Rușinea este un sentiment omniprezent în țara asta. Am de multe ori senzația că dea lungul vieții aproape că nu a fost etapă de dezvoltare prin care să fi trecut fără să fie cel puțin o persoană care să folosească ca și „condiment” rușinea. Mă gândesc la:

• E rușinos să fii băiat și să plângi
• E rușine să țipi, ești o domnișoară
• E rușinos să mai faci pipi pe tine
• E rușine să îți ridici fusta în cap
• E rușine să mergi cu tema nefăcută
• E rușine să iei x notă
• Sa-ți fie rușine că te-ai certat cu y
• Nu ți rușine că ai spus z (care z este considerat de cine spune asta a fi o prostie…)
• E rușinos să te desparți/divorțezi
• Nu trebuie să afle lumea ce s-a întâmplat că e rușinos
• Cum să începi afacerea ta cu x chestie, dacă te faci de râs
• Să-ți fie rușine că nu știi să gătești
• Să-ți fie rușine că nu știi să schimbi roata la mașină sau un bec
• Trebuie să-ți fie rușine cu corpul tău în tot felul de situații
• Trebuie să îți fie rușine cu minte ta, cu cunoștințele sau ne-cunoștințele tale, cu ce face soțul sau iubita sau tata sau copilul sau cățelul
• Trebuie să îți fie rușine să ceri ajutor
• Trebuie să îți fie rușine că afacerea ta are dificultăți (chiar dacă suntem în plină pandemie și se închid toate căile de a o ține prosperă)
• Uneori e rușinos să porți vârful ascuțit când moda e cu el pătrat
• Alteori e rușinos să mergi în costum când toată lumea e în tricou
• De ce ai părul lung când se poartă scurt? Nu ți rușine?
• De ce nu îi deschizi ușa iubitei? Nu ți rușine?
• Nu i-ai luat cadou de ziua lui/ei? Rușine
• etc…

Și astea sunt doar o parte. Și multe sunt neutre din punctul de vedere al rolului de gender – se aplică și femeilor și bărbaților.

Și poate cea mai mare Rușine e să cauți să ai grijă de sănătatea ta mentală apelând la un specialist. Căci nu-i așa? Ce poate fi mai rușinos decât să spui că suferi „cu capu’” (bine, de fapt e suferință emoțională, psihică – „cu capu’” e forma populară).

Efectele traiului cu rușinea sunt nenumărate. Mă întâlnesc cu ele zilnic în cabinet. Mă întâlnesc cu ele în diverse forme în viața de zi cu zi. Le văd și simt la mine, la prienteni, în familie, la colegi, la clienți, la copii, la adulți… Și de multe ori e o muncă de o viață să te debarasezi de toată rușinea asta acumulată (și care nu e a ta! tu ai adoptat-o pentru că… )

Pentru mine e o constantă uimire să ne gândim să avem grijă sau să ne tratăm inima sau un picior, ficatul sau pielea, ochiul sau stomacul dar să luăm în derâdere sau să ignorăm și partea care ne face ceea ce suntem (ființe superioare) creierul – trăirile emoționale, lumea psihică, gândurile și efectele pe care le are în viața noastră (și nu doar organul numit creier că la neurolog tot mai mergem).

Astăzi e ziua mondială a sănătății mintale

Astăzi te invit să îți iei 2-3-5 minute și să stai puțin de vorbă cu tine. Să vezi cum te simți, să te întrebi dacă ți bine, să cauți să vezi dacă e ceva ce poți să faci pentru tine pentru a te îngrijii de sănătatea ta mentală.

Și dacă cumva ai nevoie, e ok să apelezi la un specialist.

Iar data viitoare când întâlnești pe cineva care pare că are o durere poate ești blând și îi spui că e ok să caute ajutor de specialitate.

Că nu e o rușine să mergi la psiholog (psihoterapeut) sau la psihiatru.

Că și mintea noastră are nevoie de grija și atenția unui specialist așa cum și celelalte organe au.

Iar dacă după minutele astea îți mai găsești câteva poate ai chef de o meditație: