“Nu mă pot aduna zilele astea. Parcă nu am spor să fac tot ce aș vrea sau aș putea.”
E ceva ce aud destul de frecvent zilele astea de la unii din clienții mei, de la prieteni și e ceva ce îmi spun și eu mie. Pentru că am multe zile în care fix așa se simte. Că nu pot să mă centrez și să fiu productivă. Ba mai mult, nu pot să mă concentrez nici măcar pe un serial dapoi pe vreo carte sau pe vreun curs online din cele ce mi-ar plăcea să le parcurg în perioada asta.
Interesant e că aud mulți oameni zicând (sau le citesc postările prin social media) cum că se gândeau că stând acasă o să fie cu muuult timp, cu muuult chef și cu muuulte altele ce le pot face și mergând la serviciu nu era posibil. Că stând acasă ai mai mult timp să: citești, gătești, dormi, faci curat, reorganizezi casa/hainele/condimentele, te uiți la filme/seriale, parcurgi cursuri online, înveți o limbă străină și sigur lista mai poate fi completată și de voi cu alte cele…
Și poate pe unele le-ai făcut. Sau ai început să le faci și nu ai spor cu ele să le și termini. Sau poate între timp ți-ai dat seama că nu e ceva ce chiar să vrei să faci cu timpul ăsta pe care îl petreci acasă (în casă).
Să știi că e ok să te simți așa. E firesc ca în perioada asta să trecem prin tot felul de „stări de agregare” diferite: de la prea mult la prea puțin somn, de la lipsă de poftă de mâncare la devorat frigiderul, de la „mut munții” la „nu mă pot dezlipi de canapea nici cu șpaclu”.
Trăim totuși vremuri noi, diferite și stranii. Nu e ceva cu care să ne fi întâlnit vreodată sau pentru care să ne fi pregătit în vreun fel.
Nu avem nicicare instalat soft-ul care să ne ghideze prin perioada asta. Acum îl scriem. Fiecare pentru sine și în ritmul propriu.
Cred că în perioada asta blândețea cu care poți să te susții și să ai grijă de tine poate să facă diferența în cum te simți și ce poți să faci. Cred că nițică înțelegere pentru noi ne poate duce mai departe decât proverbialul bici pe care știm să ni-l aplicăm atunci când nu ne place ceva la noi.
Și cu multă bunătate și blândețe când e cu chef, și chiar când nu e cu chef, să cauți să faci câte ceva. Poate acum o să ai răbdare sau atenție să stai 2 minute într-o activitate. Și mâine poate o să ai 5 sau 10 minute. Și poimâine 30. Și peste 5 zile iarăși o să ai 2 minute. E ok. Sigur e mai mult decât nimic…
Aș zice că pe lângă muncă și trebuie ai putea să pui în „meniul” zilnic din care alegi ce să faci și ceva din următoarele:
- Filme/seriale (TIFFUnlimited, Netflix, HBO)
- Un spectacol de operă sau unul de teatru. Sau amândouă (Cluj, Sibiu, Iași, București, Viena, Met NY)
- Un musical (Brodway)
- Un spectacol de la Cirque de Soleil
- Concerte (Metalica, Springsteen)
- Cursuri (udemy, Coursera, edX)
- O vizită la muzeu sau prin Cairo pe la piramide
- O carte
- Re-evaluarea garderobei
- Decluter în toată casa – câte o cameră pe zi / pe săptămână – poate KonMarie e o metoda ce ai tot vrut să o testezi și nu ai avut timp…
- Puzzles
- Lego
- Un fel de mâncare din cartea aia de rețete pe care o tot muți prin bucătărie la fiecare curățenie mai mare da’ nu ai avut timp să o testezi până acum
Toate sunt online și la îndemâna noastră în perioada asta. Toate ne pot ajuta să ne menținem mai degrabă într-o stare de liniște și relaxare și mai departe de agitație și anxietate. Și putem alege doar una sau pe toate sau câte puțin din fiecare. După cum ne cade bine!
Eu când simt că chiar nu reușesc să mă concentrez dau drumul la un spectacol de operă sau joc un Catan online… și abia apoi mă pun să fac câte ceva din celelalte ce le am pe lista de făcut pentru ziua aia sau pentru perioada asta.
Și uneori îmi iese și alte ori îmi dau seama că a cam trecut ziua și mergeau făcute mai multe dar atât s-a putut azi… Și mâine e o nouă zi. Și poate … fac mai multe.
Sau poate ascult o meditație. Ca de exemplu aceasta:
Și nu uita, dacă cumva te simți rău și simți că nu reușești singur/ă, poți oricând să ceri ajutorul:
- sunt o serie de Linii de apel (Help Line) gratuite la care poți apela – eu știu de cea de la Atlas 0316302020 sigur sunt și altele
- te poți alătura unui grup de suport astfel încât să te conectezi și cu alte persoane
- poți oricând să apelezi la un psihoterapeut