Până unde mergem cu compromisul în cuplu

Relaţia perfectă nu există, iar multe cupluri longevive spun că secretul rezistenţei lor include pe lângă dragoste, ţeluri, valori comune, şi  înţelepciunea compromisului. Până unde merge el şi care sunt limitele dincolo de care nu mai funcţionează.

  1. Ce înseamnă de fapt compromisul şi care sunt bazele lui psihologice?

Cred ca putem gasi diverse definitii ale compromisului, dar gandindu-ne la relatia de cuplu, pentru mine, compromisul este „mijlocul drumului” la care se ajunge prin negociere si intelegere reciproca intre cei doi parteneri. Este modalitatea prin care cuplul se armonizeaza. La inceput (fie ca vorbim de inceputul relatiei sau de o situatie aparuta la un moment dat) fiecare vine cu propriile ganduri, cu propriile dorinte si vrea ceva. Prin discutii, prin negociere, prin ascultare reciproca cei doi parteneri pot ajunge la compromis: pot sa gaseasca acel spatiu de mijloc in care fiecare isi vede nevoile si dorintele indeplinite – poate nu in totalitate, dar intr-o masura satisfacatoare – si, in acelasi timp, ii permite si celuilalt sa aiba parte de acelasi lucru.

  • Poate fi el o formă de negociere?

E adevarat ca uneori se pot da si valente mai negative compromisului – „trebuie sa las ceva de la mine” sau „celalalt imi cere sa renunt la ceva ce vreau”. Putem sa privim si din perspectiva asta, dar oare ajuta relatia? Oare o relatie de cuplu, cu partenerul pe care il iubesc, presupune doar implinirea dorintelor mele fara sa iau in calcul si binele celuilalt? Deoarece perspectiva aceasta nu mi se pare benefica pentru o relatie sanatoasa si armonioasa imi place sa privesc compromisul ca si o negociere si nu ca si o impunere intre parteneri.

  •  Se poate învăţa compromisul în familia de origini?

Cu siguranta familia de origini (sau locul in care copilul este crescut) este primul spatiu de invatare a compromisului. Modul in care imi vad parintii gestionand situatiile de zi cu zi, dar si cele speciale, cum fac ei astfel incat sa ajunga la intelegere si la compromis este una dentre cele mai valoroase si de impact resurse de invatare a modalitatilor de constructie si gestionare a relatiilor si a compromisului. De mici invatam nu doar de la parinti, ci si de la bunici sau alte rude, ori adulti – educatoare, prieteni de familie, etc – cu care intram in contact si interactionam.

  •  Poate avea compromisul resorturi ascunse precum dorinţa de control sau manipularea?

Cu siguranta ca manipularea si controlul se pot ascunde in spatele impunerii compromisurilor – dar nu stiu daca il mai putem numi compromis sau e, de fapt, impunere. Dar revin la ce spuneam legat de o relatie de cuplu functionala – aici cred ca aceste manifestari nu isi au locul sau rostul. Atunci cand construim relatia pe principii de intelegere reciproca, de iubire, de grija si atentie, de parteneriat si negociere, de ce mi-as dori sa il controlez sau sa il manipulez pe celalalt?

Daca relatia este construita pe alte principii, daca unul din parteneri este „mai sus” decat celalat atunci e posibil ca impunerea sa fie cea care guverneaza dinamica de cuplu.

  •  Cum putem caracteriza persoanele care impun diverse compromisuri ce au ca scop exclusiv binele şi comfortul lor personal?

Un astfel de comportament poate sa aiba in spate mai multe resorturi: de la nevoia de control – vreau sa ma asigur ca partenerul (a) face doar ceea ce vreau eu; la nesiguranta in relatie sau lipsa de incredere in sine – doar asa pot pastra aceasta relatie, doar asa na pot asigura ca partenerul (a) nu ma va parasi. Egoismul sau centrarea exclusiv pe propria persoana poate sa fie un alt motiv pentru astfel de comportamente – doar eu contez si nimeni si nimic altceva nu e important pentru mine.

  •  Si cum ne putem apara de asa ceva?

Vorbind de relatia de cuplu nu stiu daca „aparat” este cuvantul potrivit. Cred ca daca stim ce ne dorim, cine suntem, ce meritam, cum vrem sa fim tratati apararea nu are sens si relatia poate fi construita pe principii sanatoase si echilibrate.

  •  Când discutăm de înţelepciunea compromisului şi când de submisivitate cu tendinţa de a accepta practic orice compromis?

Discutam de compromis si negociere atunci cand ne cunoastem, atunci cand avem incredere in noi, in capacitatile noastre, in cine suntem, ce avem de oferit, cu ce intram in relatie si mai ales cand suntem deschisi spre dialog si intelegere cu partenerul.

Vorbim despre submisivitate in primul rand cand nu avem incredere in noi, cand nu ne cunoastem pe noi si mai ales cand relatia in care suntem nu este echilibrata si bazata pe comunicare intre parteneri.

  •  Ce se poate ascunde in spatele unei astfel de submisivitati?

Asa cum spuneam si mai sus, lipsa de incredere in propria persoana este unul din motive. La fel, daca nu ma cunosc, daca nu stiu cine sunt, ce sunt, ce am de oferit, ce imi doresc, etc  – probabil imi va fi mai dificil sa negociez si sa ajung la compromis cu pertenerul si mult mai usor sa accept conditii care nu stiu daca sunt sau nu ceea ce imi doresc.

  •  Ce le determină pe unele femei să accepte în cuplu compromisul violenţei verbale şi/sau fizice?

Nu stiu daca putem sa spunem ca violenata verbala, psihologica si/sau fizica sunt un compromis facut cat mai mult acceptarea unei impuneri. Astfel de situatii sunt complicate si dificile. Relatia dintre parteneri este de cele mai multe complicata si presarata cu foarte multe resorturi psihologice ascunse.

Momentul in care relatia o ia pe un astfel de fagas este de investigat. Acolo fiecare dintre parteneri poate sa stea si sa vada care au fost motivele pentru care au actionat intr-un fel sau in altul: „ de ce imi lovesc partenera”, „de ce ii permit sa se comporte astfel cu mine” etc. Psihoterapia cu siguranta poate ajuta pentru a gasi raspunsurile acestea.

  1.  Cum identificăm acea barieră dincolo de care orice compromis nu mai funcţionează?

Cred ca e important ca fiecare dintre noi sa ne cunoastem cat mai bine. Asta inseamna sa ne cunoastem si nevoile, si dorintele, si limitele. Stiind toate acestea ne e ceva mai usor sa ne dam seama care e punctul dincolo de care compromisul nu mai e compromis ci se transforma in impunere. Cu cat ne cunoastem mai bine cu atat mai usor ne e sa ne dam seama cat putem sa lasam de la noi atunci cand facem un compromis, ce este cu adevarat important, ce ne multumeste si mai ales din ce punct nu mai e confortabil pentru noi sa „cedam”.  

  1.  Cum gestionăm un compromis care ne face rău (cu care ne este greu să trăim), dar este important pentru partener/ă?

Gestionarea ar fi bine sa se realizeze prin negociere. E important pentru binele amandurora sa se gaseasca calea de mijloc. Pana la urma asta inseamna compromis: las eu ceva de la mine, lasi si tu ceva de la tine astfel incat sa putem ajunge la o intelegere si la o situatie care este comfortabila pentru amandoi. Daca voi accepta ceva ce nu imi face placere si pentru care nu am gasit intelegere la partener este posibil ca pe termen lung efectele sa fie in defavoarea mea, dar mai ales ale relatiei.

  1.  Care sunt efectele compromisurilor neasumate cu adevărat? (pe termen scurt dar mai ales lung)

Un compromis neasumat poate avea o multime de efecte secundare. Unele pot fi vizibile imediat, altele isi fac efectul pe termen lung. Pe termen scurt pot sa apara „inlocuiri”: daca accept ceva ce de fapt nu imi doresc voi reactiona astfel incat sa „pedepsesc” pe alta cale. Fie ma voi pedepsi pe mine, fie pe partener: pot aparea efecte psihosomatice de genul: o raceala, o alergie; sau poate mananc mai mult sau mai putin decat am nevoie, ori ma arunc in shopping (femeile au in general aceasta tendinta care poate destabiliza bugetul cuplului) sau poate in jocuri de noroc (apare mult mai des la barbati un astfel de comportament) ori poate incep sa petrec mai mult tim in afara cuplului – cu prietenii sau la birou – alegand astfel sa ma distantez de cel/cea care isi doreste acest compromis cu care eu nu sunt de accord.

Pe termen lung pot aparea boli psihosomatice mult mai serioase: anxietati generalizate, depresie, boli cardiovasculare – in general va fi afectata acea parte a corpului care este mai sensibila. De asemenea, cuplul poate fi destabilizat prin racirea relatiei si distantarea partenerilor. Uneori, partenerul care a acceptat aceasta situatie isi poate chiar gasi alinare langa altcineva care nu ii cere aceleasi copromisuri si care pare ca este mult mai intelegator si mult mai atent la nevoile celuilalt.

*scris pt revista Psychologies, editia septembrie 2013. 

Foloseste meditatia ghidata de aici pentru a te reconecta cu partenerul/partenera de cuplu:

Conversatii delicate in cuplu – copii

Iti amintesti primul moment in care vi s-au intalnit privirile? Dar prima conversatie sau prima intalnire? Primul sarut sau prima vacanta petrecuta impreuna?

Cumva toate astea par a fi repere foarte importante intr-o relatie. Si in functie de cum au decurs ele luam decizii legate de cum vom merge mai departe ca si cuplu: daca suntem compatibili sau nu, daca „avem o sansa” si vom reusi sa ramanem un cuplu pentru mult timp etc

Apoi intervine „vreau sa avem un copil” – stiti discutia asta? Ma intreb cand ati avut-o cu partenerul/partenera voastra? La inceputul relatiei – atunci cand „negociati” cum veti functiona ca si cuplu? Sau la momentul „cand s-a intamplat”? Sau poate atunci cand unul dintre voi isi dorea atat de mult incat nu a mai putut sa pastreze tacerea…

Ma intreb ce ne face sa consideram aceasta discutie, si altele de acest gen, ne-relevanta la inceputul unei relatii. O discutie „pentru mai tarziu, cand suntem deja un cuplu stabil”. Oare nu este tocmai genul de discutie care ne poate defini directia ca si cuplu? Sau ne poate face sa pornim pe cai diferite?

Oare nu „stim” fiecare dintre noi cum simtim legat de acest subiect si cam ce ne dorim sau in ce conditii putem sa schimbam ceva in modul in care ne-am imaginat viata noastra? Si, nu e cumva important sa ii spun si celuilalt cam ce gandesc si simt in legatura cu acest subiect?

Ma gandesc la situatiile in care unul dintre parteneri isi doreste copii si celalalt nu (nu in acel moment sau deloc). Si toata incarcatura emotionala a unei astfel de situati si discutiile purtate atunci cand cei doi sunt deja casatoriti si au o istorie emotionala in spate. Si cum ar fi fost daca toate astea ar fi fost discutate si negociate la inceputul relatiei.

In situatia aceasta cred ca emotiile vor fi cele care vor controla discutia si va fi destul de dificil sa ne reintoarcem la ratiune. Mai ales daca oricare dintre parteneri incepe sa se simta presat de celalalt.

Si in astfel de conditii cat de usor se ajunge in momente critice in care relatia se rupe. Pentru ca emotiile vor fi intodeauna mai puternice decat ratiunea atunci cand sunt alimentate de presiune si pasiune. Si mai ales daca nu te-ai gandit nici un moment ca e posibil ca celalalt sa aiba o parere diferita fata de a ta. Sa vrea ceva diferit. Sau intr-un alt moment si nu exact atunci cand vrei si tu.

Bineinteles ca un cuplu se poate intoarce la ratiune si la negociere chiar daca „pozitiile” celor doi parteneri sunt diferite. Doar ca cere efort si rabdare. Si mult calm si intelegere.

Dar din pacate sunt multe cupluri care ajung sa se separe datorita unor discutii de genul acesta care nu au fost purtate la inceputul relatiei, pentru ca au fost considerate „prea grele pentru acel moment” sau considerate ca nefiresti deoarece „e normal ce gandesc eu si cu siguranta si partenerul/a gandesc la fel”. Sau pentru ca am gandit: „indiferent ce vrea o sa il/o fac eu sa se razgandeasca si sa vada lucrurile ca mine”. Si de multe ori se dovedeste a fi o perspectiva nesanatoasa. Pentru ca ar trebui sa intram intr-un cuplu cu cel pe care il avem in fata nu cu cel pe care o sa il creem dupa ce il modificam conform cu viziunea noastra. Mai mult, cred ca ar fi preferabil sa intram intr-un cuplu lamurind mai degraba „temele importante” ca si aceasta si nu neaparat preferinta pentru acelasi fel de mancare sau pentru acelasi gen de filme.

Si faptul ca nu il pot „schimba” pe celalalt nu ma face mai putin puternic/a. Si nu inseamna ca nu sunt iubit/a, inteles, apreciat/a in relaltie. Ci tocmai pentru ca e un subiect atat de important, un fapt atat de valoros si care schimba cu totul viata unui om dar si a cuplului e posibil ca partenerul/a sa nu doreasca sa faca aceste schimbari. Sa nu doreasca sa isi schimbe parerea sau viziunea asupra vietii. Fara ca asta sa imi spuna mie ca „nu pot” ci mai degraba ca „nu suntem compatibili” la acest capitol.

*scris in martie 2014 pt divort.ro

De actualitate e aceasta meditatie care te poate ajuta sa te (re)conectezi cu partenerul/partenera:

2021 READING CHALLENGE

Incepand cu 1.01:

  1. Am uitat sa fim fericiti – Liane Moriarty
  2. Toate sistemele in alerta – Martha Wells 
  3. Conditionare artificiala – Martha Wells
  4. One of us is lying – Karen McManus
  5. Furia rosie – Pierce Brown
  6. Printre randuri – Donna Leon
  7. Scandalul Modigliani – Ken Follet
  8. Intalnire cu moartea – Agatha Christie
  9. Viata secreta a scriitorilor – Guillaume Musso
  10. Fata din gheata – Robert Bryndza
  11. Nu te lasa – Glennon Doyle
  12. Detectivul Alex Cross – James Patterson
  13. Cadavrul din biblioteca – Agatha Christie
  14. His and hers – Alice Feeney
  15. Ultimul autograf – Michael Connelly
  16. Comunicarea Non-Violenta – Marshall Rosenberg
  17. Feminst(a) Feministi – Chimamanda Ngozi Adichie
  18. Draga Ijeawele: un manifest feminist in cinsprezece sugestii – Chimamanda Ngozi Adichie
  19. Vanator de noapte – Robert Bryndza
  20. Fool me once – Harlan Coben
  21. Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay
  22. Pana la capat – Michael Connelly
  23. Trezirea tigrului – Dr. Peter Levine
  24. Actioneaza cu dragoste – Russ Harris
  25. Corpul nu uita – Myriam Brousse / Valerie Peronnet
  26. The other daughter – Lisa Gardner
  27. Murder in the Smithsonian – Margaret Truman
  28. Psihologia culorilor – Karen Haller
  29. Cum sa eliberezi artistul din tine – Julia Cameron
  30. Justitia lui Cross – James Patterson

Incepand cu 4.05:

  1. Nadia si Securitatea – Stejarel Olaru
  2. A criminal defense – William Myers
  3. Dopamina – Daniel Lieberman / Michael Long
  4. Notes from a nervous planet – Matt Haig
  5. Sfaturi de viata – Renee Shafransky
  6. Sa nu faci rau – Henry Marsh
  7. Roar 30 de femei 30 de povesti – Cecilia Ahern
  8. When you see me – Lisa Gardner
  9. Vitamina D3 – Valeria Herdea
  10. Burnout – Amelia & Emily Nagoski
  11. Trei femei – Lisa Taddeo
  12. The secret adversary – Agatha Christie
  13. One of us is next – Karen McManus
  14. Puterea relatiei – Henry Cloud
  15. Doamna din lac – Raymond Chandler
  16. Traieste si lasa-i pe ceilalti sa moara – Ian Fleming
  17. HMS Ulysses – Alister Maclean
  18. Beware the past – Joy Ellis
  19. Somnul de veci – Raymond Chandler
  20. Orasul borcanelor – Arnaldur Indridason

Incepand cu 1.09:

  1. Casino Royale – Ian Fleming
  2. Cuvinte care vindeca – Nance Guilmartin
  3. De ce eu, de ce asa, de ce acum? – Robin Norwood
  4. Vindecarea copilului interior – Stefanie Stahl
  5. Love worrior – Glennon Doyle
  6. Chemarea ingerului – Guillaume Musso
  7. Piramida – Tom Martin
  8. The body is not an apology – Sonya Renee Taylor
  9. Cum sa dormi sanatos- Nick Littlehales
  10. Salsul mortii – Stephen Booth
  11. Ultimii copii din Tokio – Yoko Tawada
  12. The miraculous results of vitamin D3 – Jell Bowles
  13. Oaza ascunsa – Paul Sussman
  14. Rana de abandon – Jean-Charles Bouchoux
  15. Gradina zeilor – Camil Baciu
  16. Barem Identitar – Prejudecati colective, realitati personale
  17. Foame. Memoriile corpului meu – Roxane Gay
  18. Fluviul constiintei – Oliver Sacks

„CUM AM TRĂIT ÎN LUMEA LUI 2020 – POVEȘTI DIN PANDEMIE” – E07

O nouă poveste prinde viață aici. E scrisă acum ceva timp și cu siguranță a mai evoluat povestea ei între timp. (sigur scena politică internațională la care face referire s-a mișcat nițel!) E interesant să vezi cum uneori o pauză e bine venită sau cum viața te pune în situații și contexte în care să o iei de la început chiar dacă abia începeai ceva…

Vă invit să aruncați un ochi la o poveste extrem de personală și profundă, a unei femei căreia 2020 i-a adus în față o parte din ea de care cam fugea.

O poveste despre vise, frici, gânduri despre viitor și întrebări despre dorințe.

Mulțumesc D pentru că te-ai arătat așa faină cum ești 😉

„Credeam că decembrie 2019 e oribil. Atunci partenerul cu care lucram de un an de zile, crezând absolut greșit că aș vrea eu să preiau afacerea noastră culturală, a înregistrat totul la OSIM. În contextul în care oricum eu ( din prostie) nu apucasem să semnez nimic cu el, iar spațiul micului nostru teatru, în care am investit mult, era trecut pe firma lui. Deci, fără motiv practic, obiectiv, rațional. Ci paranoic, neîncrezător, speriat.  Apoi a venit 2020. La început m-am bucurat. Simțeam că pot să dorm într-un final. Aveam nevoie de pauza asta și credeam că lumea are nevoie de ea. De dormit am dormit, dar nu mi-am aranjat viața așa cum credeam că într-un final o voi face. Și am încercat. Am început să fac sport, să fiu mai atentă la consumul de zahăr, la orele de somn și de masă, la ce consum cultural. Ceea ce aș vrea să pot face în continuare, dar e greu să fii constant. Goes to show cât de zmei credem că putem fi și când suntem puși față-n față cu a face, vedem de fapt ce suntem. Și cred cu tărie că anul ăsta a scos la iveală ce suntem cu adevărat.

Prin martie m-am trezit responsabilă pentru un alt spațiu. Altă provocare de care nu am vrut să aud mult timp. Acum, în octombrie am devenit oficial administratorul lui. Pentru că am acceptat asta despre mine și despre faptul că am un fel responsabil de a fi. Cel puțin cu unele lucruri. Și da, în plină pandemie, manageriez o cafenea din centrul Bucureștiului. Pentru că am preferat să știu că nu îl las să moară și pentru că mica lui terasă din Centrul Vechi mi-a permis să joc, să îmi invit colegii să joace, să văd oameni, să țin cursuri, să merg la cursuri de rap, să respir și să trăiesc relativ normal pe timp de nebunie. Adică să nu o iau razna. Și pentru asta sunt extrem de recunoscătoare.

În același timp, trăiesc cu frică. Frica de a nu se îmbolnăvi părinții mei, frica de a nu se îmbolnăvi puținii prieteni dragi pe care îi am, frica de viitor, frica de a nu ști cât o să mai pot să îmi desfășor activitatea și să mă întrețin, frică să nu izbucnească un război, frica de a sta față-n față cu mine. Le aveam și înainte, dar în 2020 am mai mult timp și mai multe motive să zăbovesc asupra lor.

Am dezvoltat pe lângă o nouă frică. Sau mai bine spus, jenă. Dar nu cred că are legătură cu anul, cât cu vârsta biologică, educația, mindset-ul în care am crescut ca femeie. Mă gândesc că ar fi timpul să am un soț și un copil. Și culmea e că nu vreau neapărat asta. Dar parcă ceva la tipar mă atrage. Îmi imaginez o casă, o curte și un mucios care aleargă pe lângă pisicile și câinele meu. Și îmi imaginez un bărbat capabil să își asume scenariul. Și aici mă panichez. Că nu există așa ceva. Am fost și sunt iubită enorm și pandemia mi-a întărit, zic eu, prietenia și relația cu iubitul meu. Ne-am aranjat birourile, ne lăsăm spațiu de joc și de treabă, ne susținem în demersuri artistice, ne ajutăm și este cel mai bun partener pe care l-am avut până acum. Și cel mai mișto gagiu pe care îl cunosc! Și tocmai de asta îi cunosc și slăbiciunile și cred că nu poate susține scenariul. Și nici nu am curajul să vorbesc cu el despre asta. Mai ales că nu sunt eu decisă. Aici aș putea spune că e punctul meu cel mai slab, pentru că acum, scriind, e practic prima oară când vorbesc serios despre asta. Pfff.

Daaaar, nu sunt un subiect așa interesant. Sunt o femeie mediocră din Colentina, București, care în continuare visează să-și depășească limitele și să devină actriță, chiar dacă anul ăsta o împiedică. Au fost alți ani care nu m-au împiedicat și am preferat mai degrabă să organizez decât să mă expun. Lucru ce mi-a devenit clar datorită 2020. Spre finalul lui, mă simt un pic amorțită, un pic speriată și oarecum optimistă. E cel mai aparte an pe care îl trăim cu toții. Și încerc ( uneori reușesc) să iau lucrurile bune din el- economisesc fond de ten si benzi depilatoare de față, gătesc mai des, citesc mai mult, nu mai e un stres așa mare planificatul lucrurilor, pentru că oricum nu mai am certitudinea întâmplării lor. Deci, pe cât de ciudat e, anul ăsta e un test de răbdare și înțelepciune care poate fi extreeeeem de benefic tuturor. Da, se vor întinde și rupe corzi extrem de sensibile, da, mă aștept să mă afecteze virusul pe mine și pe ai mei și mă rog doar să nu fie grav, da, o să fie o gigantică criză economică și da, poate și conflicte internaționale mult mai puternice. Și da, cred că tot Trump o să iasă președinte. Și dacă ar ieși Biden, tot greșit e.

Daaaaar, pe cât de final de lume pare 2020, pe atât de început de nouă lume pare și eu vreau să fac parte din ea.”

2020 READING CHALLENGE

52 de săptămâni în 45 de cărți:

  1. Ultimul regat – Bernard Cornwell
  2. The Black Book- Ian Rankin
  3. Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina
  4. Ce stiu cu adevarat – Oprah Winfrey
  5. Cartea numelor – Jill Gregory & Karen Tintori
  6. Pacienti narcisici, terapeuti incepatori – Steven Huprich
  7. Mindfulness pentru incepatori – Jon Kabat-Zinn
  8. The four agreements – don Miguel Ruiz 
  9. Patriarchy Stress Disorder – Valerie Rein
  10. De la terapeut la coach – Julia Vaughan Smith
  11. Darul maniei si alte lectii de la bunicul meu Mahatma Gandhi – Arun Gandhi
  12. Universul te sustine – Gabrielle Bernstein
  13. Femeia nisipului – Kobo Abe
  14. Resurrection men – Ian Rankin
  15. Noapte buna, insomnie – Gregg Jacobs
  16. Legea compensatiei divine – Marianne Williamson
  17. Daca strada Beale ar putea vorbi – James Baldwin
  18. Intre lume si mine – Ta-Nehisi Coates
  19. Ura cu care lovesti – Angie Thomas
  20. Pacienta tacuta – Alex Michaelides
  21. De-a v-ati ascunselea – Ian Rankin
  22. Curajul de a nu fi pe placul celorlalti – Ichiro Kishimi, Fumitake Koga
  23. Cele cinci niveluri ale atasamentului – don Miguel Ruiz Jr. 
  24. Barbatul de 100 de ani care a sarit pe fereastra si a disparut – Jonas Jonasson
  25. Intelepciunea Psihopatilor – Kevin Dutton
  26. Psihologul meu de c**t – Michelle Thomas
  27. Contesa Aneke – Cristina Nemerovschi
  28. Fericit pana la adanci batraneti – Paul Dolan
  29. Copiii din ceata – Laura Stirbu
  30. Poate ar fi bine sa discuti cu cineva – Lori Gottlieb
  31. Curajul de a fi fericit –  Ichiro Kishimi, Fumitake Koga
  32. #confuz – Alex Andronic
  33. Darul psihoterapiei – Irvin Yalom
  34. Acolo unde femeile sunt regi – Christie Watson
  35. Cum sa spui Nu – Marie Haddou
  36. Calul balan – Agatha Christie
  37. Acolo unde se avanta vulturii – Alister Maclean
  38. Fata si noaptea – Guillaume Musso
  39. Cianura pentru un suras – Rodica Ojog-Brasoveanu
  40. Spionaj la manastire – Rodica Ojog-Brasoveanu
  41. Disparitia statuii din parc –  Rodica Ojog-Brasoveanu
  42. Death in the clouds – Agatha Christie
  43. Ragdoll Ultima zi – Daniel Cole
  44. Un apartament la Paris – Guillaume Musso
  45. Povestea ta a inceput demult – Mark Wolynn
  46. Moscova-Petuski – Venedikt Erofeev

2019 reading challenge

In 2019 mi-am petrecut timpul cu:

  1. Necredincioasa – Ayaal HArsi Ali
  2. Strada Dughenelor Intunecoase – Patrick Modiano
  3. Otrava iubirii – Eric-Emmanuel Schmit
  4. Eu sunt Malala – Malala 
  5. Biblia pierduta – Igor Bergler
  6. Testamentul lui Abraham – Igor Bergler
  7. Penelopiada – Margaret Atwood
  8. Defecti – Cecilia Ahern
  9. Casatorie de amatori – Anne Tyler
  10. Tatuatorul de la Auschwitz – Heather Morris
  11. Inteligenta erotica – Esther Perel
  12. Jumatate inocenta, jumatate inteleapta – Susie Orbach
  13. Abilitati de relationare in cuplu – Matthew McKay / Patrick Fanning / Kim Paleg
  14. Creierul si Inteligenta Emotionala – Daniel Goleman
  15. Barbati care urasc femeile – Stieg Larsson
  16. Pisica lui Dalai Lama
  17. The Murder of Roger Ackroyd – Agatha Cristie
  18. A good hanging – Ian Rankin
  19. 20 de ani in Siberia – Anita Nandris-Culda
  20. Ritualuri zilnice ale oamenilor de geniu – Mason Currey
  21. Constelatii familiale pentru cupluri – Bert Hellinger
  22. Povestea mea – Michelle Obama
  23. Rugaciune pentru Cernobil – Svetlana Aleksievici
  24. Distruge-ti obiceiurile nocive – Joe Dispenza
  25. Toata lumina pe care nu o putem vedea – Anthony Doerr

2018 reading challenge

Ce am citit in 2018:

  1. Micul Print – Antoine de Saint-Exupery
  2. Ghidul casniciei – Harriet Lerner
  3. Arta subtila a nepasarii – Mark Mason
  4. Minciuni pe canapea – Yalom
  5. Ce se intampla in iubire – Alain de Botton
  6. Darurile imprefectiunii – Brene Brown
  7. Jocul vietii si cum sa-l jucam
  8. De ce nu vrem iertarea – Harriet Lerner
  9. Prietena mea geniala – Elena Fernante
  10. Povestea noului nume  – Elena Fernante
  11. Dincolo de iarna – Isabel Allende
  12. Sa reparam trecutul si sa vindecam viitorul prin recuperarea sufletului – Villoldo
  13. Dansul fricii – Harriet Lerner
  14. Dansul relatiilor – Harriet Lerner
  15. The dance of anger – Harriet Lerner
  16. Dragoste – Isabel Allende
  17. Bunica a spus sa-ti spun ca-i pare rau – Frederik Backman
  18. 101 succese terapeutice – Gerald Schoenewolf
  19. Un baiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson
  20. Arta de a fi – Erich Fromm
  21. Fericirea care dureaza – Bert Hellinger
  22. 101 greseli in psihoterapie – Robertiello si  Schoenewolf
  23. Povestiri de psihoterapie romaneasca – culegere de dem zamfirescu
  24. Configurati pentru iubire – Satn Tatkin
  25. Recunostinta – Oliver Sacks
  26. Mica enciclopedie HYGGE – Meik Wiking
  27. Terapia prin ras – Lenny Ravich
  28. Sa-ti ucizi tatal – Amelie Nothomb
  29. Comunicarea cu oamenii dificili – Roberta Cava
  30. Oglinda sparta – Agatha Cristie
  31. Crima din Orient Expresd – Agatha Cristie
  32. Un barbat pe nume Ove – Frederik Backman
  33. Fa-ti patul – William H McRaven
  34. Nemesis – Agatha Cristie
  35. Parintii toxici – Dr. Susan Forward & Craig Buck
  36. 27 de pasi – Tibi Useriu
  37. Unde esti – Marc Levy
  38. Revolta corpului – Alice Miller
  39. Scribul tailandez – David Young
  40. Primeste iubirea pe care o doresti – Harville Hendrix
  41. Conversatii cu Regele Mihai – Stelian Tanase
  42. Efemeride – Yalom

Incepute:

  1. Coco Chanel – Edmonde Charles-Roux
  2. Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elif Shafak
  3. Steve Jobs – Walter Isaacson

„CUM AM TRĂIT ÎN LUMEA LUI 2020 – POVEȘTI DIN PANDEMIE” – E02

Mamă de 2: V – puștiul ceva mai mare și ai zice “mai înțelegător”, M – puștoaica suficient de mică încât să știi că un prea înțelege cum e cu lumea adultă. Iată povestea ei din pandemie:

“Deci, principala provocare a fost sa imi calmez copilul, care era panicat ca o sa murim. Eu personal nu m-am stresat f tare legat de virus, am zis “asta e, o facem si pe asta”, dar V (n.r. băiatul) era stresat. A trebuit sa ii explic zile la rand ca nu vom muri, pt ca ma intreba zilnic, dupa vreo saptamana cred ca i-a trecut.

Alta provocare a fost sa gasesc mereu alte mancaruri de gatit, si nu glumesc 😁, daca am fost redusi la supermarketuri a iesit din ecuație mancarea “din oras”.

Alta provocare a fost sa nu o iau razna fara contact uman, fara paharul ala de vin ocazional cu prietena mea din copilărie.

Cel mai fain lucru care a venit cu pandemia a fost ca am stat acasa o luna, pe care am privit-o ca un concediu nesperat, pt mine asta a fost magic, sa stau mai mult cu copiii, sa citesc, sa ma uit la filme in nesimțire, sa mananc ca sparta, si sa dansăm. Noi in pandemie am dansat, atat de mult ne-am bucurat de ocazie sa stam impreuna. Fara munca, scoala, gradi, stres etc.

Stresul pentru mine in pandemie nu a fost o optiune, eu m-am simtit bine acasa. Am avut si unele mici semne de intrebare legate de ce va fi cu noua situatie, dar mici.

Relatia…spre surprinderea noastra, amandoi am fost in mod egal socati sa vedem ca dupa 10 ani de casnicie si 2 copii, am avut o luna de izolare in care ne-am simtit confortabil, certurile s-au redus f mult, probabil din lipsa de stres-oboseala de pe munca si la final bilantul a dat cu plus.

Ce as fi vrut eu sa pastrez dupa toata treaba asta…probabil statutul de mama casnica, pt ca sa fiu plecata 8 ore jumate pe zi inseamna ca ei cresc fara mine, acum stiu ca e imposibil, as lua-o razna dupa primele 6 luni…

Si M (n.r. fata) a fost cea mai castigata de fapt, ca nu a mai trebuit sa mearga la gradi, bai nene era in extaz. Si eu la fel, nu a mai racit din martie 😂.

V in schimb a venit acasa urland in ultima zi de scoala, am crezut ca si-a rupt ceva, urla ca din gura de sarpe…era trist ca se inchide scoala. Ma pufnea rasuț, dar nu puteam sa rad in fata lui, a fost ceva tragi-comic un pic, si la fel i-a trecut după o saptamana cand a descoperit ca de fapt poate face ce vrea el acasa.

De barbat e mai nasol, saracu’, din martie e dadaca, si chiar daca spune ca ii e groaza sa inceapa harababura la scoala, e de fapt incantat ca merge inapoi la munca 😂.

Era sa uit, am avut noroc cu casa bunicilor lui N (n.r. N – soțul, casa e într-un sat “uitat de lume dar recent descoperit de “lumea bună” – nu îi spun numele că ar fi ușor de descoperit autoarea textului), mergeam des acolo, la “munci agricole”, si m-am apucat de renovat putin, a fost fain ca nu am fost redusi nici macar la curtea noastra…”

Ce iau eu din povestea ei?

  • Că au avut noroc cu o curte
  • Că au avut noroc cu o casă la țară, chiar dacă e casa bunicilor tot ne dă ocazia să evadăm din cotidian și din rutină
  • Că o provocare pentru femei, poate mai mare pentru mame, e legată de “oare ce să mai fac de mâncare”?
  • Că copii s-au bucurat de părinți și părinții de copii
  • Că copii au frici și e important să stai cu ei să îi asculți, să îi asiguri și reasiguri, să le vorbești pe limba lor până se liniștesc
  • Că și după 10 ani de căsnicie (cred că sunt ceva mai mult de relație) și 2 copii poate să îți placă de celălalt și să aveți o relație faină (și trebuie să mă laud cu unele din cele mai faine si longevive cupluri prin preajma mea!!! Să fiți la fel și de aici înainte!!! Vă iubesc tare mult!❤️)

Pentru voi cum a fost perioada asta?