Printr-un noroc, și co-creat de mine, am avut parte de o săptămâna de muncă mai lejeră și de suficient timp la dispoziție să mă bucur de filmele din cadrul TIFF 2025.

Ca în fiecare an, obiectivul meu principal când aleg proiecțiile la care să merg e să văd filmele din competiție pentru că mi se pare o variantă complexă și completă de a mă bucura de festival când sunt condiționată de timp.

În general, competiția avea o temă principală în jurul căreia erau alese filmele. Anul acesta citisem că nu ar fi o temă unică ci mai degrabă un principiu: un soi de Babilonia cu problemele cele mai actuale ale lumii în care trăim (sau așa mi-am tradus eu ceea ce a spus Mihai Chirilov într-un articol despre competiția de anul acesta).

Și fix așa a fost! Am trăit un carusel de experiențe și emoții urmărind filmele – am obiceiul să nu citesc sinopsis-ul filmelor din competiție pentru a nu îmi crea așteptări. Am ratat 2 filme din cele 12 (mi s-a mai întâmplat într-un an, și fix ca atunci, unul din cele ne-văzute a câștigat!). Cu ce am rămas și ce aș recomanda să vedeți dacă aveți ocazia:

Din competiție:

Rains over Babel (Llueve sobre Babel): o explorare a relației cu moartea într-o manieră complexă și folosind multe simboluri

Acts of Love: un film bazat pe o poveste reală și personală care se folosește și de tehnica constelațiilor familiale (mai că aș zice că e un must pentru colegii de profesie, în special pentru cei care facilitează constelații)

The weeping walk: cum ultimul drum al cuiva drag poate să răstoarne o întreagă istorie de familie și să unească sau să destrame

Peacock: cine sunt? Sau mai știu cine sunt? Mai sunt real sau joc un rol?

Xoftex: despre viața în cea mai dură tabără de refugiați   

The kindom: cum maturizarea uneori poate să fie însoțită de o istorie de familie care se repetă

Myocardium: un soi de „Groundhog Day” + modul în care alegem să purtăm o conversație poate să îi schimbe finalul/rezultatul

Deaf: lupta, efortul și zbuciumul interior sunt reale. Când ești o persoană dotată uneori e greu să vezi ce trăiește cineva cu dizabilitate. Cum uneori ca persoană cu dizabilități nu reușesti să te integrezi și dacă ceilalți își dau silința…

Three days of fish: nu doar copii pleacă de acasă și nu doar părinții suferă când sunt lăsați în urmă

Debut, or, Objects of the Field of Debris as Currently Catalogued – e un film pe care nu l-am înțeles!

Am reușit să văd și 2 filme din afara competiției:

Layla: căutându-te pe tine e posibil să și pierzi nu doar să câștigi. Un film care a pornit de la coadă spre început, având la bază mai degrabă niște grupuri de lucru care s-au transformat în ateliere de drama terapie iar apoi în film

About a hero: când AI preia controlul pe un scenariu… crezi că l-ai „antrenat” bine dar „nebunia” lui îți depășește așteptările

Tot ce am văzut anul acesta mi s-a părut a avea și o latură psihologică importantă. Toate filmele au avut personaje care pot creiona clienți din psihoterapie sau subiecte cu care vin clienții în perioada asta: de la drame de familie, la pierdere, emigrare, singurătate, depresie, abuz, iubire….

TIFF pentru mine e un maraton terapeutic. O scufundare în povești intense și profunde, vesele și triste, reale și imaginate care mă mișcă de fiecare dată în alt fel.

Am constatat că unul din lucrurile care fac TIFF-ul să aibă magie sunt sesiunile de Q&A de la finalul filmelor. Unde ai ocazia să auzi povestea din spatele filmului. Să vezi de unde a pornit și unde a ajuns. Să te conectezi mai profund cu oamenii din spate, cu poveștile lor, cu creația lor.

Uf câte alte multe filme erau pe care aș fi vrut să le văd! Sper ca o parte să apară pe TIFF Unlimited!

Ah, și o constatare interesantă din zilele alea… Sunetul mi s-a părut, în general, prea tare. Am preferat să stau cu căștile pe urechi pentru a atenua o parte din volum și așa am putut să stau să mă bucur de filme pe deplin. Mai e cineva pe aici căruia i se pare că volumul e prea sus în cinema?