„CUM AM TRĂIT ÎN LUMEA LUI 2020 – POVEȘTI DIN PANDEMIE” – E05

Oare ce surprize ar putea aduce o pandemie? Altele decât cele pe care le-am trăit majoritatea dintre noi? Povestea ei e delicioasă, vă las cu ea:

“2020 nu a fost un an atat de rau pentru mine si o spun cu toata umilinta, întelegerea durerii si respectul pentru cei care au suferit,  au pierdut pe cineva drag si pentru medicii care au o viata foarte grea deja de mai mult de 8 luni.

Am avut o situatie aparte care mi-a concentrat toate resursele si mi-a deturnat atentia si actiunile (in mare parte): fix cu cateva zile înainte de debutul pandemiei in martie 2020 am ramas însărcinată. Un noroc si o binecuvantare, desigur, care a venit la pachet si cu reversul medaliei: cu stres suplimentar, precautii mai mari, izolare mai intensa, frica.

Daca ar trebui sa spun un top al atributelor pentru 2020, pentru mine af fi asa: FRICA, VINOVATIE, OPORTUNITATE SI NOROC, BALANTA: PIERDERE SI CASTIG.

Sa explic povestea mea folosind aceste atribute:

FRICA cred ca a fost/este ceva atat de comun si totusi greu de dus pentru ca nu se mai termina. Cand cred ca imi este mai bine, uit un pic de ce se poate intampla rau, imi reamintesc/ mi se reaminteste ca nu s-a terminat si incep starile de anxietate.

Bineinteles ca traim frica diferit; la mine este un amestec de consum personal, de grija si precautii poate exagerate (dezinfectare mult prea frecventa, izolare, decizia de a nu merge nicaieri in vacanta) si de cicalire/ presiune pusa pe ceilalti membri ai familiei.

Frica mi-a accentuat tendintele compulsiv obsesive, obsesia de control, ideea ca sunt singura care poate proteja – tendinta mea nevrotica de a fi “Salvatorul” celorlalti sub care se ascunde falsul sentiment de superioritate din cauza caruia, trebuie sa recunosc, cei dragi au avut de suferit.

Nu credeam ca frica poate avea asa efecte nebănuite si in arii in care nu vezi nici o legatura; frica pe mine ma mobilizeaza, devin suprafunctionala si in acelasi timp, devin toxica pentru cei apropiati mie.

VINOVATIA a aparut ca reactie de contrabalansare: ca sa ma pot bucura de oportunitatile anului 2020 in contextul suferintei colective.

Cand atator oameni le este rau in jurul tau este penibil ca tu sa te bucuri. Ma invinovatesc ca sunt o pasiva cand vine vorba de tragedii colective: nu am dat bani, nu am donat sange.

Din punct de vedere moral simt ca nu am ce model sa prezint copiilor mei. Si ca sunt acel grăunte marunt de nisip care “merge cu turma”, caruia nu ii pasa.

OPORTUNITATEA SI NOROCUL m-au insotit tot anul, in ciuda a tot ceea ce s-a intamplat.

Inca de la inceput.

Izolarea initiala acasa m-a bucurat foarte tare: in sfarsit aveam un timp suplimentar (neconsumat cu drumul catre serviciu) si o flexibilitate a programului care sa imi permita sa: stau mai mult cu copilul, sa imi urmez planul cu hobby-ul meu din care vroiam sa castig suplimentar (caci antreprenoriat nu poate fi numit).

Si asta am si facut. Am profitat. Am invatat programe de editare video, mi-am facut canal de youtube, am creat singura logo-ul si imaginea pentru canal, am realizat nenumarate materiale de lucru pe domeniile pe care am vrut sa aduc valoare adăugată. Nici nu imi vine sa cred ce eforturi am depus…

Apoi a urmat un alt proiect care a inlocuit pe primul (caci nu puteam face doua in acelasi timp): ingrijirea casei si gradinii de la tara unde locuiește tatal meu. Iar aici, anvergura a depasit asteptarile – toata familia s-a mobilizat sa faca lucruri pe care le amanam de ani de zile.

Si rezultatul pana in ziua de azi a fost ca s-a dovedit un an greu, plin de munca. Foarte mare efort dar mai usor de trait/ de dus caci a fost plin de satisfactii.

Bucuria de 2 in 1.

Sentimentul de castig.

O stare de implinire. Ca pot. Ca ce mi-am pus in minte s-a intamplat.

Si acum vine natural BALANTA PIERDERE SI CASTIG.

As mai putea adauga si INTROSPECȚIE. Da, cumva s-au legat lucrurile sa realizez anumite lucruri pe cate le-am făcut tot anul/ si anii trecuti si care au avut impact asupra celor apropiati.

Am trait cu starea de castig ca actiuni facute si am pierdut din vedere ca pun presiune pe ceilalti.

Am uitat ca ceea ce facem e doar un mijloc si ca cei din jur conteaza mai mult.

Ca mobilizarea puternica poate fi in detrimentul relatiilor.

Ca uiti câteodată si te afunzi in ambitia personala. Si uiti sa ai grija cu adevarat de cei apropiati tie chiar daca petreci mult mai mult timp cu ei.

Iar faptul ca petreci mai mult timp cu partenerul de viata nu inseamna neaparat mai bine ci poate insemna dureros: mai ales daca aveti chestii nerezolvate. Dureros ca trebuie sa treci prin procesul de intelegere si acceptare.

Pentru ca atunci cand petreci mult timp alaturi de partenerul de viata ai mai mult timp de discutat dar si iluzia faptului ca poti schimba lucrurile de care nu ai avut timp in trecut. Si nu merge asa:)

Asadar am pierdut pacea, m-am incarcat negativ intr-o prima faza din cauza intelegerii anumitor lucruri legate de propriul psihic. Dar am castigat momente de criza care mi-au permis sa discut altfel lucrurile. Nu spun ca am rezolvat ceva dar am inceput un proces.

In relatia cu copilul am incercat sa folosesc momentele libere sa ne jucam mai mult impreuna. Inclusiv cu totii impreuna. Câteodată ne-a iesit, alteori nu.

Ah, si ce am mai regretat pierderea vacantelor!

Si cat de singura m-am simtit pentru ca oricat de putin timp as fi petrecut cu prietenii mei, timpul asta s-a dovedit a conta foarte mult.

In ceea ce priveste relatia cu prietenii, trebuie sa recunosc ca m-am adancit si nai tare in izolare. Nu stiu de ce fac asta.

Am recuperat putin prin retelele de socializare.

In concluzie, a fost un an controversat. Si intens.”

Între timp noi am făcut cunoștință cu puștiul (virtual firește) și el cu 2020. Bun venit pitic! Să aduci toate provocările bune alor tăi și să fie prima și singura pandemie din viața ta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *