In ultima perioada tot mai multe persoane sau cupluri vin spre mine cu o intrebare legata de relatie si de modul in care calitatea relatiei se pastreaza dupa o perioada lunga de timp.
Mai specific, intrebarea e legata de modul in care se poate pastra o relatie care dureaza de 5,10, 15 ani. Cat mai poate sa fie de vie, pasionala sau cata noutate mai poate exista acolo dupa atata timp.
Cred ca in primul rand merita precizarea ca nu e neaparat nevoie sa ne raportam doar la cuplurile casatorite. Este posibil ca in acest caz sa apara mici diferente, dar as spune ca, totusi, in mare parte din situatii, discutiile se aplica in aceeasi masura atat la cuplurile care au “oficializat” legatura lor, cat si la cele care nu au facut asta.
Revenind acum la ideea initiala si mergand mai concret la intrebarile cu care m-am intalnit:
- Cum arata o relatie dupa atata timp?
- Cum se poate pastra vie o astfel de relatie?
- Ce discuta doi oameni care s-au vazut zilnic in ultimii 10-15 ani?
- Mai exista pasiune?
- Cum se transforma sentimentele lor?
…Si poate multe alte intrebari, oarecum legate de acestea.
Nu stiu cat de generale pot fi raspunsurile la astfel de intrebari, in conditiile in care suntem unici si fiecare relatie este diferita, dar stau sa ma gandesc ca as merge spre ceea ce duce la plafonarea unei relatii sau la a o tine vie.
Si as porni discutia si raspunsurile de la educatia pe care noi o primim si de la modelele pe care le avem in jur. In mod sigur vedem de cand ne nastem o multime de relatii si cupluri in jurul nostru. Vedem modele de interactiune care mai de care mai diferite. Unele dintre ele ne plac, altele mai putin, pe unele am vrea sa le adoptam, pe altele le respingem cu desavarsire.
Totusi, in mod cert, tot ceea ce vedem, toate interactiunile pe care le avem cu aceste modele ne formeaza. Ajung sa contribuie la propriul nostru model de relationare cu care vom functiona in cuplul pe care il formam. Ajungem sa avem propriul nostru stil care de fapt este produsul acestor multe secvente pe care le vedem in jurul nostru de-a lungul vietii noastre. Si de aici as dezvolta un prim raspuns la unele din intrebarile de mai sus. Vom avea, dupa multi ani de cuplu, acea relatie care este asemanatoare modelului pe care ni l-am construit.
Daca in jurul nostru am vazut multe relatii care dupa multi ani sunt inca vii, sunt inca pline de viata si prospetime, si daca aceste relatii au fost placute pentru noi, mai mult ca sigur ca vom avea tendinta de a copia aceste modele, adaptandu-le propriului nostru fel de a fi si propriului nostru inteles.
Daca am vazut relatii calde, pline de afectiune si dragoste, relatii in care comunicarea este deschisa, in care partenerii se simt liberi sa se exprime asa cum sunt fara a le fi teama de reactiile partenerului/ partenerei, acestea pot fi modele pe care le vom copia si integra ca fiind cuplu sau relatie de cuplu.
In schimb, daca am vazut in jurul nostru relatii reci, distante sau indiferente, daca am vazut relatii mai mult sau mai putin disfunctionale, exista o posibilitate sa fi inteles ca asa trebuie sa arate o relatie si sa copiem acel model. Daca, prin comparatie, am avut si unele modele ca cele descrise anterior e posibil sa ne dorim sa avem astfel de relatii si atunci sa construim modelele pornind de la ceea ce ne-am dori.
O alta perspectiva de la care as formula un raspuns catre acele intrebari este cea legata de implicarea in relatie dupa atat timp. Mai specific, cat de “garantat” sau “sigur” luam cuplul pe care il avem, si aici casatoria in sine poate sa dea o mica modificare, deoarece poate sa dea un sentiment mai puternic de garantie, versus cat de mult muncim si construim in continuare relatia in care suntem.
De cele mai multe ori se ajunge in punctul in care il luam ca si garantat pe cel de langa noi. Nu mai acordam atat de multa atentie relatiei si ideii ca aceasta trebuie construita. Nu ne mai gandim ca are nevoie de atentie constanta si permanenta din partea noastra. Ajungem in punctul in care spunem: suntem impreuna. Nimic nu se mai poate intampla. Dar oare e asa?
De ce ajungem in punctul in care consideram ca relatia nu mai merita atentie? Daca stam si ne gandim la cum incepe o poveste de dragoste, la cat timp si energie investim pentru a construi si pentru a face lucrurile sa mearga sau pentru a-l face pe cel de langa noi sa se simta atras, iar apoi observam ce se intampla in aceeasi relatie dupa cei 5, 10 sau 15 ani mentionati mai sus, ce vedem?
Prin comparatie oare cat timp sau energie se mai investeste? Si de ce oare nu merita cel putin la fel de multe si dupa toti acesti ani care au trecut peste cuplu? Faptul ca nu ne mai preocupam de relatie poate sa vina din educatie, cum spuneam si mai sus, sau poate veni tocmai din ideea ca relatia noastra este garantata si ca celalalt va sta langa noi indiferent de ceea ce se intampla.
Bineinteles, pe langa aceste doua idei descrise mai sus, cu siguranta mai sunt si alti factori care pot sa duca fie la plafonarea unei relatii, fie la a o mentine vie. Cred ca important este sa ne implicam permanent in relatia de cuplu, sa ii acordam atentie si sa ne ingrijim, de multe ori fara un mare efort de timp sau energie, astfel incat, sa ii putem da posibilitatea de a se dezvolta permanent si de a ramane proaspata.
[din arhiva veche]