Trăim o perioadă tare tulbure. E plină de nesiguranță și incertitudine. E o stare care cu siguranță nu ne face bine pe termen mediu și lung și ar fi de preferat să facem tot ce ține de noi pentru a diminua efectele negative.

Perioada asta și ceea ce trăim, fiind stresantă și venind și cu o serie de frici la pachet, poate să se manifeste în diferite moduri:

• La unii dintre noi crește anxietatea, suntem mai temători sau panicoși. Poate chiar facem tot felul de scenarii în minte noastră despre ce se poate sau nu se poate întâmpla în perioada asta
• Altora poate ni se accentuează tristețea sau melancolia. Și suntem „Blue” mai tot timpul. Sau plângem mai des. Poate nu reușim să vedem luminița de la capătul tunelului și ziua când ieșim afară sau ne reîntoarcem la muncă.
• Alții poate suntem mai agitați și nervoși – ne rățoim la colegi sau la cei dragi fără să știm exact de ce.
• Sau poate în perioada asta unora dintre noi ni se accentuează toți acei „trebuie” ai curățeniei, ordinii, disciplinei și întoarcem casa și dulapurile sau biblioteca cu susul în jos de 3 ori pe săptămână…

Suntem diferiți și fiecare reacționează diferit în perioada asta. Unii poate dormim mai mult, alții poate mai puțin. Unii poate ne concentrăm mai ușor alții mai greu. Unii reușim să fim productivi sau din contră ni se pare că nicicând altcândva nu am fost așa de … fără spor și chef.

Cu siguranță o astfel de stare produce și o serie de modificări biochimice. E știut că frica și nesiguranța tind să crească producția de hormoni de stres: cortisol și adrenalină. Ceea ce pe termen lung e tare nesănătos.

Și atunci e de preferat să facem tot ce putem pentru a gestiona cât mai fluid această perioadă și a limita pe cât putem efectele ei asupra sănătății fizice, psihice și emoționale.

Ce putem face?

În primul rând să recunoaștem ceea ce simțim și trăim în perioada asta. Să o facem față de noi, dar poate și față de altcineva – fie că e cineva din familie sau un prieten sau psihologul.

Când recunoaștem ceea ce simțim facem un pas spre noi. Ne acceptăm și poate ne iubim ceva mai mult. Ne dăm voie să avem și momente „proaste” nu doar bune. Pun în ghilimele „proaste” pentru că eu cred că și aceste momente au rostul lor și ne pot arăta multe despre noi și putem învăța o mulțime.

Când recunoaștem ceea ce simțim și trăim suntem mai prezenți. Trăim cu ceva mai multă conștiență și asumare. Ieșim de pe „pilot automat” și avem frâiele la noi.

Apoi poate dăm ceva timp și spațiu de exprimare acestor sentimente – Le dăm „timp și spațiu la microfon pe scenă”. Sau mai bine zis pentru un pic de timp nu fugim în altceva fix când începem să le simțim. Stăm un pic cu ele. Le întrebăm de vorbă că poate au ceva să ne spună sau să ne învețe… sau poate le e mai ușor să plece odată ce au fost puțin băgate în seamă. Și zic puțin pentru că ideea e de a le „vedea” și nu de a le crește stând prea mult cu ele și hrănindu-le cu alte frici și temeri.

Caută apoi să îți dai o îmbrățișare și un surâs! Și mută-ți atenția spre altceva.

Spre ce? Am lăsat aici câteva idei care te pot ajuta:

http://www.cosminapacurar.ro/ce-pot-controla-zilele-astea/

http://www.cosminapacurar.ro/nu-ma-pot-aduna-zilele-astea/

Poți asculta o meditație ghidată aici:

Și nu uita, dacă cumva te simți rău și simți că nu reușești singur/ă, poți oricând să ceri ajutorul:

• sunt o serie de Linii de apel (Help Line) gratuite la care poți apela – eu știu de cea de la Atlas 0316302020 sigur sunt și altele
• te poți alătura unui grup de suport astfel încât să te conectezi și cu alte persoane
• poți oricând să apelezi la un psihoterapeut

Ca răspuns la solicitarea de poziție primită din partea Coaliției pentru Egalitate de Gen (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Asociația PLURAL, Asociația FRONT, Asociația SEXUL vs, BARZA, Societatea de Analize Feministe AnA, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen), Asociația Psihologilor din România aduce următoarele precizări:

În acord cu ghidurile internaționale, Asociația Psihologilor din România înțelege educația sexuală ca fiind un proces de predare și învățare incremental, bazat pe științifice, adaptat la vârsta și la nivelul de dezvoltare cognitivă și afectivă a copiilor. Acest tip de educație are la bază respectarea drepturilor fundamentale ale omului, întrucât promovează accesul copiilor și adolescenților la informații relevante legate de sănătate, siguranță, protecție și nediscriminare.

Educația sexuală adresează nu doar sexualitatea, ci și:
− Dezvoltarea corpului uman;
− Caracteristicile bio-psiho-sociale ale pubertății;
− Relațiile sănătoase și comunicarea eficientă;
− Valori și drepturi umane;
− Consimțământ și siguranță;
− Imaginea corporală;
− Non-discriminare și respectul pentru diversitate.

În baza cercetărilor empirice publicate în jurnalele științifice de specialitate, analizate inclusiv în ghidurile internaționale de referință, concluzionăm că educația sexuală în școli:

− nu crește activitatea sexuală și nici comportamentele sexuale riscante, ba chiar contribuie la amânarea începerii vieții sexuale și la responsabilizare;
− nu crește rata de infectare cu boli cu transmitere sexuală;
− reduce frecvența sarcinilor nedorite;
− crește frecvența utilizării mijloacelor contraceptive (e.g., prezervative);
− dezvoltă cunoștințele copiilor, adolescenților și tinerilor despre sexualitate,
relații, emoții și sănătate;
− este mai eficientă decât programele care promovează abstinența;
− în timp, poate reduce rata violenței de gen și contribuie la reducerea ratei
de abuz sexual.

De asemenea, ca urmare a expunerii în spațiul public a unor afirmații eronate, lipsite de fundamente științifice, care pot conduce la confuzie și la înțelegerea greșită a unor concepte importante, Asociația Psihologilor din România dorește să aducă următoarele clarificări:

1) Consensul științific internațional, reflectat atât prin manualele de diagnoză, cât și prin pozițiile asociațiilor internaționale de psihologie, este că atracția sexuală față de persoane de același sex nu reprezintă o boală sau o tulburare mintală. O tulburare mintală, prin definiție (conform DSM-5 și ICD-11), constă într-o serie de modificări care produc în sine suferință ori afectarea funcționării în viața de zi cu zi (calitatea vieții, relațiile sociale și/sau performanța academică ori la locul de muncă), ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor atrase de același sex, decât în măsura în care sunt hărțuite, umilite, sau discriminate.

2) Comportamentele de auto-stimulare (masturbarea) sunt obișnuite și apar natural în dezvoltarea copilului, încă de la vârste timpurii, din etapa de explorare. În sine, acestea nu sunt periculoase și nu conduc la dezvoltarea unor tulburări pe termen lung. Dimpotrivă, se pare că pedepsirea acestor comportamente, înjosirea/umilirea copilului și rușinea asociată cu pedeapsa pot conduce, mai degrabă, la probleme în dezvoltarea acestuia. Este recomandată o atitudine deschisă, normalizatoare din partea părintelui, completată de instrucțiuni comportamentale cu privire la momentele și situațiile în care aceste comportamente sunt adecvate (de ex., nu într-un cadru social).

Deși subiectele din sfera intimității pot fi inconfortabile sau controversate, ele sunt importante și sperăm că aceste precizări vor constitui un reper pentru a distinge între argumentele rezonabile și cele nefondate pe aceasta temă de interes public. Faptele (i.e., dovezile științifice) nu sunt nici ideologice, nici politice.

Literatura de specialitate evidențiază o serie de beneficii importante ca urmare a implementării programelor de educație sexuală în școli. Astfel, accesul copiilor la informații relevante privind sexualitatea umană, adaptate pentru specificul vârstei, promovează pe termen scurt, mediu și lung sănătatea fizică și mentală a copiilor și a adolescenților. Educația sexuală în școli constituie un factor de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală, a sarcinilor nedorite, precum și împotriva formelor de abuz sexual și a violenței bazate pe gen.

Îi încurajăm pe psihologi, profesori, guvernanți, parlamentari și alți decidenți să urmeze recomandările ghidurilor internaționale de bune practici în materie de educație sexuală, fiind conștienți de concluziile derivate din cercetarea științifică, expuse mai sus.

[Adoptat de Consiliul APR pe data de 31 iulie 2021]

Referințe bibliografice:

 American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.).

Drescher, J. (2015).  Queer diagnoses revisited: The past and future of homosexuality and gender diagnoses in DSM and ICD. International review of psychiatry, 27(5), 386- 395.

Fonner, V. A., Armstrong, K. S., Kennedy, C. E., O’Reilly, K. R., & Sweat, M. D. (2014). School based sex education and HIV prevention in low-and middle-income countries: a systematic review and meta-analysis. PloS one, 9(3), e89692.

Greubel, L. (2012). Engaging men to prevent gender-based violence: A multi-country intervention and impact evaluation study.

Holden, J., Bell, E., & Schauerhammer, V. (2015). We Want to Learn About Good Love: Findings from a Qualitative Study Assessing the Links Between Comprehensive Sexuality Education and Violence Against Women and Girls. London: Plan International UK and Social Development Direct.

International Planned Parenthood Federation. (2009). From evidence to action: advocating for comprehensive sexuality education. Reprod Health, 32, 1-32.

Lundgren, R., & Amin, A. (2015). Addressing intimate partner violence and sexual violence among adolescents: emerging evidence of effectiveness. Journal of Adolescent Health, 56(1), S42-S50.

Montgomery, P., & Knerr, W. (2018). Review of the Evidence on Sexuality Education. Report to inform the update of the UNESCO International technical guidance on sexuality education. United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization (UNESCO).

Women, U. N. (2016). Global guidance on addressing school-related gender-based violence. UNESCO Publishing.

Women, U. N., & UNICEF. (2018). International technical guidance on sexuality education: an evidence-informed approach. UNESCO Publishing.

World Health Organization (2020). International statistical classification of diseases and related health problems (11th ed.).

sursa: https://www.apsi.ro/comunicare-publica/

Testimoniale via Atlas:

Imediat dupa prima conversatie cu doamna, m-am simtit mult mai bine. M-am simtit foarte confortabil povestindu-i despre experientele si emotiile mele. M-a ajutat sa pun in cuvinte niste sentimente pe care le aveam de mult timp in mine, dar niciodata nu reusisem sa le dau glas.” C, Malaga

Cosmina m-a ascultat cu empatie, profesionalism cat si omenie si mi-a oferit solutii practice de care aveam nevoie fix in acel moment. Desi am terminat sesiunea de cateva minute, m-am apucat sa pun in practica o parte din solutiille oferite, pentru a ma ajuta sa imi gestionez mai usor viitoarele episoade anxioase intense. Multumesc!” S, Brussels

Mi-a placut super mult sedinta cu ea. Intr-o ora mi-a dat foarte multe sfaturi utile, pe care le pot pune in practica imediat. De asemenea, a identificat si o credinta limitativa a mea, ramanand sa discutam intr-o sesiune viitoare daca ma hotarasc. Apreciez mult ca nu m-a impins in directia asta si a lasat decizia la mine. E un terapeut foarte atent si chiar stie ce vorbeste. Mie mi-a castigat increderea si aprecierea si o sa pun in practica fix de azi tot ce mi-a zis.” A, Bucuresti

Wonderful wonderful listener” C, Cluj

Always a pleasure 🙂 Cosmina always makes me think about stuff I never thought of. And I am an over thinker.” C, Cluj

Cosmina e un excelent partener de conversație, ascultă cu răbdare și empatie și cu ajutorul ei am făcut față unui eveniment foarte neplăcut. Mi-a oferit perspectivă și încrederea că uneori, schimbările importante pot fi dureroase, și depinde de fiecare dintre noi cu ce/cine alegem să mergem mai departe.” G, Mures

Cosmina is a lovely listener. :)” C, Cluj

Cosmina is a kind and considerate person with a lot of experience in treating depression and anxiety. The conversations I had with her in the past few months definitely helped me look at things from a different perspective. I couldn’t recommend Cosmina more.” D, Londra

Identifica si intervine exact unde trebuie si cum trebuie. Profesional!”, S, Arad

Multumesc mult! Sunt foarte multumit si simt ca situatia mea se imbunatateste.” F, Iasi

Profilul meu e aici!

In ultima perioada tot mai multe persoane sau cupluri vin spre mine cu o intrebare legata de relatie si de modul in care calitatea relatiei se pastreaza dupa o perioada lunga de timp.

Mai specific, intrebarea e legata de modul in care se poate pastra o relatie care dureaza de 5,10, 15 ani. Cat mai poate sa fie de vie, pasionala sau cata noutate mai poate exista acolo dupa atata timp.
Cred ca in primul rand merita precizarea ca nu e neaparat nevoie sa ne raportam doar la cuplurile casatorite. Este posibil ca in acest caz sa apara mici diferente, dar as spune ca, totusi, in mare parte din situatii, discutiile se aplica in aceeasi masura atat la cuplurile care au “oficializat” legatura lor, cat si la cele care nu au facut asta.

Revenind acum la ideea initiala si mergand mai concret la intrebarile cu care m-am intalnit:

• Cum arata o relatie dupa atata timp?
• Cum se poate pastra vie o astfel de relatie?
• Ce discuta doi oameni care s-au vazut zilnic in ultimii 10-15 ani?
• Mai exista pasiune?
• Cum se transforma sentimentele lor?

…Si poate multe alte intrebari, oarecum legate de acestea.

Nu stiu cat de generale pot fi raspunsurile la astfel de intrebari, in conditiile in care suntem unici si fiecare relatie este diferita, dar stau sa ma gandesc ca as merge spre ceea ce duce la plafonarea unei relatii sau la a o tine vie.

Si as porni discutia si raspunsurile de la educatia pe care noi o primim si de la modelele pe care le avem in jur. In mod sigur vedem de cand ne nastem o multime de relatii si cupluri in jurul nostru. Vedem modele de interactiune care mai de care mai diferite. Unele dintre ele ne plac, altele mai putin, pe unele am vrea sa le adoptam, pe altele le respingem cu desavarsire.

Totusi, in mod cert, tot ceea ce vedem, toate interactiunile pe care le avem cu aceste modele ne formeaza. Ajung sa contribuie la propriul nostru model de relationare cu care vom functiona in cuplul pe care il formam. Ajungem sa avem propriul nostru stil care de fapt este produsul acestor multe secvente pe care le vedem in jurul nostru de-a lungul vietii noastre. Si de aici as dezvolta un prim raspuns la unele din intrebarile de mai sus. Vom avea, dupa multi ani de cuplu, acea relatie care este asemanatoare modelului pe care ni l-am construit.

Daca in jurul nostru am vazut multe relatii care dupa multi ani sunt inca vii, sunt inca pline de viata si prospetime, si daca aceste relatii au fost placute pentru noi, mai mult ca sigur ca vom avea tendinta de a copia aceste modele, adaptandu-le propriului nostru fel de a fi si propriului nostru inteles.

Daca am vazut relatii calde, pline de afectiune si dragoste, relatii in care comunicarea este deschisa, in care partenerii se simt liberi sa se exprime asa cum sunt fara a le fi teama de reactiile partenerului/ partenerei, acestea pot fi modele pe care le vom copia si integra ca fiind cuplu sau relatie de cuplu.

In schimb, daca am vazut in jurul nostru relatii reci, distante sau indiferente, daca am vazut relatii mai mult sau mai putin disfunctionale, exista o posibilitate sa fi inteles ca asa trebuie sa arate o relatie si sa copiem acel model. Daca, prin comparatie, am avut si unele modele ca cele descrise anterior e posibil sa ne dorim sa avem astfel de relatii si atunci sa construim modelele pornind de la ceea ce ne-am dori.

O alta perspectiva de la care as formula un raspuns catre acele intrebari este cea legata de implicarea in relatie dupa atat timp. Mai specific, cat de “garantat” sau “sigur” luam cuplul pe care il avem, si aici casatoria in sine poate sa dea o mica modificare, deoarece poate sa dea un sentiment mai puternic de garantie, versus cat de mult muncim si construim in continuare relatia in care suntem.

De cele mai multe ori se ajunge in punctul in care il luam ca si garantat pe cel de langa noi. Nu mai acordam atat de multa atentie relatiei si ideii ca aceasta trebuie construita. Nu ne mai gandim ca are nevoie de atentie constanta si permanenta din partea noastra. Ajungem in punctul in care spunem: suntem impreuna. Nimic nu se mai poate intampla. Dar oare e asa?

De ce ajungem in punctul in care consideram ca relatia nu mai merita atentie? Daca stam si ne gandim la cum incepe o poveste de dragoste, la cat timp si energie investim pentru a construi si pentru a face lucrurile sa mearga sau pentru a-l face pe cel de langa noi sa se simta atras, iar apoi observam ce se intampla in aceeasi relatie dupa cei 5, 10 sau 15 ani mentionati mai sus, ce vedem?

Prin comparatie oare cat timp sau energie se mai investeste? Si de ce oare nu merita cel putin la fel de multe si dupa toti acesti ani care au trecut peste cuplu? Faptul ca nu ne mai preocupam de relatie poate sa vina din educatie, cum spuneam si mai sus, sau poate veni tocmai din ideea ca relatia noastra este garantata si ca celalalt va sta langa noi indiferent de ceea ce se intampla.

Bineinteles, pe langa aceste doua idei descrise mai sus, cu siguranta mai sunt si alti factori care pot sa duca fie la plafonarea unei relatii, fie la a o mentine vie. Cred ca important este sa ne implicam permanent in relatia de cuplu, sa ii acordam atentie si sa ne ingrijim, de multe ori fara un mare efort de timp sau energie, astfel incat, sa ii putem da posibilitatea de a se dezvolta permanent si de a ramane proaspata.

[din arhiva veche]