„Cum am trăit în lumea lui 2020 – Povești din Pandemie” – E01

M-am tot gândit în ultima perioadă la toate poveștile pe care le-am auzit în lunile astea de „altfel” de la clienții cu care lucrez în cabinet.

M-am tot gândit la nevoia de a ne conecta, de a ne regăsi în povești care seamănă cu a noastră sau de a mai căuta niște alternative la tot ceea ce facem ca să gestionăm cât mai bine ceea ce a adus anul 2020.

Pentru că procesul terapeutic este pe lângă unul confidențial și unul foarte intim și personal m-am gândit să merg spre prieteni și să culeg poveștile lor din perioada asta. Așa că rândurile de mai jos deschid seria „Cum am trăit în lumea lui 2020 – Povești din Pandemie”

*Dacă ai vrea ca și povestea ta să fie publicată scrie-mi. Am un set de întrebări care te pot ghida în a o scrie și apoi o public!

„Un proverb african spune că nu contează cât de tare bate vântul când ești pe ocean, ci doar felul în care știi să-ți ajustezi velele ca să te ducă acolo unde vrei să ajungi.

Cam așa văd eu și pandemia. E o situație asupra existenței căreia nu avem niciun control, dar avem în schimb control total asupra felului în care reacționăm la ea.

Ce mi-a „luat” pandemia? Păi mi-a luat cele 2-3 antrenamente săptămânale de baschet și volei și mi-a luat un client (eu fiind freelancer, iar clientul fiind din domeniul HoReCa).

Ce mi-a „dat”? Sau ce i-am „luat” eu ei?

În primul rând cred că mi-a dat un motiv în plus să îmi cresc „awareness”-ul, să mă întorc cu conștiința asupra unor întrebări fundamentale legate de lume, viață și sens. Nu voi dezvolta partea asta aici din două motive: sunt lucruri destul de intime, de personale, și – doi – sunt chestiuni filosofice, abstracte, ce simt că nu și-ar avea locul aici. (Dar probabil acesta e cel mai important și relevant „rând”.)

În starea de urgență, am alergat mai mult prin cartier, am făcut super-fotografii doar de la geamul apartamentului, am citit, am început să comand cărți online, mi-am zugrăvit camera, am crescut timpul alocat lecțiilor de germană și spaniolă pe Duolingo, am încercat să mă documentez și să înțeleg cât mai exact ce se întâmplă în lume cu acest virus, am ținut legături strânse cu familia și prietenii apropiați.

Apoi, când s-au mai relaxat lucrurile și au început să se vadă și efectele măsurilor luate peste tot în lume, mi-am dat seama că trebuie să păstrăm un echilibru între riscurile pe care le implică o infectare (a noastră sau a celor dragi) și necesitatea ca viața și societatea să meargă înainte.

Așa că mi-am dezvoltat, împreună cu familia mea, niște reflexe de bază de tipul dezinfectării regulate, descălțării înainte de intrarea în casă, purtării măștii în spații închise, dezinfectării obiectelor super uzuale de genul cheilor și telefonului etc.

Dar în același timp am reluat legăturile – inclusiv fizice – cu prieteni buni, am început să accept task-uri și job-uri chiar dacă ele implicau niște riscuri.

Adică echilibru. Acesta cred că e cuvântul cheie. Nicio extremă nu cred că e benefică.

Am învățat să-i accept și să-i înțeleg atât pe cei care se păzesc cu mare strășnicie și încearcă să evite toți factorii de risc – și o fac în general mai ales cu gândul la persoane în vârstă, apropiate lor, ceea ce e admirabil – dar și pe cei care consideră că riscuri există peste tot, mereu, și că viața trebuie trăită cu curaj și demnitate, asumându-ne și riscuri, asumându-ne faptul că moartea este ceva natural, firesc, până la urmă.

Pe latura sportivă, ce am pierdut cu baschetul și voleiul în sală, am recuperat cu alergarea, înotul în ape deschise, bicicleta, baschetul în parc.

Pe latura profesională, clienții pierduți din motive de pandemie au fost înlocuiți cu clienți noi, care sunt „pe val” tocmai datorită pandemiei.

Ce îmi lipsește totuși sunt cluburile. N-aș fi crezut – eu nefiind deloc un dansator redutabil – dar îmi lipsesc. Compensarea sunt „chefurile” mai restrânse cu prietenii apropiați, dar parcă nu e chiar același lucru. E și aici un aspect pozitiv: realizarea importanței socializării prin dans, muzică & more.

Unitatea oamenilor în fața unui „adversar” comun e iarăși ceva frumos constatat în contextul pandemiei. Nu intru nici aici în detalii căci sunt super cunoscute situațiile/exemplele: respectul față de „linia întâi”, nenumăratele inițiative online menite a ne readuce împreună chiar dacă de la distanță (am realizat și eu un proiect legat de alergători – un montaj video privind felul în care ne putem antrena de acasă corelat cu mesaje de încurajare) etc.

„Bottom line”, cred că și pandemia e o mare lecție – dacă știm să o privim așa. Atât timp cât rămânem congruenți cu noi înșine, ne păstrăm abordările sănătoase, corecte asupra vieții, orice provocare apare se poate concretiza într-un impuls spre creștere, spre evoluție, spre auto-actualizare.

25.08.2020
V.”

Ce aș lua eu din povestea lui V?!

  • Ceva mai multă atenție și prezență în și cu propria persoană, mai multă conectare cu mine
  • Sport – adaptarea la condițiile date și reorientarea spre sporturi accesibile în contextul dat
  • Familie și prieteni cât mai aproape – căci suntem „animale sociale”
  • Dans, muzică & more – oh cât de mult îmi lipsește și mie partea asta

Voi ce luați din povestea asta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *