„CUM AM TRĂIT ÎN LUMEA LUI 2020 – POVEȘTI DIN PANDEMIE” – E03

Despre cum uneori dorințele de la începutul anului vin și se împlinesc cu vârf și îndesat. Despre cum uneori „ai grijă ce îți dorești că se și întâmplă” poate să ia formă sub forma unei pandemii care aduce cu ea timp și reorganizare internă și repozitionări de perspective… Dar mai mult decât orice despre cum să nu îți pierzi speranța, să mergi mai departe, să ai grijă de proiecte personale și să investești energie în ce e important pentru tine și ce poți „controla”.

Cred că sunt ceva lecții valoroase în povestea lui G., chiar dacă el nu le-a punctat expres. Iată ce zice despre 2020:

„Când a început perioada de lockdown, mărturisesc că a fost o parte din mine care s-a bucurat, așa că am decis să iau challenge-ul ăsta ca pe o oportunitate să îmi reîncarc bateriile și să profit de timpul liber nou creat ca să fac toate lucrurile alea pe care le tot amânasem. E ironic, de altfel, că la sfârșitul lui 2019 îmi propusesem să stau mai mult pe acasă și să nu umblu prin toată țara ca un bezmetic așa cum eram obișnuit să fac că, nah, ăsta era job-ul… Be careful what you wish for!

Am început, așadar, să investesc energia mea în diverse proiecte personale pe care nu credeam că o să le fac vreodată: să fac un podcast, să încep să scriu mai mult, să îmi creez o disciplină „domestică” în care să îmi fac antrenamentele, să gătesc, etc. Cu alte cuvinte, să am grijă de mine.

Sincer, perioada de lockdown, aia de până-n 15 mai a fost cea mai ok pentru mine. Din moment ce eram forțat să stau în casă, nu aveam prea multe opțiuni de ce să fac cu mine, așa că am reușit să rămân concentrat pe obiectivele mele. Problemele au început să apară după ce am ieșit din starea de urgență și lucrurile ușor-ușor s-au dezghețat. Atunci am început să conștientizez faptul că, realist vorbind, nu am niciun fel de siguranță profesională – job-ul meu era legat de evenimentele corporate, domeniu afectat puternic de pandemie –  și că efectiv nu știu cum o să mă pot întreține. Ce am făcut a fost să insist pe proiectele mele personale și să împing și mai mult în speranța (care încă n-a murit) că poate, la un moment dat, o să reușesc să monetizez una din ele. Ăsta e status-ul în care mă aflu și acum. J

Perioada de-acum e una care-mi oferă multe întrebări și, implicit, destul de multă anxietate. Am senzația că totul e în aer și mă găsesc într-o imposibilitate de a lua decizii și de a planifica lucruri având în vedere că nu e nimic clar în viitorul meu. Mă ajută prietenii, relația în care mă aflu și faptul că simt că n-o să regret că împing în direcția asta creativă pentru că știu că aș fi regretat dacă n-aș fi încercat.

N-am prea multe răspunsuri de ce a funcționat pentru mine, nici cine știe ce sfaturi pentru alții. De-acum, nu-mi propun decât să merg înainte și să fiu atent la oportunități. 80% of success is showing up!”

De ce lasam relatiile lungi sa se destrame?

In ultima perioada tot mai multe persoane sau cupluri vin spre mine cu o intrebare legata de relatie si de modul in care calitatea relatiei se pastreaza dupa o perioada lunga de timp.

Mai specific, intrebarea e legata de modul in care se poate pastra o relatie care dureaza de 5,10, 15 ani. Cat mai poate sa fie de vie, pasionala sau cata noutate mai poate exista acolo dupa atata timp.
Cred ca in primul rand merita precizarea ca nu e neaparat nevoie sa ne raportam doar la cuplurile casatorite. Este posibil ca in acest caz sa apara mici diferente, dar as spune ca, totusi, in mare parte din situatii, discutiile se aplica in aceeasi masura atat la cuplurile care au “oficializat” legatura lor, cat si la cele care nu au facut asta.

Revenind acum la ideea initiala si mergand mai concret la intrebarile cu care m-am intalnit:

  • Cum arata o relatie dupa atata timp?
  • Cum se poate pastra vie o astfel de relatie?
  • Ce discuta doi oameni care s-au vazut zilnic in ultimii 10-15 ani?
  • Mai exista pasiune?
  • Cum se transforma sentimentele lor?

…Si poate multe alte intrebari, oarecum legate de acestea.

Nu stiu cat de generale pot fi raspunsurile la astfel de intrebari, in conditiile in care suntem unici si fiecare relatie este diferita, dar stau sa ma gandesc ca as merge spre ceea ce duce la plafonarea unei relatii sau la a o tine vie.

Si as porni discutia si raspunsurile de la educatia pe care noi o primim si de la modelele pe care le avem in jur. In mod sigur vedem de cand ne nastem o multime de relatii si cupluri in jurul nostru. Vedem modele de interactiune care mai de care mai diferite. Unele dintre ele ne plac, altele mai putin, pe unele am vrea sa le adoptam, pe altele le respingem cu desavarsire.

Totusi, in mod cert, tot ceea ce vedem, toate interactiunile pe care le avem cu aceste modele ne formeaza. Ajung sa contribuie la propriul nostru model de relationare cu care vom functiona in cuplul pe care il formam. Ajungem sa avem propriul nostru stil care de fapt este produsul acestor multe secvente pe care le vedem in jurul nostru de-a lungul vietii noastre. Si de aici as dezvolta un prim raspuns la unele din intrebarile de mai sus. Vom avea, dupa multi ani de cuplu, acea relatie care este asemanatoare modelului pe care ni l-am construit.

Daca in jurul nostru am vazut multe relatii care dupa multi ani sunt inca vii, sunt inca pline de viata si prospetime, si daca aceste relatii au fost placute pentru noi, mai mult ca sigur ca vom avea tendinta de a copia aceste modele, adaptandu-le propriului nostru fel de a fi si propriului nostru inteles.

Daca am vazut relatii calde, pline de afectiune si dragoste, relatii in care comunicarea este deschisa, in care partenerii se simt liberi sa se exprime asa cum sunt fara a le fi teama de reactiile partenerului/ partenerei, acestea pot fi modele pe care le vom copia si integra ca fiind cuplu sau relatie de cuplu.

In schimb, daca am vazut in jurul nostru relatii reci, distante sau indiferente, daca am vazut relatii mai mult sau mai putin disfunctionale, exista o posibilitate sa fi inteles ca asa trebuie sa arate o relatie si sa copiem acel model. Daca, prin comparatie, am avut si unele modele ca cele descrise anterior e posibil sa ne dorim sa avem astfel de relatii si atunci sa construim modelele pornind de la ceea ce ne-am dori.

O alta perspectiva de la care as formula un raspuns catre acele intrebari este cea legata de implicarea in relatie dupa atat timp. Mai specific, cat de “garantat” sau “sigur” luam cuplul pe care il avem, si aici casatoria in sine poate sa dea o mica modificare, deoarece poate sa dea un sentiment mai puternic de garantie, versus cat de mult muncim si construim in continuare relatia in care suntem.

De cele mai multe ori se ajunge in punctul in care il luam ca si garantat pe cel de langa noi. Nu mai acordam atat de multa atentie relatiei si ideii ca aceasta trebuie construita. Nu ne mai gandim ca are nevoie de atentie constanta si permanenta din partea noastra. Ajungem in punctul in care spunem: suntem impreuna. Nimic nu se mai poate intampla. Dar oare e asa?

De ce ajungem in punctul in care consideram ca relatia nu mai merita atentie? Daca stam si ne gandim la cum incepe o poveste de dragoste, la cat timp si energie investim pentru a construi si pentru a face lucrurile sa mearga sau pentru a-l face pe cel de langa noi sa se simta atras, iar apoi observam ce se intampla in aceeasi relatie dupa cei 5, 10 sau 15 ani mentionati mai sus, ce vedem?

Prin comparatie oare cat timp sau energie se mai investeste? Si de ce oare nu merita cel putin la fel de multe si dupa toti acesti ani care au trecut peste cuplu? Faptul ca nu ne mai preocupam de relatie poate sa vina din educatie, cum spuneam si mai sus, sau poate veni tocmai din ideea ca relatia noastra este garantata si ca celalalt va sta langa noi indiferent de ceea ce se intampla.

Bineinteles, pe langa aceste doua idei descrise mai sus, cu siguranta mai sunt si alti factori care pot sa duca fie la plafonarea unei relatii, fie la a o mentine vie. Cred ca important este sa ne implicam permanent in relatia de cuplu, sa ii acordam atentie si sa ne ingrijim, de multe ori fara un mare efort de timp sau energie, astfel incat, sa ii putem da posibilitatea de a se dezvolta permanent si de a ramane proaspata.

[din arhiva veche]

Cum ne-am petrecut sâmbăta – traseu de creastă în Retezat

Porniserăm cu gândul la vârf. Că facem cumva să facem vârful.

Pe drum, traseu mișto, multă pădure, aer atât de diferit de cel de oraș și pe cum urcam îmi dădeam seama ce mult mi-a lipsit muntele.

După prima bucată de traseu am ajuns la intersecția a două trasee – ambele duc spre Retezat. Știam deja că cel prin vale e mai prietenos, mai scurt și oarecum mai puțin spectaculos.

Și că celălalt e super spectaculos – căci crestă și îți dă șansa să ai deschidere pe toată valea Hațegului, să vezi tot Godeanu și parte bună din Parâng. Mda, și că e pe lespezi și poate să bată vântul sus. Așa că am decis împreună că totuși am vrea ceva mai wow – traseu de creastă. 😀

Și ne-am pornit, știind că sunt 5,3 km și 4 ore și ceva până pe vârf – făcusem deja 2 km așa că părea ceva realizabil pentru ora care era. Cu posibilă necesitate de frontală fix pe ultima bucată spre mașina care e un fost drum forestier deci prietenos și foarte bine delimitat.

Și am mers, sau mai bine zis am urcat și am tot urcat că e destul de serioasă urcarea. Și ajungem în primul loc unde se deschide panorama… spectaculos e prea puțin să cuprindă cum se vede… (poza de pe home page e din tura asta… se văd majoritatea vârfurilor mari din lanțul Retezat în ea).

Era deja destul de cald, eram destul de singuri pe varianta asta de traseu, fix ce ne doream.

Și începem traseul de creastă… din frumos în mai frumos, din provocator în mai lejer și apoi în și mai provocator. Și urcăm și tot urcăm… Doar că în tot timpul ăsta monitorizam km și cu Strava și cu aplicația de ceas.

Și ajungem pe unul dintre vârfurile intermediare față de obiectivul nostru inițial și ne uităm la aplicațiile de monitorizare – eu cu Strava și ceasul, H cu Strava și ne tot uităm pentru că brusc nu ne dădeau calculele… noi aveam deja monitorizați 10 km. Si vedeam în fața noastră încă un vârf intermediar + Retezatul. Și cumva nu ne-au dat calculele nicium. Că mai păreau lejer vreo 3-4 km până pe Retezat ori după calculele de pe plăcutele de traseu/site-ul salvamont/alte site-uri montane traseul ce voiam să îl facem are 7,5 km pe segment, deci 15 km dus-întors.

Mon, ne uităm și la ceas și la picioare și ce facem?!

Cred că a fost cel mai fain moment ce l-am avut cu mine în procesul ăsta de decizie. Pentru că dincolo de decizia de a continua sau a ne întoarce am avut de așezat în mine și raportarea la alții, comparația, nevoia de a „livra” sau „performa” pentru că alții înaintea mea…

Întâmplarea face ca în ultimele 2 săptămâni să fi văzut 2 prietene care au făcut vârful… și am avut un moment în care m-am întrebat… eu cu mine…

Doar că mi-am dat seama foarte repede (spre norocul meu) că eu mi-am dorit ceva anume de la tura asta. Și că muntele a fost prietenos și mi-a oferit asta. Și că nu e despre comparații sau raportări sau bife.

E despre bucurie și acasă și rădăcini și familie. E despre ceva ce îmi doream de multă vreme și ceva ce s-a așezat perfect. Și că asta contează cel mai mult.

Super fain a fost că și H a ajuns intern la decizia că ar fi bine să fie doar acest vârf astăzi și că celălalt nu pleacă niciunde și ne așteaptă data viitoare.

Așa că am decis să pornim înapoi cu o mică modificare de traseu la coborâre care ne-a arătat că varianta prin vale era muuult mai prietenoasă J)))

La finalul zilei a fost Loloaia Nord, 10 ore si 20 de km. Mai vrem 😀

După ziua asta am stat rămas cu câteva întrebări:

  1. Cui dai tu puterea ta?
  2. Cât de mult control ai tu asupra altcuiva vs asupra ta?
  3. Despre cine vrei să fie viața ta?

Cred că atunci când alegem să ne lăsăm să alunecăm pe panta comparațiilor ne cedăm puterea personală altcuiva. Pentru că în acel moment și în acel context (și poate și de acolo încolo) noi „depindem” de altcineva. De standardele și măsurile altcuiva. De cineva asupra căruia sigur nu avem putere – pentru că dacă mă uit la mine pot să zic „ Hei, azi am făcut x, data viitoare pot/țintesc spre x+1”. Dar altcuiva îi pot spune „știi fă doar x ca să mă pot compara cu tine și să am un rezultat similar”…

Iar la final, când tragi linie, după o zi, o săptămâna, un an, o viață ce rămâne? Bucuria de a știi cât ai evoluat în raport cu tine sau necazul (frustrarea) că nu ai fost ca altcineva?

Viața ta o poți trăi doar tu…. bucură-te de ea și de tine!

P.S.: acum am înțeles de ce majoritatea preferă să facă vârful Retezat pe trasee pornind de la Râușor sau din Poiana Pelegii și nu de la Cârnic cum am vrut noi. Daaar, mancarea de acasă și locurile copilăriei au contat mai mult de data asta!

Mulțumesc H că mi-ai făcut hatârul să facem un traseu de aici. Data viitoare facem unul de vârf J

P.S.2: cum se calculează fraților km pe munte? Că aplicațiile de monitorizare zic altceva… (nu vorbesc de timp că acolo poate am fost noi mai înceți…)

Eu prin ochii clienților mei

Mi-am făcut curaj să îi rog pe câțiva dintre cei cu care am lucrat dea lungul timpului să îmi spună în câteva cuvinte cum a fost pentru ei/ele colaborarea noastră în cabinetul de psihoterapie / coaching….

Testimoniale:

“Cosmina a venit in viața mea deloc întâmplator. Deși lucrasem in terapie aproximativ 2 ani înainte sa o cunosc pe ea, a reușit sa pună lumina acolo unde procesele mele nu se încheiaseră. Ce mi-a plăcut cel mai mult la ea su fost in primul rând obiectivitatea și profesionalismul. Am simțit ca ma ajuta obiectiv, fără a proiecta problemele sau credințele persoanele asupra mea, și a reușit sa facă toate acestea cu multă caldura și empatie. Am simțit o intra-adevăr implicată și alături de mine” D, Bucuresti

„In perioada cand am apelat prima oara la o sedinta de terapie, nu stiam bineinteles ce implica asta, de regula conceptia oamenilor din jur in acea vreme era inca invechita, si anume ca faci asta doar cand esti putin “dus” sau ca e ceva de ti se impune. Ma rog. Eram intr-o perioada ciudata in viata, simteam ca nu apartin la locul de munca, ca nu pot sa relationez cu persoanele din jurul meu, ca eram anxios, ca in relatia cu persoane de sex opus deveneam si mai anxios. In fine, am pus mana pe telefon si am sunat la primul cabinet ce avea o pagina cu date de contact, din orasul meu. Asa am ajuns la Cosmina. Cred ca a avut o abordare foarte graduala asupra problemelor mele, a inceput “light” si mai apoi a ajuns cu mine intr-o zona mai putin comfortabila dar unde s-au produs cele mai profunde schimbari si progrese. Dupa o vreme, cand am inceput sa fiu mai increzator si multumit de sedintele cu ea, am primit o noua incercare. Am fost indus in regresie hipnotica, si acel moment este unul cheie in viata mea. O singura zi mi-a schimbat viata, mi-a aratat ce nu stiam, in adancurile mele: ca regret despartirea parintilor mei, chiar daca se produsese cand eram chipurile matur si poate mai nepasator la un asemenea eveniment. Nu stiam pe atunci ca regresia hipnotica, in diverse forme, ma va ajuta atat de mult, insa faptul acesta tine mai putin de munca Cosminei si mai mult de unde am fost purtat ulterior. Insa, totdeauna, exista un deschizator de drum, si in munca mea cu mine, acela a fost Cosmina. A pus intrebarile potrivite, cu mult mult (repet mult) calm si tact. Sunt convins ca a recunoscut o fire impulsiva si a stiut sa canalizeze spre bine acele impulsuri.

La cativa ani distanta am mai luat parte la sedinte de terapie cu o alta persoana, insa profunzimea rezultatelor nu s-a ridicat niciodata la cele avute cu ajutorul ei.” G, Timisoara

Interacțiunea mea propriu-zisă cu Cosmina a avut loc pe când locuia în București, cu toate acestea, după ce s-a mutat, nu a încetat să mă sprijine și ajute de ori câte ori i-am cerut acest lucru. Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la ea a fost că ori de câte ori experimentez ceva marcant pentru mine, să fac un pas în spate și să încerc să înțeleg ce emoție/i fundamentală/e resimt: furie, tristețe, bucurie, frică și/sau dezgust. Această practcă mă ajută să îmi fac ordine în minte și să privesc cu claritate asupra propriilor experiențe.” L, Bucuresti

“Este prima mea experienta cu un psihoterapeut. Cu toate ca nu am alt termen de comparatie, felul in care decurg discutiile noastre si felul in care ma ajuta sa vad lucrurile intr-o alta perspectiva ma fac sa ii acord Cosminei fara ezitare 5 stele din 5. Cu rabdare, intuitie, experienta, respect si un pic de umor, uneori nu simti cum trece timpul in discutiile cu ea, si la final, chiar simti ca ai adus lumina si ordine in haos. As recomanda-o tuturor celor care au nevoie de indrumare in momentele lor dificile.” C, Germania

„Am ajuns in cabinetul Cosminei intr-un moment in care simteam ca viata imi fuge de sub picioare. Mi-a oferit sprijinul de care aveam nevoie pentru a accepta realitatea asa cum era ea si pentru a prinde curaj sa infrunt necunoscutul si incertitudinea. Uitandu-ma in urma pot spune cu siguranta ca intalnirea cu ea a fost punctul din care am inceput sa ma accept pe mine in propria viata si cel mai important, momentul din care am inceput sa ma iubesc. Multumesc, Cosmina!” M, Timisoara

„Hipnoterapie … intotdeauna a sunat interesant dar si putin misterios … 45 de ani … divort … depresii … nesiguranta … anxietati … multe rateuri si de la capat … cu Cosmina am reusit … cu incredere” S, Bucuresti

„Am pasit cu teama in cabinet, fara sa stiu la ce sa ma astept, insa mi-ai castigat increderea dupa doar cateva minute.

Am reusit sa ma deschid in fata ta si impreuna am inceput sa facem ordine in gandurile mele. Incet incet, dupa fiecare intalnire simteam ca sunt mai linistit si mai in controlul propriei vieti.

Mi-ai aratat o cale noua de urmat, o cale in care eu sunt sincer cu mine si m-ai invatat cum sa iau cele mai bune decizii atat pentru mintea mea cat si pentru sufletul meu.

Iti multumesc pentru tot ajutorul oferit. Ai adus o contributie semnificativa la formarea mea ca adult.

Cu multa recunostinta, A 🤗”

„Am cunoscut-o pe Cosmina la un eveniment de business networking. Domeniul in care lucra m-a fascinat si am constientizat ca ma poate ajuta si pe mine. Am ajuns asadar la sedinte individuale de psihoterapie care, pe parcurs s-au dovedit ca includ si elemente de coaching.

Ce m-a ajutat cel mai mult? O parere obiectiva asupra ‘povestilor’ mele subiective. O schimbare de perspectiva si o abordare ‘outside the box’…

Experienta sedintelor individuale a fost una placuta, un mediu sigur si deschis unde puteam aborda orice chestiuni. Mai mult, anumite intrebari pe care le-am resimtit ca pe un dus rece m-au dus la constientizari interesante – unele dintre ele mi-au ramas in minte mult dupa sfarsitul sedintei.” C, Bucuresti

“Cosmina e un excelent partener de conversatie, asculta cu rabdare si empatie si cu ajutorul ei am facut fata unui eveniment foarte neplacut. Mi-a oferit perspectiva si increderea ca uneori, schimbarile importante pot fi dureroase, si depinde de fiecare dintre noi cu ce/cine alegem sa mergem mai departe.” G, Bucuresti

  • toate rândurile de mai sus sunt primite în ultimele luni ale anului ăsta (2020) de la oameni minunați cu care am lucrat între 2005 și 2020.
    Vă mulțumesc tuturor pentru gânduri și mai ales pentru încrederea și deschiderea de a mă alege ca însoțitor/partener/observator în drumul vostru spre o altă versiune a voastră. Viața mea e mai bogată pentru că am făcut călătoria împreună cu voi!

Ce pot controla zilele astea

Traversăm o perioadă destul de delicată din multe puncte de vedere. Suntem puși în situații neașteptate și neîntâlnite până acum. Nu le-au întâlnit în forma aceasta nici cei care au trărit în comunism sau cei care au prins războiul.

Sunt multe aspecte care fac ca situația actuală să fie foarte diferită, dar poate cel mai important ține de libertatea noastră de mișcare cu care ne-am învățat în ultimii 30 de ani. Mai mult, sunt generații întregi care așa au cunoscut viața de când s-au născut.

Cu toate că avem o mulțime de resurse disponibile (de la mâncare, la comunicații, internet, cultură etc) e nevoie să recunoaștem că situația este provocatoare și aduce cu ea gânduri, trăiri, stări și stres. Și e firesc pentru că în mare parte este o situație necunoscută, este un „inamic” invizibil (nu are formă, miros, gust) și se preconizează un viitor neclar acum și în afara controlului nostru.

Cu toate astea avem totuși control asupra multor aspecte din viața noastră. Ține de fiecare din noi să decidem să ne uităm la ceea ce putem controla versus ce nu.  

Las aici o serie de resurse care pot fi de folos în a gestiona ceva mai ușor situația prin care trecem și care sunt în controlul nostru:

  1. Prima și poate cea mai importantă – limitează-ți expunerea la informații și discuții despre situația actuală. Alege să te informezi din surse oficiale și credibile și fă-o o dată sau maxim de 2 ori pe zi. Astfel vei rămâne conectat la ceea ce se întâmplă dar nu te poluezi cu prea multă informație negativă sau cu aceiași informație de prea multe ori. Minții noastre îi place uneori „hrana negativă”. Iar dacă o și repetăm nu facem altceva decât să deschidem drumul spre a învârtii în capul nostru informația iarăși și iarăși ceea ce poate duce la stres, anxietate, somatizare etc.
  2. Mută-ți intenționat atenția spre respirație. Mintea noastră are obiceiul de a „pleca la plimbare” și rătăcind așa se poate duce spre gânduri care să ne provoace o stare neplăcută, să ne simțim stresați și anxioși. Când se întâmplă așa invitația mea e să inviți mintea, cu multă blândețe, să fie puțin atentă la procesul respirației. Și atenția să fie spre cum inspiri și apoi cum expiri. Iar daca vrei să mergi un pic mai departe, fă de 3-4-5 ori următorul exercițiu: în timp ce inspiri numără până la 4, apoi ține aerul în piept până numeri iarăși până la 4, apoi expiră numărând până la 4 și apoi iarăși numără până la 4 având aerul expirat. La finalul celor 3-4-5 repetări resipiră o dată profund apoi revin-o la respirație normală.
  3. Meditația – 5 sau 10 sau 15 minute de meditație măcar o dată pe zi pot ajuta tare mult în a liniști atât mintea cât și corpul. Sunt o mulțime de resurse care pot să te susțină în practica meditației – de la canale pe youtube, la aplicații (Calm), program de 21 de zile etc… lasă intuiția să te ghideze când alegi ce meditație să faci. Alege astfel încât să rezonezi cu meditația sau cine o propune pentru a fi mai degrabă în flow și a nu pune rezistente
  4. „Iartă-mă / Mulțumesc / Te iubesc” – cele 3 cuvinte magice din Ho’oponopono – folosește-le în același fel ca și respirația. Atunci când simți că se întamplă în mintea sau în corpul tău lucruri, stări care nu iți fac plăcere alege să îți muți atenția spre cele 3 cuvinte și începe să le rostești. Poți să o faci cu voce tare sau în liniște, în mintea ta. Important e să le rostești nu cat de tare e „sonorul” J
  5. Practică recunoștința – începe un jurnal în care să notezi în fiecare zi cel puțin 1-2 motive de recunoștință legate de ultimele 24 de ore. Caută în fiecare zi altele pentru a evita rutina. Caută-le cât mai diferite: de la soarele de afară la zâmbetul cuiva prin video-call sau poate mâncarea din frigider, sănătatea ta, lumina din casă, un paragraf interesant dintr-o carte sau o gluma bună. Important e să le cauți și să le notezi, mai puțin important cât de „mari” sau „gradioase” sunt. Poate e interesant să fim recunoscători fix pentru cele „banale” de zi cu zi pe care uneori le pierdem din vedere… Si poate îți provoci prietenii sau familia la acest exercițiu zilnic și îl practicați împreună.
  6. Rugăciunea – cei care sunteți obișnuiți cu practica asta vă puteți întoarce spre ea și poate să spuneți o rugăciune dimineața ca să vă setați dispoziția pentru ziua ce începe și una seara pentru un somn mai liniștit.
  7. Sună un prieten – și povestiți despre orice vă face plăcere: ultimul film văzut, ultima carte descoperită, un meci de fotbal văzut pe youtube. Caută subiecte care să va aducă bună dispoziție și să vă însenineze momentul

Sunt doar o parte din ceea ce putem să facem zilele astea pentru a ne menține o stare mai echilibrată. Pentru a căuta liniște și centrare.

Iar dacă cumva te simți rău și simți că nu reușești singur/ă, poți oricând să ceri ajutorul:

  • sunt o serie de Linii de apel (Help Line) gratuite la care poți apela – eu știu de cea de la Atlas 0316302020 sigur sunt și altele
  • te poți alătura unui grup de suport astfel încât să te conectezi și cu alte persoane
  • poți oricând să apelezi la un psihoterapeut

Când viața îți dă lămâi fă limonadă

Porneam blogul prin 2008 (dacă amintirile mele sunt corecte). În primii ani am scris destul de constant și consecvent. Publicam cel mai mult aici, și uneori prin diverse reviste. În cea mai mare parte au fost gândurile unui psihoterapeut destul de la început de drum despre diverse teme care îmi păreau interesante atunci.

Apoi m-am lăsat furată de vârtejul vieții și am mai uitat, mi-am mai amintit să scriu câte ceva…

Se pare ca zeii lui 2020 au venit, pe lângă pandemie și lock-down care mi-a reorganizat o mare parte din activitatea profesională, și cu valuri de înnoire – cel puțin al mediului ăsta online pe care de multe ori în ultimii ani l-am neglijat – sau mai bine zis nu am mai scris atât de constant și consecvent.

În seara în care mi-am dat seama că nu merge și că pare că e mai serioasă treabă am avut o furtună de gânduri și emoții care mai de care mai aprinse și intense. Țin destul de mult la spațiul ăsta și cumva era o formă de a avea o „istorie” și o documentare a peripețiilor mele prin lumea asta mare. Pe care am simțit la început că am pierdut-o. mai ales că știu că o parte din textele din ultimii ani nu le am salvate și prin altă parte. Erau doar aici. Doar online.

A fost un proces destul de scurt și intens care s-a finalizat cu gândul că asta e… e timpul să o iau de la început. Și vedem ce și cum și dacă mai putem recupera ceva – răspunsul a venit după câteva zile și nu, nu pot să recuperez arhiva așa că mă bazez pe ceea ce mai am salvat prin calculator…

O să încarc pe rând aici materialele din trecut și odată cu acest proces de înnoire îmi doresc să regăsesc cheful și sporul de a scrie consecvent.

Materialele vechi o să apară cu o notă de subsol: [din arhiva veche]. Tot ce nu poartă această notă este scris în ultimul an.

Bun venit în noul meu loc de joacă cu cuvintele 🙂

Ritmul vieții

Gasisem zilele trecute, pe site-ul unui cunoscut, o metafora extrem de interesanta.

Se refera la modul in care putem transpune pe hartie ritmul vietii. De fapt cele 2 ritmuri ale vietii. Luati-va un minut sa va ganditi cum arata ritmul cardiac pe EKG sau undele cerebrale pe EEG. Cred ca toata lumea va fi de acord cu mine ca acestea sunt sinusoidale. Sau asemanatoare unor valuri, daca comparatia va place mai mult. Ele au puncte de maximum si puncte de minim. Iar intre aceste puncte, momente de urcare, dar si momente de coborare. Acum, daca e sa mergem mai departe cu scurta analiza, v-as invita sa va ganditi pentru o clipa, care este momentul in care aceste unde devin liniare. Pai haideti sa vedem: EEG-ul este liniar cand omul este in moarte cerebrala. In situatia asta, doar creierul este mort, iar corpul este sustinut in viata de aparate. Acum nu stiu sa va spun daca sau cati si-au revenit din aceasta stare (care este diferita de coma), dar stiu ca majoritatea medicilor considera imposibila recuperarea. Pe de alta parte, EEG-ul e liniar in momentul in care inima inceteaza sa mai bata. Cand murim!

Toate acestea sunt fapte stiintifice. Totusi, eu va spuneam mai sus de o metafora. Pai e tocmai asta. A ritmului vietii!!! Tocmai v-am arata mai sus ca atat ritmul vietii fiziologice, cat si al vietii psihologice este departe de a fi liniar. Are curbe. Are momente de + si momente de -. Creste si descreste!

Si cu toate astea, noi oamenii, de multe ori, ne dorim ca viata noastra sa fie liniara. Sa nu fim niciodata tristi, suparati, furiosi. Ne dorim sa fim intr-o stare constanta. Mai mult, de cele mai multe ori, ne dorim sa fim constant pe +: fericiti, bucurosi, etc.

Acum stau sa va intreb ce se intampla cu o retea electrica daca e supraincarcata? Tatal meu, care e electrician, mi-a spus ca aceasta se arde…

Ritmul vietii ne arata ca o stare liniara inseamna moarte. Atat biologia, cat si fiziologia corpului nostru nu fac diferenta in liniar + si liniar -. Acolo exista unde pentru viata si linie pentru moarte!

Dar noi cautam o viata liniara!

V-as sugera, acum, pentru inca un minut sau mai multe daca va permite timpul sa stati si sa meditati putin la ideile de mai sus. La cum ar fi viata voastra daca ar fi o linie. Mai mult, daca vedeti viata ca fiind acum o linie, fie ea si pe -, daca va simtiti asa, ganditi-va putin si vedeti daca nu aveti si +-uri: oricat de mici sau mari, oricat de vizibila sau nesemnificative, cred ca, sunt si +-uri.

Altfel nu ar fi viata! Si, probabil, aceiasi situatie se regaseste si in cazul liniar pe +.

Asa ca haideti sa traim viata asa cum e ea, in valuri, sis a multumim pentru – caci dupa urmeaza urcarea si sa ne bucuram de + stiind ca urmeaza o curba descrescatoare care ne va duce spre o alta panta ascendenta.

[din arhiva veche]