„CUM AM TRĂIT ÎN LUMEA LUI 2020 – POVEȘTI DIN PANDEMIE” – E06

Îmi place tare mult perspectiva lui R despre cum poți trece prin perioade stresante (că nu e musai să fie Pandemie ca să poți aplica ce zice ea aici). Îmi place asumarea ei și alegerea conștientă pe care și-a propus să o aibă ca și ghid pentru a naviga prin toate lunile astea. Cred, ca și ea, că e tare important să te concentrezi pe ce poți controla: atitudinile, emoțiile, comportamentele, gândurile tale!!! Iar restul… să treacă ca o boare fără urmă pe lângă noi 😉

„Perioada virusului a fost, si este, din orice punct de vedere ai privi-o, interesanta. Pe alocuri chiar revelatoare.

Unul din lucrurile pe care le-am descoperit este ca exista un nivel de anxietate de care nu credeam ca sunt capabila. Simptomele COVID sunt atat de comune si numeroase incat e foarte usor sa te intrebi, dupa ce poate ai iesit la cumparaturi (cu masca, da), sau poate ti-ai permis sa iesi cu un grup restrans de prietene in care ai totala incredere (insa virusul nu discrimineaza pe acest criteriu), sau poate a tusit cineva pe langa tine, sau poate sau poate sau poate…. daca ai patit ceva.

Respiri mai greu? Normal ca da, dupa tot stresul asta. Dar oare cat de greu inseamna cu adevarat greu? Tragi aer cat poti de adanc in piept si iti dai seama ca exagerezi si esti ok. Te doare in gat? Dar stai, ai mancat parca inghetata, sau ai dormit cu geamul deschis, da Doamne sa nu fie mai mult! Oboseala? Arata-mi 10 oameni in ziua de azi care sa se laude in permanenta ca sunt odihniti!

Si apoi mai e si responsabilitatea nu doar fata de tine, ci si fata de cei dragi. Scapi tu, dar sa scape si parintii, prietenii, apropiatii, colegii, si daca se poate lumea intreaga.

Te calmezi doar cand iti dai seama ca nu poti controla decat ceea ce e in mainile tale. Esti responsabil, conform standardelor tale, iar restul…. e hazard. Ajuta de asemenea la cultivarea sentimentului de serenitate sa te uiti ponderat la stiri, meditatia, statul sau mersul prin natura, respiratul adanc ori de cate ori te apuca bâza.

Virusul acesta, asa mic cum e el, te face sa iti dai seama ca totusi omului – fiinta super inteligenta – soarta i se poate schimba oricand, dupa vointa universului. Insightul asta e ca lucrurile acelea pe care le stiai dar nu ti-ai dat seama de ele pana nu le-ai auzit de la altcineva. Ramai pe cursul si planurile tale (decat daca nu cumva implica multe calatorii si altele asemenea), dar fii pregatit in orice moment sa te ia valul. Usor de spus, greu de facut. Scapi de virus, mai e si hopul economic, care speri sa te sara si el.

Pana in acest an, nu m-am gandit niciodata daca am lucrurile “in ordine”, cum s-ar spune – de ex. daca imi mai stie cineva toate conturile de pe la banci. Si mi-a mai revenit in minte conceptul de Antifragilitate al lui Nassim Nicholas Taleb. Antifragilitatea, conform autorului, ne ajuta sa facem fata, ba chiar sa devenim mai buni, in fata aleatoriului, incertitudinii, dezordinii, erorilor, factorilor de stres etc. Nu e niciodata tarziu sa ne intarim antifragilitatea.

Dar destul cu elementele negative! Sa trecem si la pozitiv, caci avem si aici destule de povestit.

Foarte, foarte faina a fost libertatea de miscare. Libertatatea de miscare ati putea intreba? Da, da, chiar ea! E adevarat ca in afara tarii nu prea ne-am putut plimba, dar cel putin noi (eu si cu sotul meu) am stat atat la Bucuresti, cat si la tara, plus ca i-am vizitat pe parintii mei mai des si pentru intervale mai lungi. Munca, “biroul” ne-a urmat credincios pe oriunde am fost, adaptandu-se perfect. A primat ceea ce muncesti, obiectivul final, nu de unde muncesti si pe ce scaun stai.

Cu statul la tara a venit mult timp petrecut in natura. Acest aspect a echivalat cu indepartarea de vacarmul COVID, contemplarea simplitatii naturii – care iti face sufletul mai plin si iti aduce o viziune pe care niciun oras nu ti-o poate da. LESS is MORE.

Apoi timpul, timpul a capatat noi dimensiuni. Strecurarea unor taskuri casnice marunte pe langa munca de birou (cum ar fi sa pui o masina la spalat sau o friptura la cuptor), fara a o afecta pe cea din urma, lipsa drumurilor dus-intors, linistea, nespecifica open-spaceurilor si care iti usureaza concentrarea – toate au facut timp pentru mai mult din ceea ce conteaza pentru fiecare din noi.

Un alt aspect esential de mentionat: relatia cu familia imediata, in cazul meu cu partenerul. Aceasta perioada a dus la o re-explorare atat a sinelui, cat si a celuilalt. Am avut ocazia sa ne bucuram de pranz impreuna, zi de zi. Am avut oportunitatea de a vedea cum se desfasoara viata de zi cu zi a celui de langa noi, de a ne apropia de el. L-am vazut, si ne-a vazut, poate in detalii nesperat (sau nepermis?) de mici, ceea ce ne-a facut sa incepem procesul de a redescoperi cine suntem impreuna.

Mai pot fi spuse multe, insa cam acestea ar fi tusele groase ale lui 2020 pana acum.

2020: teroarea virusului vs. contemplarea sinelui si a mediului imediat. Las balanta sa incline catre contemplare.”

Cum ne-am petrecut sâmbăta – traseu de creastă în Retezat

Porniserăm cu gândul la vârf. Că facem cumva să facem vârful.

Pe drum, traseu mișto, multă pădure, aer atât de diferit de cel de oraș și pe cum urcam îmi dădeam seama ce mult mi-a lipsit muntele.

După prima bucată de traseu am ajuns la intersecția a două trasee – ambele duc spre Retezat. Știam deja că cel prin vale e mai prietenos, mai scurt și oarecum mai puțin spectaculos.

Și că celălalt e super spectaculos – căci crestă și îți dă șansa să ai deschidere pe toată valea Hațegului, să vezi tot Godeanu și parte bună din Parâng. Mda, și că e pe lespezi și poate să bată vântul sus. Așa că am decis împreună că totuși am vrea ceva mai wow – traseu de creastă. 😀

Și ne-am pornit, știind că sunt 5,3 km și 4 ore și ceva până pe vârf – făcusem deja 2 km așa că părea ceva realizabil pentru ora care era. Cu posibilă necesitate de frontală fix pe ultima bucată spre mașina care e un fost drum forestier deci prietenos și foarte bine delimitat.

Și am mers, sau mai bine zis am urcat și am tot urcat că e destul de serioasă urcarea. Și ajungem în primul loc unde se deschide panorama… spectaculos e prea puțin să cuprindă cum se vede… (poza de pe home page e din tura asta… se văd majoritatea vârfurilor mari din lanțul Retezat în ea).

Era deja destul de cald, eram destul de singuri pe varianta asta de traseu, fix ce ne doream.

Și începem traseul de creastă… din frumos în mai frumos, din provocator în mai lejer și apoi în și mai provocator. Și urcăm și tot urcăm… Doar că în tot timpul ăsta monitorizam km și cu Strava și cu aplicația de ceas.

Și ajungem pe unul dintre vârfurile intermediare față de obiectivul nostru inițial și ne uităm la aplicațiile de monitorizare – eu cu Strava și ceasul, H cu Strava și ne tot uităm pentru că brusc nu ne dădeau calculele… noi aveam deja monitorizați 10 km. Si vedeam în fața noastră încă un vârf intermediar + Retezatul. Și cumva nu ne-au dat calculele nicium. Că mai păreau lejer vreo 3-4 km până pe Retezat ori după calculele de pe plăcutele de traseu/site-ul salvamont/alte site-uri montane traseul ce voiam să îl facem are 7,5 km pe segment, deci 15 km dus-întors.

Mon, ne uităm și la ceas și la picioare și ce facem?!

Cred că a fost cel mai fain moment ce l-am avut cu mine în procesul ăsta de decizie. Pentru că dincolo de decizia de a continua sau a ne întoarce am avut de așezat în mine și raportarea la alții, comparația, nevoia de a „livra” sau „performa” pentru că alții înaintea mea…

Întâmplarea face ca în ultimele 2 săptămâni să fi văzut 2 prietene care au făcut vârful… și am avut un moment în care m-am întrebat… eu cu mine…

Doar că mi-am dat seama foarte repede (spre norocul meu) că eu mi-am dorit ceva anume de la tura asta. Și că muntele a fost prietenos și mi-a oferit asta. Și că nu e despre comparații sau raportări sau bife.

E despre bucurie și acasă și rădăcini și familie. E despre ceva ce îmi doream de multă vreme și ceva ce s-a așezat perfect. Și că asta contează cel mai mult.

Super fain a fost că și H a ajuns intern la decizia că ar fi bine să fie doar acest vârf astăzi și că celălalt nu pleacă niciunde și ne așteaptă data viitoare.

Așa că am decis să pornim înapoi cu o mică modificare de traseu la coborâre care ne-a arătat că varianta prin vale era muuult mai prietenoasă J)))

La finalul zilei a fost Loloaia Nord, 10 ore si 20 de km. Mai vrem 😀

După ziua asta am stat rămas cu câteva întrebări:

  1. Cui dai tu puterea ta?
  2. Cât de mult control ai tu asupra altcuiva vs asupra ta?
  3. Despre cine vrei să fie viața ta?

Cred că atunci când alegem să ne lăsăm să alunecăm pe panta comparațiilor ne cedăm puterea personală altcuiva. Pentru că în acel moment și în acel context (și poate și de acolo încolo) noi „depindem” de altcineva. De standardele și măsurile altcuiva. De cineva asupra căruia sigur nu avem putere – pentru că dacă mă uit la mine pot să zic „ Hei, azi am făcut x, data viitoare pot/țintesc spre x+1”. Dar altcuiva îi pot spune „știi fă doar x ca să mă pot compara cu tine și să am un rezultat similar”…

Iar la final, când tragi linie, după o zi, o săptămâna, un an, o viață ce rămâne? Bucuria de a știi cât ai evoluat în raport cu tine sau necazul (frustrarea) că nu ai fost ca altcineva?

Viața ta o poți trăi doar tu…. bucură-te de ea și de tine!

P.S.: acum am înțeles de ce majoritatea preferă să facă vârful Retezat pe trasee pornind de la Râușor sau din Poiana Pelegii și nu de la Cârnic cum am vrut noi. Daaar, mancarea de acasă și locurile copilăriei au contat mai mult de data asta!

Mulțumesc H că mi-ai făcut hatârul să facem un traseu de aici. Data viitoare facem unul de vârf J

P.S.2: cum se calculează fraților km pe munte? Că aplicațiile de monitorizare zic altceva… (nu vorbesc de timp că acolo poate am fost noi mai înceți…)