cât de repede ca să nu mă prindă din spate „piticul” rușine 😉
În hipnoza ericksoniană avem la îndemână o tehnică de relaxare care mie îmi place tare mult și pe care o folosesc destul de frecvent în terapie. Se numește Relaxarea progresivă Jacobson.
Mi se pare că este genul de tehnică pe care fie o parcurgi împreună cu psihoterapeutul cu care lucrezi, fie o asculți într-o înregistrare așa cum e cea de mai jos, fie poți chiar să o înveți și să o practici fără ghidaj.
Prin comparație cu alte meditații / imagerii ghidate aceasta este ceva mai lungă. Totuși ea poate să îți ofere o relaxare profundă în întreg corpul deoarece, rând pe rând, se focalizează pe fiecare parte a corpului astfel încât să poți să îi acorzi atenție și să o relaxezi.
Din perspectiva mea, este genul de tehnică care poate fi folosită în momentele în care simțim că s-au acumulat tensiuni în corp sau poate suntem înainte de un moment important, avem emoții și vrem să ne asigurăm că rămânem într-o stare plăcută din care putem să acționăm optim.
Sau poate o folosim seara, înainte de culcare, pentru a ne asigura că avem un somn odihnitor și relaxant. Sau oricând avem un moment sau o perioadă în care ne simțim anxioși și stresați.
Așa că, dacă vrei să mai adaugi la „tolba ta de unelte” încă ceva, te invit să asculți și versiunea asta:
Cred că una dintre cele mai provocatoare rutine în viața noastră „modernă” este cea a somnului.
Pentru că avem la dispoziție lumina artificială, mâncare la orice oră și alte cele procesul natural biologic nu mai este respectat în totalitate și avem nevoie de „intervenția” noastră voită și conștientă pentru a menține un obicei cât mai sănătos.
Partea foarte interesantă e că somnul de calitate, suficient și cu rutină are o sumedenie de beneficii si influențează multe aspecte ce țin de sănătatea fizică și emoțională.
Nu știu pentru voi cum a fost în toată perioada asta să mențineți o rutină cât mai coerentă și constantă, dar pentru mine a fost (și uneori mai este) tare provocator.
Și înainte de pandemie era uneori cu sus și jos căci festivalurile de tango veneau cu multe nopți cu chef de dans, cu zile la fel de intense, cu chef de oameni și povești si plimbări prin orașele pe unde eram – ah ce dor… ce chef… ce poftă….
Teambuilding-urile veneau cu party și povești post eveniment sau drumuri înapoi spre casă.
Reserch-ul venea cu focus-grupuri până seara târziu și uneori cu o poveste după…
Dar acum, de când cu toate astea… au apărut alte provocări. Atunci la început, prin martie și aprilie, am procesat parte din stresul și necunoscuta pandemiei prin nopți nedormite sau dificultăți în a adormi. Apoi a apărut cheful de a sta o noapte la filme… căci hei, nu mai aveam deplasări, nu mai aveam avioane de prins la prima oră a dimineții, etc…
Apoi s-au mai liniștit lucrurile și păreau că intră în firesc. Poate a fost vara, poate timpul petrecut pe coclauri, prin munți și prin drumeții. Sau poate în sfârșit apăruse o obișnuință legată de noua perspectivă…
Odată cu toamna bacoviană, cu ploi și ceață și mult întuneric, cu noi restricții, necunoscute, întrebări și frământări parcă reapare provocarea de a menține o rutină sănătoasă a somnului.
Și din ceea ce am vorbit cu clienții mei din terapie, pare că nu sunt singura cu astfel de provocări.
Somnul, rutina, igiena și pregătirea somnului sunt printre aspectele pe care le verific în primele ședințe cu un client nou care vine în terapie. Experiența îmi arată că este unul din aspectele care dacă este stabil, ordonat și îngrijit poate să aibă efecte semnificative în calitatea vieții. Atunci când avem probleme cu somnul calitatea vieții, starea noastră generală de bine (fizică, psihică și emoțională) sunt influențate în sens negativ.
Iată câteva elemente care sunt importante și contribuie la un somn de calitate și o rutină sănătoasă:
Păstrează ora de trezire – fă în așa fel încât să te trezești în fiecare zi la aceiași oră, chiar și în weekend. Pentru mine acest aspect (de care am aflat mai de curând) a fost o surpriză totală. Știam cât de importantă e ora de culcare, dar nu am știut ca e la fel de importantă, dacă nu chiar mai… ora de trezire – se pare că în funcție de ora de trezire organismul parcurge etapele necesare pentru un nou ciclu de somn
Expune-te la lumină naturală și soare cât mai repede după ce te trezești – punctul acesta este strâns legat de cel de mai sus și, la fel, influențează etapele ciclului trezire/somn. Mai specific se pare că prin expunerea la lumina naturală, corpul și creierul primesc semnalele de ridicare a temperaturii pentru ca suntem treji. Și este nevoie de un anumit număr de ore până poate să înceapă coborârea temperaturii corpului care ne pregătește de somn.
Asigură-te că dormi cel puțin 7 ore – studiile arată că adulții sănătoși au nevoie de 8-9 ore pe noapte pentru a funcționa în condiții optime.
Pune-te în pat doar atunci când îți e somn
Dacă nu adormi în primele 20 de minute ridică-te: în acest fel nu vei asocia patul cu o stare de disconfort, neplăcere, frustrare etc
Patul este pentru somn și sex: deoarece suntem ființe ale asocierilor și obișnuințelor este de dorit ca doar aceste 2 activități să fie asociate patului. (munca, privitul la televizor, mâncatul, discuțiile etc au nevoie de alte spații)
Asigură-te că e liniște și întuneric în dormitor
Asigură-te că este o temperatură potrivită: pentru unii poate e mai răcoare, pentru alții mai cald – important e să îți găsești temperatura ta de confort, pilota/plapuma potrivită etc
Nu te mai expune ecranelor și luminii albastre cu minimum 30 de minute, ideal o oră, înainte de somn: aud des „eu nu am nimic. Pot să mă uit la TV/laptop/telefon și apoi să adorm imediat”. Și da, unora dintre noi le iese. Dar nu e doar despre cât de repede adormim ci și despre calitatea somnului. Ori asta sigur e influențată de momentul în care ne expunem la aceste device-uri.
Lasă știrile alarmiste pentru prima parte a zilei (sau pentru altădată): mă gândesc că ai vrea să visezi frumos și să fii relaxat dimineață
Caută să ai activități relaxante înainte de a merge la somn: citește, stai de povești cu partenerul/partenera, spală vasele 🙂 fă o sesiune relaxantă de yoga, ascultă o meditație ghidată (las la final un link 😉 )
Fă un duș sau o baie caldă dacă asta te relaxează și te ajută să mergi mai liniștit/ă la somn
Nu mânca fix înainte de somn sau alimente foarte sărate sau foarte picante care să necesite multe lichide: digestia îngreunată sau nevoia de toaletă întrerup, fragmentează și sacadează somnul. Dacă îți e super foame mănâncă ceva ușor, fără zahăr sau carbohidrați complecși.
Evită cafeaua și alcoolul înainte de somn: pe de o parte deshidratează și cer mai multă apă – ceea ce duce la mai multe drumuri la toaletă, iar pe de altă parte sunt excitanți nervoși ceea ce înseamnă că mai degrabă ne țin treji, nu ne invită la somn.
Fă mișcare în timpul zilei: o plimbare în jurul blocului, 10-15 minute de sport în casă, pilates, bicicletă, dansează sau orice îți face plăcere și te bine dispune
Poate par mulți pași, poate pare prea… dar dacă îi adopți pe rând, azi un pas, mâine poate altul, peste o săptămână încă unul sau doi… o să vezi că nu e chiar așa de greu.
În zilele bune, îmi ies toți. În altele unii din ei. Cu cât mai mulți și mai des cu atât mai bine!
Și da, o să avem și perioade când o să renunțăm la câte unul sau mai mulți din lista de mai sus. Și e ok și asta. Important e să revenim la ele și să ne asigurăm că avem grijă de somnul nostru pentru că asta duce o zi de mâine mai bună și la o viață trăită ceva mai armonios.
Și nu uita, dacă cumva te simți rău și simți că nu reușești singur/ă, poți oricând să ceri ajutorul:
sunt o serie de Linii de apel (Help Line) gratuite la care poți apela – eu știu de cea de la Atlas 0316302020 sigur sunt și altele
te poți alătura unui grup de suport astfel încât să te conectezi și cu alte persoane
Rușinea este un sentiment omniprezent în țara asta. Am de multe ori senzația că dea lungul vieții aproape că nu a fost etapă de dezvoltare prin care să fi trecut fără să fie cel puțin o persoană care să folosească ca și „condiment” rușinea. Mă gândesc la:
E rușinos să fii băiat și să plângi
E rușine să țipi, ești o domnișoară
E rușinos să mai faci pipi pe tine
E rușine să îți ridici fusta în cap
E rușine să mergi cu tema nefăcută
E rușine să iei x notă
Sa-ți fie rușine că te-ai certat cu y
Nu ți rușine că ai spus z (care z este considerat de cine spune asta a fi o prostie…)
E rușinos să te desparți/divorțezi
Nu trebuie să afle lumea ce s-a întâmplat că e rușinos
Cum să începi afacerea ta cu x chestie, dacă te faci de râs
Să-ți fie rușine că nu știi să gătești
Să-ți fie rușine că nu știi să schimbi roata la mașină sau un bec
Trebuie să-ți fie rușine cu corpul tău în tot felul de situații
Trebuie să îți fie rușine cu minte ta, cu cunoștințele sau ne-cunoștințele tale, cu ce face soțul sau iubita sau tata sau copilul sau cățelul
Trebuie să îți fie rușine să ceri ajutor
Trebuie să îți fie rușine că afacerea ta are dificultăți (chiar dacă suntem în plină pandemie și se închid toate căile de a o ține prosperă)
Uneori e rușinos să porți vârful ascuțit când moda e cu el pătrat
Alteori e rușinos să mergi în costum când toată lumea e în tricou
De ce ai părul lung când se poartă scurt? Nu ți rușine?
De ce nu îi deschizi ușa iubitei? Nu ți rușine?
Nu i-ai luat cadou de ziua lui/ei? Rușine
etc…
Și astea sunt doar o parte. Și multe sunt neutre din punctul de vedere al rolului de gender – se aplică și femeilor și bărbaților.
Și poate cea mai mare Rușine e să cauți să ai grijă de sănătatea ta mentală apelând la un specialist. Căci nu-i așa? Ce poate fi mai rușinos decât să spui că suferi „cu capu’” (bine, de fapt e suferință emoțională, psihică – „cu capu’” e forma populară).
Efectele traiului cu rușinea sunt nenumărate. Mă întâlnesc cu ele zilnic în cabinet. Mă întâlnesc cu ele în diverse forme în viața de zi cu zi. Le văd și simt la mine, la prienteni, în familie, la colegi, la clienți, la copii, la adulți… Și de multe ori e o muncă de o viață să te debarasezi de toată rușinea asta acumulată (și care nu e a ta! tu ai adoptat-o pentru că… )
Pentru mine e o constantă uimire să ne gândim să avem grijă sau să ne tratăm inima sau un picior, ficatul sau pielea, ochiul sau stomacul dar să luăm în derâdere sau să ignorăm și partea care ne face ceea ce suntem (ființe superioare) creierul – trăirile emoționale, lumea psihică, gândurile și efectele pe care le are în viața noastră (și nu doar organul numit creier că la neurolog tot mai mergem).
Astăzi e ziua mondială a sănătății mintale
Astăzi te invit să îți iei 2-3-5 minute și să stai puțin de vorbă cu tine. Să vezi cum te simți, să te întrebi dacă ți bine, să cauți să vezi dacă e ceva ce poți să faci pentru tine pentru a te îngrijii de sănătatea ta mentală.
Și dacă cumva ai nevoie, e ok să apelezi la un specialist.
Iar data viitoare când întâlnești pe cineva care pare că are o durere poate ești blând și îi spui că e ok să caute ajutor de specialitate.
Că nu e o rușine să mergi la psiholog (psihoterapeut) sau la psihiatru.
Că și mintea noastră are nevoie de grija și atenția unui specialist așa cum și celelalte organe au.
Iar dacă după minutele astea îți mai găsești câteva poate ai chef de o meditație:
Astăzi este Ziua Europeană Anti-Depresie. La ora actuală depresia este considerată una dintre cele mai răspândite afecțiuni psihice din lume.
Există forme diferite ale depresiei si se poate manifesta diferit de la o persoană la alta.
Există o mulțime de materiale care vorbesc despre formele depresiei, despre simptome, cauze etc.
Ce aș vrea eu să punctez aici e altceva.
Dacă știți pe cineva care suferă de orice formă de depresie (fie că v-a spus asta, fie că ați observat voi asta) vă rog eu tare mult nu îl/o luați la rost.
Nu îi negați suferința doar pentru că are și zile în care râde sau e vesel/ă
Nu îi adresați întrebări care pot să cauzeze mai multă suferință.
Nu mergeți peste acea persoană cu:
Da’ ce ai că nu ai motive să fii trist/ă
Sunt alții care chiar au probleme serioase. Tu nu ai!
Hai că n-ai depresie că uite ieri râdeai la film/glumă/poveste
Nu ai tu depresie că tu ești foarte activ/ă și faci si x și y (că e sport, pictură, întâlniri cu prietenii)
Termină cu prostia asta că nu ai nimic
Nu căutați să îl/o faceți să râdă dacă tocmai vă spune că nu se simte bine.
Mai degrabă dacă nu știți ce să faceți întrebați ce are nevoie.
Sau căutați să stați pur și simplu cu ea/el.
Să îl/o țineți de mână pentru un moment.
Să fiți. Doar să fiți acolo pentru el/ea
Voi, cei care sunteți pe acolo și știți că nu vă e bine, fie că știți că suferiți de depresie sau doar bănuiți – Nu sunteți singuri. E o mulțime de lume care trece prin ceva similar.
NU, nu e nimic rușinos în asta!!!
Poate azi e mai greu, dar poate mâine e o zi mai bună și cauți ceva suport – fie la un membru din familie, fie la un prieten, fie la un specialist.
NU, nu e nicicum ci doar spre binele tău să cauți suport de specialitate și chiar medicație.
Caută medicul și psihoterapeutul cu care te simți confortabil – NU fă rabat la asta. E important să te simți ascultat, auzit, înțeles și respectat de specialiștii pe care îi alegi
NU opri medicația fără supravegherea medicului care a prescris-o
Poate azi e mai greu, dar mâine poate e o zi mai bună și poți să faci un duș.
Sau să bei un ceai.
Sau să citești 3 rânduri dintr-o carte (Îți recomand „Psihologul meu de c***t)
Sau poate să mergi până jos să iei 2 minute aer
Sau poate și mâine e o zi mai grea și vrei doar să stai în pat
Într-o zi mai bună fă o listă cu lucrurile care te fac fericit/ă și afișează-le undeva la îndemână să fie ușor de văzut când ai nevoie de inspirație (cărți, podcast-uri, fotografii – oameni, locuri, tablouri etc)
Ține un jurnal – te poate ajuta să ai repere despre perioadele bune și semnele care prevestesc perioade mai puțin bune
Fă o listă cu ce ai de făcut pentru zilele când e mai greu (poate ai putea să pui pe ea duș, mâncat, spălat pe dinți, băut apă, sunat pe x) – pune-o undeva la îndemână să poți să o accesezi mai ușor la nevoie
Fă mișcare – sport în zilele mai bune
Ascultă o meditație (las mai jos un link către una)
Și mai mult ca orice fi blând/ă cu tine!
Folosim cookies pe website că să îți oferim cea mai relevantă experiență prin a ne aminti preferințele tale și vizitele tale. Apăsând „Accept toate”, ești de acord cu folosirea tuturor cookie-urilor. Dacă vrei un acord mai selectiv vizitează „Setări Cookies”.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.